ceramica - dezvoltarea

În evul mediu, maurii au preluat ștafeta în arta ceramicii. Au rămas până în zilele noastre plăci de faianță viu colorate, desenate manual atât uni cât și cu desene impresionante de compoziție, plăci ceramice care le puteți zări în Alhambra, palatul maurilor de lângă Granada.

Tot acolo sunt expuse publicului larg, vase wc din marmură și gresie, cât și lavoare de dimensiuni impresionante, realizate din aceleași materiale. În plin ev mediu, Venețienii au urmat în dezvoltarea acestei arte, arta de a da semnificație și utilitatea unui bulgăre din argilă, de a bucura orice privitor. Vaze sau farfurii, statuete sau minunatele măști pentru carnaval, toate realizate într-un stil unic, multicolor și combinativ. De acolo, din Venezia, a început dezvoltarea mai multor centre de producție a ceramicii italiene în jumătatea de nord a peninsulei.

Porțelanul a început să se fabrice în Europa, ceva mai tarziu, în zorii secolului al XVIII-lea în localitatea Meissen, în apropiere de Dresda. 

Până atunci, comercianții care făceau comerț în China, vindeau la prețuri exorbitante produsele din porțelan, el fiind apanajul regalității și a nobilimii foarte bogate. In 1708, E.W. von Tschirnhaus a fost realizatorul rețetei pentru porțelan, rețetă realizată prin inginerie inversă deoarece nu reușeau să cumpere sau să răpească ceva meșteri chinezi. Există un pic de telenovelă la nivel de legendă: se pare că Johann F. Bottger, discipolul și colaboratorul lui von Tschirnhaus, a fost cam invidios și l-a ajutat pe ingeniosul fizician-alchimist, să-l salute pe Sf Petru înainte de termen, apoi a jubilat în fața lui August cel Puternic Duce de Saxonia și finanțatorul proiectului. Una peste alta, Prusacii au dominat producția de porțelan în Europa până în 1756, când în Franța (la Sevres) a început manufacturarea prețioaselor piese minunat pictat. Englezii nu s-au lăsat mai prejos și începand cu anul 1751 au dat startul producției de porțelan în Worchester. Cam în aceeași perioadă a început și diferențierea clară a maselor ceramice, ceramica roșie -uzuală, realizata în toate colțurile lumii și ceramica albă zisă și ceramică nobilă, realizată cu ajutorul unei argile specifice, caolin. Datorită caolinului a fost posibilă prelucrarea masei brute în straturi foarte subțiri, astfel reușind fabricarea nu numai a farfuriilor sau vazelor cât și a bibelourilor splendide, de o delicatețe fără margini.

Usor, usor tehnologia a fost dezvoltată și răspândită în toate țările Europene, cu precădere în zonele sudice ale continentului, acolo unde sunt resurse naturale din belșug, oamenii cu simț estetic mult mai dezvoltat, iubitori de culori calde și vesele. Având în vedere dezvoltarea industrială pe scară largă în absolut toate domeniile, nu este o uimire banalizarea acestor produse delicate, într-o infinitate de utilizări, forme sau culori.

Baftă și savurați cafeaua în fiecare dimineață dintr-o ceașcă minunată!

  

plini...noi de gropi si ei de bani!?

În ultimele zile am avut satisfacția rulării pe străzile urbei de baștină și a marii urbe naționale. Soare, verdeață, ce mai...peisaje sublime de primăvară. Dar, că mereu exista câte un dar, nu am putu să ma bucur până la capăt de priveliștea liniștitoare de primăvară. Dacă în ultimii ani, capitala țării are bulevarde mai aerisite și cu covor asfaltic de calitate nesperată în urmă cu douăzeci de ani, în Ploiești... putem spune că avem parte și de asfalt. Că este mai gros sau mai subțire, fiecare va constata imediat, după numai câteva minute de șofat. Unde este mai gros, vei simți gâlma, ridicătura, reliefarea, umflătura, structurarea, mini-dâmbul, și cum mai dorești să-i spui. Acolo unde este mai subțire, sau inexistent, da ai ghicit, este gropița, groapa, adâncitura, scobitura și mai știu eu ce regionalism mai putem potrivi. Apropos, la groapa, vei găsi la sinonime, ceva unde-ți dorești dușmanii să aibă finalul grăbit. Făcând slalom printre văile și dealurile străzilor și bulevardelor răsfirate și intersectate prin toate mahalalele Ploieștene, am ajuns la o concluzie. Edilii sunt cei mai buni luptători în dezvoltarea business-urilor locale și naționale. Păi, faceți o socoteală, în fiecare oraș la munte, deal sau mare, există o zonă unde-s înmulțiți vânzătorii de piese auto. În fiecare oraș sunt zeci de service-uri auto. Eu cred ca "scumpii" edili sunt importatori sau distribuitori de bucși, amortizoare sau jante de toate felurile și națiile. Altfel nu înțeleg, în afara faptului ca trebuie sa ciuruim străzile mereu și să le reparăm în dorul lelii ca avem prietenii pe sprânceană alese, de ce naiba o luăm mereu de la capăt, în fiecare mandat cu astfel de distracție? Ori vin marafeții direct, ori mai puțin direct, dar sigur vin. De ce nu se scoate tramvaiul!? Cheltuiala ar fi mult mai puțină. Nu mai pun la socoteală liniștea, întrebați-vă un amic care este vecin cu tramvaiul. Ia să vedem cum am circula pe o bandă în plus, în special între Mc și Caraiman, eee? Oricum, între șina tramvaiului și restul asfaltului se creează mereu crăpături și implicit gropi și gropițe. Cine a circulat în ultimii ani în Brașov, poate confirma. De când nu mai au tramvai cu sau fără cai, traversezi dihai orașul în maxim zece-doisprezece minute. Și asta fără să ai valențe de pilot sau țăcănit fără frâne.
Baftă și să n-aveți nevoie de bucșe!

ceramica - începuturi

Ceramica... este omniprezentă.
Se află în jurul nostru de milenii, o folosim la bucătărie, în baie și în camera de zi, ne înfrumusețează locuința atât la interior cât și la exterior, iar de-a lungul vremii a fost și este utilizată în medicină. Foarte des am discuții despre ceramică, care-i mai bună, care țară e cea mai cea din toate cele în producția de ceramică și desigur, care producător este fruncea. Ar trebui să încep cu începutul, adică cine a făcut primul, în care colț de lume a fost făcut primul guguloi de lut și apoi uscat strașnic cu ajutorul focului. Dacă ne luăm după mitologie, Prometeu cu dorință sau nu, a călcat pe bec în fața lui Zeus și ne-a învățat să facem focul. Așadar avem două elemente primordiale, pământ și foc, din care realizăm ceramica.

Care biped a fost primul făuritor de ceramică, nu cred că se va ști vreodată, că au venit zeii și ne-au învățat, că vreun posesor de opozabil a născocit un maclavais și la uscat lângă focul de tabără în vremuri de mult apuse, va rămâne încă ceva vreme... o enigmă. Dar, de vestigii ce să mai zic, ăsta da concurs, că ăia sau ceilalți au fost mai ingenioși, primii dintre primii.

Părerile sunt împărțite, ba chinezii cu vreo șaptesprezece mii de ani în urmă, ba egiptenii sau mai știu eu ce popor din orientul apropiat. În Europa, mai precis în centrul ei, în Moravia, a fost găsită ceramică ce a fost datată cu o vechime de aproximativ douăzeci și șase de mii de ani. Dar de zona noastră, mai rar astfel de afirmații. Pe actualul teritoriu al țării noastre, au fost găsite mii de vestigii clare despre olărit, vestigii care  arata inventivitatea și potențialul creativ al populațiilor conlocuitoare. Cele mai celebre vestigii cu o vechime de cca. șapte mii de ani sunt din zona localității Cucuteni, localitate aflata în nordul Moldovei în apropierea orașului Târgu Frumos. De aici și denumirea de Cultura Cucuteni, o cultură reprezentată prin desene geometrice dar și zoomorfe, fin executate și foarte expresive.

Dacă cele cunoscute sunt de o asemenea vârstă, mă gândesc la artefactele simple, găsite aiurea pe câmpuri și socotite a fi neimportante, câte zăpezi le-au acoperit? Din perioada dacică se regăsesc cele mai multe dovezi despre ceramica produsă, un volum imens în special din secolele II îen I en, dovezi care atestă totodată continuitatea autohtonilor pe aceste meleaguri. Se pare că mare parte din ceramica utilizată în perioada timpurie de organizare umană, era destinată desfășurării diferitelor ritualuri religioase, mai târziu în neolitic fiind dezvoltată arta olăritului, a fost diversificată și utilizarea ceramicii, în special în uz casnic. Cu timpul, în antichitate, din ceramică au fost realizate nu numai articole pentru prepararea sau depozitarea diferitelor alimente, obiecte de cult sau de luminat cât și piese decorative pentru casă și produse pentru construirea sau protejarea de intemperii a clădirilor sau a zidurilor. Cărămizi și țigle de diferite forme, culori sau destinații se regăsesc și în ziua de azi în utilizare în zona mediteraneană.

Tot în antichitate a apărut și smălțuirea, tehnică bine venită pentru protejarea și diversificarea culorilor. Am avut ocazia să văd, să ating, produse vechi de sute de ani sau chiar de doua milenii, piese realizate cu o acuratețe extraordinară, demnă de produse din zilele noastre.

 Știm că baia nu este apanajul lumii moderne, camera destinată necesităților fiziologice și curățării trupului, a fost concepută în antichitate și dezvoltată până la rangul de artă de către romani. Într-adevăr pentru cei bogați aveau camere executate din materiale impresionante pentru toate timpurile: marmură, granit sau travertin, roci naturale împodobite cu ornamente prelucrate din metale scumpe în care de multe ori erau inserate pietre prețioase. Ne-au rămas vestigii, Pompei este o mărturie grăitoare, și despre decorarea băilor, inclusiv cele publice, cu mozaicuri din ceramică și fresce sau picturi tematice.

Desfășurarea și dezvoltarea tehnologiei din zorii istoriei scrise nu este foarte bogat relatată în vremurile noastre, posibil informațiile să fie ceva mai sărace, în mare parte pierdute comparabil cu perioada evului mediu.
Dezvoltarea acestei arte, pe lângă industrializarea actuala, ceramica rămâne o artă primordială în care a fost contopită și o parte din pictură, o vom descoperi pas cu pas în timp, prin povestire și folosire.
Baftă și îmbătați-vă de arome din cana cu cafea!

plimbare de weekend cu Paste

Fiecare sărbătoare e așteptată cu o curiozitate...agitată. Ce vom face în respectivele zile și unde mergem? Nu prea stau de planificări, nicidecum de buchisiri ale programului. Știu că-mi voi revedea familia, aproape toată ca deh... lumea e mare și trebuie văzută. Dar vine ea vacanța și o să-i văd pe toți. Știu că mă întâlnesc la o sfadă cu prietenii și de-i vreme bună încingem și un grătar. Acum nu ne-a lăsat nea Ilie. Ce m-a zgândărit în acest weekend-paște? Dimineața de azi cu Soare, mult Soare, atât de mult Soare că era peste tot. În toate ungherele casei, râdea în geam și bucura în suflet. Aha, deci norii plumburii sunt izgoniți. Atunci merge o plimbare. Zis și făcut, ne-am înarmat cu role pentru năzdrăvan și un bidonaș de apă, și am purces la o plimbare plăcută și utilă. Utilă, deoarece trebuia să recuperam mașinăria lăsată la odihnă la Nașu, că deh...udătura-i bună, dar fără covrig. Și începem așa pâș pâș spre centru orașului într-o baie de Soare. Plăcerea maximă a fost liniștea din centru. Ce mașini, ce lume agitată, ce claxoane sau forfota pe trotoare. Nimic. Dar știți ce nimic, un nimic mare de tot. Nimic, nimic. Ioc. Parcă eram într-un oraș lovit de cine știe ce apocalipsă sau mai știu eu ce evacuare forțată? Era evacuare, dar una de fericire, dată de vremea frumoasă și lumea a dat iama prin pădurile din apropiere. Așa am constat că avem un oraș plăcut ochiului, cel puțin în zona centrală, că pietonalul a mai crescut, nu mult dar important că se mărește. Am constatat că tot ce-i părculeț este bine îngrijit, flori proaspete și tufe tunse, iar statuile sunt curate. Ar mai fi câte ceva de făcut pe ici pe colo, dar... O reuși vreun edil să rezolve nebunia cotidiană din zona centrală?

Baftă și relaxare când doriți și unde doriți!

 

sub semnul "X"

De la Adam și Eva încoace, indiferent de luptă, întrecere sau cum vreți să-i mai spuneți, au existat doar două categorii de participanți: învingători și învinși. Ce-i deosebește? Se poate spune fără tăgadă că este vorba de valoare. Învingătorii au fost mai buni, mai mulți sau mai puternici. Și în sport există învingători și învinși. Numai că aici te deosebește foarte mult atitudinea, atitudinea antrenorului. Cum să declari înainte de meci că remiza, fie ea și cu goluri, te avantajează? Deja induci o stare de autosuficiență. Sau, cum să declari după meci, că ceilalți și-au dorit victoria mai mult? Adică? Și cel mai elocvent mod de desfășurare a unui meci tipic românesc. Conduc cu 1-0 și mă retrag. Lasă, vin ăia peste noi, și țuști pe contraatac și le mai dăm două boabe! Nu știu de ce, dar nu prea a ieșit chestia asta, poate așa, doar lui Nenea Iordănescu. Da, dar el avea fotbaliști pe teren, nu doar jucători, o să spuneți. Cam așa a stat treaba. Mă uit la Mister"X", o veni de la "X"-ul de pronosport, de la jocul "X și O", sau de la "chiX"? Conduci pe tabelă, ai jucători de presing și tu stai în jumătatea proprie și bubui baloanele în spectatori sau haotic pe singurul atacant? Apropos, de unde chestia asta cu un singur atacant? De ce nu cu doi, sau cu trei? Sa stai călare pe ei, săi sufoci pe adversari din primul până în ultimul minut? Dacă stai și aștepți fluierul final, ai un singur final normal și evident... te duci pe copcă. Ori jucătorii nu au înțeles ce le-ai spus la pauză, asta înseamnă o problemă la comunicare sau nu le-ai spus nimic altceva, doar ce s-a întâmplat pe teren. Dragi antrenori, lumea se uită la televizor sau dă bani pe bilete, ca să  vadă un meci de fotbal, care presupune faze de atac, driblinguri și pase consecutive spre poarta adversă, dacă se poate, chiar din prima atingere. De aceea există campioane, câștigătoare de cupe interne și internaționale. Din motive clare, sunt mai mulți susținători la anumite echipe, că au făcut istorie, au învins echipe mari și au bucurat spectatorii. Dar avem o problemă, ne putem hrăni din amintiri, așa la nesfârșit? Ne trebuie și victorii proaspete, chiar de sunt cu echipe mici pe plan intern. cum spun toți antrenorii, victoriile aduc victorii. Deci hai, se poate, tot înainte!
Baftă și victorii nu "succesuri"!  
PS
Mulțescu, adică Domnul Mulțescu juca ofensiv și spectaculos cu o echipă aproape anonimă iar actualul antrenor...