Dodo și hapcică

Am prăznuit Sf Ștefan la finii mari, unde prâslea ne-a desfătat auzul și văzul cu vârf și îndesat. Nu mai vorbesc de cei mari, parcă aveau vârsta inversată. Pe lângă bucatele minunat băițuite, finu, ne-a dezlegat limba cu o licoare nemaiîntâlnită. O "țuică" din banane și prune, vrăjită cu scorțișoară și cuișoare, colorată cu ceai din fructe de pădure împletit cu cafea. Sporovăind de zor, inevitabil am ajuns la redenumirile obiectelor, sau orice alt cuvânt, adică la scâlcierea sau schimbarea sensului de către ghindoci. Am râs cu nespusă poftă aducându-ne aminte de:
dodo - cașcaval
ufuf - crenvurști
hapcică - șapcă
 pe lând - împreună
Cine-și mai aduce aminte de astfel de invenții ale țâncilor, vă invit să le povestiți, să râdem împreună.
Baftă!
Râsul să fie singurul factor responsabil cu îngrășarea!

Sărbători ... savurează... sănătate...

Cu 4 ani în urmă, bunul meu prieten Bogdan, a  făcut o schimbare de macaz. A finalizat arderea țigărilor trecând la prepararea pipelor, și aici discut doar de pipe briar nu sticlă sau porțelan. Mi s-a părut o îndeletnicire complicată, inconfortabilă și foarte costisitoare. Totuși, nu a trecut mult până am dat startul la o astfel de preocupare. Autorul imboldului fiind Bogdan, care mi-a dăruit un set pentru inițiere. O pipă, una din multe altele care a reînviat în mâinile lui Bogdan într-un moment de inspirație desăvârșită, acompaniată de un tutun puțin aromat și ustensilele necesare desfășurării acestei activități. Adevărat, mai întâi timid. Aveam impresia că toate ființele din jur mă sfredelesc cu privirea, zicându-și în minte" uite-l și pe îngâmfatul ăsta". Ușor, ușor am fost prins în mrejele actului de pufăire aromată. Norocul a fost desăvârșit de istoricul fumatelor realizate de prietenul meu și alți pipari cu ștate vechi, astfel tutunurile testate pe seama propriilor papile, au fost tutunuri calme, neînțepătoare, aromate, cu densitate medie a fumului, cu post gust subtil. Odată cu această schimbare a început o revoluție culinară. De ce? Nu mai mergeau sorbite lichidele cu milioane de pișcări pe limbă, acest lucru dând startul unor schimbări profunde. Înlocuirea imediată a acestor băuturi a dus și la schimbarea listei de bucate preparate. Cum o schimbare nu vine niciodată singură, mâncarea a schimbat și garderoba. Minunat, fiind vorba de mărimi în minus. Nu doresc să fac apologia fumatului de pipă, dar pentru mine a însemnat o schimbare majoră. Țigareta o aprinzi aproape oriunde, chiar și în aceste zile, îți duce traiul într-un ritm mai nebunesc. Momentul pipei este un moment de savurare, de liniște, în special lăuntrică. Pot spune chiar de contemplare. Aproape că stă timpul în loc când sunt în munții Vrancei pe prispa casei cu o cafea (fără zahăr - tot datorită pipei) aburindă, acompaniată de o fumată, și privesc îndelung viața satului neaoș. Dar să mă întorc la câteva rânduri de mai sus ... schimbarea culinară. Acest lucru m-a condus către trăiri noi, experiențe noi. Am reînvățat să nu mă grăbesc la masă, chiar dacă sunt recunoscut printre cei mai hulpavi și vitezomani în devorarea alimentelor. Cum? Simplu. Luați masa ca un exercițiu de percepție. Mâncarea trebuie să aibă nu numai gust și aromă, ci și culoare plăcută ochiului combinată cu o textură adecvată. Coloritul mâncării trebuie să fie incitant, ca un montagne russe, să-ți nască foarte definit gândul : "te vreau, mă voi înfrupta până la ultima firimitură". Un alt secret, mirodeniile. Sunt sănătoase și utile în preparat sarea și piperul, dar combinați cu măghiran, oregano, busuioc sau salvie. Sunt o mulțime de gusturi pe care le putem descoperi și inventa/reinventa. Priviți raftul dedicat, din magazinele universale, în câteva minute o să vă schimbați lista de cumpărături și posibil să vă schimbați și programul timpului liber. Acum este un moment propice, chiar fantastic, de a potrivi și transforma mâncărurile cotidiene în adevărate regine, în momente sublime, în minunate delicatese care să vă'ncânte toate simțurile până'n străfunduri. Ce câștigi? Mâncare mai sănătoasă și consum mai ponderat.Ce câștigi? Relaxare și privire amplă asupra lucrurilor și a faptelor. Ce câștigi? Bucurie și poftă de viață!

Lozinca unui mare producător este plină de adevăr, mâncarea bună aduce viață bună.

Sunt sărbătorile de iarnă ... papa bun, oameni buni și viață bună!

La mulți ani!

...

Baftă!

O brăduț, brăduț...

Aseară, familia Vlăsceanu a împodobit bradul de Crăciun, prima parte.
Desigur, există de ceva timp dilema ce tip de brad să înfrumusețez. Un brad natural sau artificial? Cel natural are prioritate. Este unul din lucrurile primordiale din viața omului creștin modern. Mirosul ambiental îți aduce aminte "instantabrusc" de copilărie, de cozonacii bunicii, de jucăriile mult visate și nu în ultimul rând de pânda organizată. Care pândă? Pânda Moșului. Cine nu și-a dorit să-l vadă pe Moșu' cum intră pe furiș, pe gaura cheii, sau pe horn cu desaga umflată cu jucării? Eu unul, ani la rând închideam ochii pe rând, să-i odihnesc. Astfel, să reușesc prinderea împricinatului de bucurii. E cel mai iscusit pământean, atunci când crezi că ai reușit, îți rade-n nas. Și acum găsesc, dis de dimineață, ceea ce mi-am dorit, ce am năzuit . Răspunzător cu înștiințarea Moșului de dorințele, visele noastre, este Rareș. El scrie, de câțiva ani, scrisoarea magică, scrisoare care nu știu cum reușește Moșu' sa o fofileze întotdeauna. Cert este, că totul se înfăptuiește la virgulă. Eu, fiind bărbatul și chipurile cel mai tehnic personaj familial, mă ocup de brad. Adică de montat bradul. De ce să-l montez? Pentru că nu-l tai. În urmă cu 8 ani, am hotărât să contribuim cu un brad pe an. Unul mai puțin tăiat. Dacă mânuitorii de topoare vor vedea că rămân cu taraba plină, an de an, că pierd și bani, poate vor lăsa urșii să se odihnească la umbra brazilor sau pentru primenirea aerului rău-mirositor. Singurul incovenient cu cel din plastic? Îl plimbi  încoace și încolo până-i găsești cazarea nimerită peste an, acuș pe șifonier, la anul pe balcon. Anul acesta, comandantul ornărilor a proclamat cele două culori definitorii. Va fi albastru și argintiu, albastru cu roșu a fost în ultimii doi ani. O fi zis că s-a isprăvit cu bradul stelist. La anul îl fac petrolist. Pentru vârful bradului s-a supus la vot: un Moș, un înger sau vârful obișnuit? Primii doi, creați de năzdrăvan, cum s-ar spune, piese artizanale, adică "hand made" pentru cei veniți odată cu era internetului. A câștigat detașat Moșul. Cu trei de DA, a fost întronat în locul privilegiat. De acolo vede tot. Adjutantul - năzdravanul - a considerat că bradul are o imagine cam austeră, prea neutră, lipsită de vivacitate. Așa că am trecut, pardon, s-a trecut la rebranding. "Roșu, să fie și roșu", glăsui prichindelul. Șefa și secundul au trebăluit de zor și după aproape o oră, au vestit isprava. "E gata, e cel mai frumos!" Astfel, anul acesta ornarea bradului a fost împlinită în două manșe. Luminițele se joacă'n luciul globulețelor, amurgesc și explodează alternativ, în secvențe de timp parcă nedefinite. Contemplarea bradului este contagioasă, creează o bună dispoziție aproape eterică, dorită pentru totdeauna. De data asta o să-l aștept pe Moșu' cu o cafea aburită, o cafea cu ghimbir, așa poate o să stea și cu mine la taifas. Abia aștept!
Împodobiți bradul împreună! E mirific!
Baftă!
PS

Revin cu o mica ilustrație a braduțului!

Papa bun acasă - 3 (mușchiulețu' lui ghiță)

Mda, m-am cam lins pe degete aseară.
Ce-ți poți dori într-o seară de iarnă, destul de geroasă și întunecoasă?
Căldura căminului, atmosfera relaxantă și papa bun. Căldură este? Este. Atmosferă relaxantă, este? Este. Papa bun, este? Este, dar vârâtă în frigider și cam brută. Bun, hai să vedem cum combinăm ce avem la'ndemână, că de ieșit la târguială, nu se poate pune în discuție. Așa că am cules 3 bucățele de mușchiuleț, 4 cartofi dolofani, 1(una) ceapă rubensiană și smiorcăitoare, un triumvirat de carote, un cățel de usturoi, toate înfrățite cu una bucată roșie mare și bine pârguită. Fiind un debutant în ale bucătăriei, a gătelii la temperatură, am încercat să aflu de prin vecini (fratele google) cum se face. Apoi, o sun pe Mama. Un lucru încurajator. Da, dar ce te faci dacă nu știi despre ce vorbește, fă așa și așa, verifică așa și ține x minute, etc. Cu promisiunea că-i voi face cândva o demonstrație de virtuozitate culinară, i-am mulțumit pentru toate gândurile bune. Cum declaram mai deunăzi, cu cât cauți mai mult cu atât nu știi ce vrei, am făcut o pirueta'n minte și am dat clic pe butonașul din stânga jos. Poc, nene laptop, trebuie să mă descurc și singur. În drum spre bucătărie a zbughit și pacea interioară. Un gând samavolnic a început să-mi dea târcoale. Dacă nu-mi iese, mă fac de ocară? Sau doar o să-mi pun pofta'n cui și o să mă mulțumesc cu un iaurt sau salam? Hmm, curaj și la luptă. Mai întâi am făcut un suc din ulei de măsline, lapte, ou, sare, piper multicolor, cimbru și fulgi de chili pentru a îmbăta carnea. Am lăsat-o la însiropat atâta timp cât îți ia să tai cartofii felii, să cureți ceapa și usturoiul. Prioritate a avut cărnița, tolănită într-o tavă de sticlă neînfricată de temperaturi ridicate. După circa 20 minute am așezat pe fundul tăvii un pat de cartofi amestecat cu morcovi iar printre ei, am presărat bucățele de usturoi și ceapă. Am repus în drepturi bucățelele de mușchi, de data asta învelite cu un strat suplimentar de cartofi, peste care am răspândit rozmarin și deasupra am pus să troneze roșia tăiată felii, feliuțe. Nerăbdarea m-a făcut să mă uit prea des la cuptor, lucru care a întârziat finalizarea supliciului. Într-un final apoteotic, defilez cu tava până la juriu. "Da Tati, arată bine, dar mai trebuie ținut la cuptor." Zbang, se încleștează mintea și încep să arăt ca o curcă plouată. Mai bine zis plouat-leșinat-îndurerat și jumulit parțial. Urmează îmbărbătările de rigoare și sfaturile neprețuite. Ca să vezi, povețele se potrivesc de minune cu cele primite mai devreme. Da știu, sunt din aceeași zodie  :) .
După 30 minute ne-am înfruptat cu nesaț și pe îndelete din străduința noastră: târguiala și ajutorul final al soției, imaginația și răbdarea proveniență eu, sfaturile Mamei și ale fratelui google.
Așadar, ascultă și notează, vezi și cercetează, încearcă și cere ajutorul.
Baftă!

Combipack! Combipack Cersanit!

Azi am reiterat avantajele wc-ului compact vs. wc clasic cu rezervor la semiînălțime/înălțime, într-o discuție telefonică cu un partener.
Această discuție o port periodic, și recunosc, din ce în ce mai lejer. De ce mai lejer? Mă bucură înțelegerea și accepțiunea care se desfășoară în ultimul timp printre vânzătorii și revânzătorii de astfel de produse. Avantajele se nasc unul după altul, doar stând și privind ambalajul în care este livrat de către fabrică. La Cersanit ambalăm toate compacturile din ofertă, astfel facilităm manipularea, transportul și depozitarea. Nu în ultimul rând, se pot face plasări eficiente în magazinele tradiționale și în special cele de tip DIY. Mă gândesc și la alergătura clientului, alergătura după capac/colac pentru wc-ul mult visat și ales. Așa, clientul găsește în cutie un capac ergonomic, rezistent (din polipropilena sau duroplast) și foarte important, antibacterian. Totodată trebuie să dispară stresul legat de fiabilitatea mecanismului de la rezervor. Îmi aduc aminte de strădaniile tatălui meu în anii '80-'90, de a repara mecanismul, cred ca a folosit și gută de pescuit. Era un mecanism cu acționare prin tragere, nimic mai ineficient. Mecanismele folosite la Cersanit, sunt testate și reglate pentru fiecare timp de rezervor. Majoritatea produselor funcționează cu comanda dubla 3/6 litri, dar pentru doritorii de eficientizare a spațiului sau economie crescută a apei, recomand colecția Nano -  compactul funcționează nemaipomenit cu un mecanism de 2/4 litri. Să nu uit ... în cutie găsim și sistemul de fixare în pardoseală.
Această cutie completă o gasiți foarte ușor în magazine, are un delfin albastru și scrie simplu, Cersanit. Numele ei?  Combipackul Cersanit.
Nu uitați, faceți alegeri înțelepte.
Bafta!