Brut, semipreparat sau preparat

Dilemă, trilemă şi nu prea.
Păi, să-ţi prepari singur, singurel, după cum îţi taie capu', mai mult sau mai puţin informat şi ajutat de televizor sau internet, sau să apelezi la un magazin în care poţi găsi ceva aranjat, dichisit, într-un ambalaj şi pus la îndemână cu o reclamă sforăitoare şi cu un preţ îmbietor? Sau să mergi la cârciumă, bine, acolo unde cunoşti că nu-ţi iei ţeapă pe nu ştiu ce preparat? Chestia cu cârciuma e cea mai încântătoare, dar timpul şi gologanii nu te lasă mereu să-ţi savurezi masa într-o ambianţă ideală. Chestia cu semipreparatul, îţi dă ceva timp, îl cam câştigi, ai totul pus la un loc, unde pui şi cu instrucţiunile de rigoare. Prima variantă era brutul, adică să-ţi cumperi ce-ţi doresti şi să te apuci de bucătăreală. Pai da, aşa ar fi mai sănătos. Dar, intervine un dar, şi aici îţi trebuie timp. Să dai o raită pe la piaţă, o raită prin cămară, o raită prin minte şi la sfârşit, o raită prin bucătărie. Chestia cu raita, cred că-ţi fură, cu totul, cam o oră. Aşa că avem un câştigător, semipreparatul. Dar, ce te faci dacă nu cunoşti ce iese. Apăi, uite aşa: te uiţi la raft, se vede bine, te uiţi pe ambalaj, se înţelege că te lingi pe degete, dar ţi-a spus careva de el? Ioc, ciu-ciu, canci, nexam. Eu unul, mi-am luat inima în dinţi şi am cumpărat o pungă de paste cu condimentele potrivite, ajung acasă şi hotărăsc să urmez cu sfinţenie paşii specificaţi de producător. Ce a ieşit? Amice, de doreşti senzaţii tari, şi pe banii tai... Eu sunt mare amator de picanterii, adică de mâncăruri cu tuşă iute şi aromată, nu de tâmpenii din tabloide, de ciudăţenii vesel colorate şi animate de gusturi nebănuite din toate bucătăriile lumii, dar o minune ca asta mai rar. Apăi, mi-a luat gura foc, nu mai ştiam dacă mă frige de la temperatura pastelor sau de la ingrediente. Ideea este, ca am încercat să-mi potolesc fierbinţeala cu apă, cu pâine, cu... Şi după o juma' de oră aveam senzaţie de gură plină doar cu limbă amorfa şi anesteziată, iar fălcile încă fremătau de parcă cineva, un elf invizibil, îmi strecura în gură zeama de ardei iute. Băi, gustos, n-am ce zice, dar iute rău de tot. Fir-ar să fie!
Baftă şi atenţie!

Stere, iarna.

Am prins o zi faină. Soare, şi nu d'ăla cu dinţi, vânt slab, ca o adiere, iar lume aproape deloc. Superb pentru o plimbare de dezmorţire. Linişte, atât de linişte înât în depărtare auzeai pocniturile vânătorilor. Or fi fost după iepuri sau fazani? Parcul era la ofertă, doar pentru tine, cu aleile stingher de singuratice, parcă tânjeau după larma copiilor, şi acoperite de gheaţă, parcă dinadins pentru a merge agale, pentru a savura parcul şi el, parcul, să-şi savureze oaspeţii răsfiraţi. Pe ici, pe colo, câte un gheţuş, numai potrivit pentru o alunecare ca-n copilarie. Un, doi, trei, paşi mari, cu elan şi apoi lăsat uşor pe vine, ca să pari mai aerodinamic. Super senzaţie. Pomii te îmbie să le dai târcoale, aproape de ei mirosi umezeala verde. O combinaţie ciudată, care nu aş putea să o redau altfel. O umezeală verde şi proaspătă. Pomii au un rol important în aceste zile, se transformă în adevărate cazemate sau locuri de pândă pentru a desăvârşi o bulgăreală zdravănă. Pas după pas, ajungi imediat într-un loc deschis care te atrage către un alt joc al copilăriei, la... la un om de zăpadă. Mai mic, mai năstruşnic, mai haios. E gata, chiar este trăznit. Hai, hai să mergem mai departe, să dam un ocol de parc. Un pas, doi. Lacul îţi fură ochii. Este de un alb imaculat, un alb pigmnentat pe margine ici şi colo,  de statuile de trestii rebegite, pare părăsit de orice strop de viaţă. Dar, mai ăncolo, la ecluză, prinde viaţă, parcă vrea săţi spună ceva despre primăvară. Dar ea, primăvara inmiresmată, eset departe, tare departe. Clipocitul este pregnant, stăruitor şi vesel, chiar e vesel. Apa se strecoara printe malurile ninse, parcă chicotind. Pârâiaşul este neaşteptat de zglobiu, parcă şi restul păduricii prinde viaţă în jurul lui, pomii parcă se apleacă să-l salute. Deodată zarvă, uite, uite, uite ce mari, albi şi frumoşi sunt. Sunt chiar doi. Doi dulăi albi, albi imaculaţi. Sau sunt doi pui de urs polar? Statui... încremenesc la primul semn. Te fac să-ţi doreşti o cabană, o cabană numai a ta, la margine de pădure, undeva la munte. Un ghiont mic în stomăcel mă trezeşte, îmi aduce aminte că trebuie să încheiem plimbarea, că trebuie să ne aprovizionăm cu ceva calorii. Le cunosti, caloriile zic, sunt bestiile alea mici care se pitesc in sifonier si-ti micsoreaza hainele de te fac să spargi oglinda şi portofelul.
Bafta şi plimbări relaxante!

Moaca

Moaca mea, moaca ta. Zi de zi în oglindă, ne chiorâm la moaca personală. Azi nu-mi place cum stă firul de păr numărul 1482, prea este zulufit, aşa că-mi fac freaza pe dreapta, ba nu, îmi fac coc ridicat. Dar dacă aş trage o vopsea, de ce să-l ţin aşa tern, şaten? Îl fac negru, negru cu reflexe albăstrui. Ba mai bine blond, un blond auriu, că şi aşa sunt o groază de bancuri despre blonde, şi eu sunt sub acoperire şi le dau peste nas misoginilor. Dar moaca de bărbat cu păr tăciune, şi să se vadă de la o poştă că real este cam gri spre alb? Părul, dar nasul? Mai bine-l tai, sau îl ridic, sau îl îndrept. Aşa-i? Ietete, am descoperit că am nişte riduri, cum le spune, da, da laba gâştii. Ar fi beton să le şterg, sau să le umplu cu chit de faianţă, că am dat cu o tonă de cremă şi ioc rezultat aşteptat. Eu zic aşa, dacă nu-mi fac ceva schimbări radicale, tăiat de urechi, pictat de sprâncene şi electrocutat părul, nu rezolv nimic. Pe naiba, ştiu că se poate şi fără, şi cu ditamai succesul de "mor duşmanii de necaz", asta ca să citez din "clasici".
Baftă şi imaginaţie nebună în faţa oglinzii!

Străzi

Cum vine cineva la putere, cum schimbă câte ceva. De la oameni, nume de străzi şi instituţii până la oraşe întregi. Dacă unii sunt luaţi de valul schimbării, alţii sunt luaţi de valul pupincurismului. Timpul trece, schimbarea se modifică, iar modificarea se schimbă, şi tot aşa. Acum, când se pare că punem la loc scara valorilor, de ce nu revenim la denumirile neoşe, şi aici fac referire la numele străzilor. Să rămânem cu denumiri parfumate de comunism, cum ar fi Republicii sau Moghioroş? De ce să nu avem denumiri româneşti sadea, cu specific local. Spre exemplu, la noi în Ploieşti, Republicii se numea Câmpinii, apoi Ferdinand I, sau Gheorghe Doja se numea Oilor. Cu al doilea exemplu nu sunt chiar împotrivă, fiind vorba despre istorie. Dar, am o mică idee, creaţă sau nu, om vedea. La fiecare stradă, să avem câte o plăcuţă cu descrierea succintă a denumirii. De unde vine, adică Câmpinii, că este ieşirea spre oraşul Câmpina este floare la ureche, dar Oilor, deoarece pe vremuri pe acolo treceau ciobanii cu stânele în transhumanţă. Sau Anul 1848, ce s-a întâmplat atunci. Sau, dacă strada are nume de floare, arbore, mamifer sau mai ştiu eu ce insectă, să fie o mică descriere biologică, ca la zoo de exemplu.
Baftă şi tradiţie!

Dacă...

Ia o cafea. O cafea sau un ceai, şi hai cu mintea hai-hui.
Vietate. Corp. Celulă. Moleculă. Atom. Atom lângă atom, moleculă lângă moleculă. Atmosferă. Aer. Gaze. Moleculă. Atom. Atom lângă atom, moleculă lângă moleculă. Adică fiecare moleculă este în contact indirect cu fiecare moleculă din şi de lângă această planetă? Doar vidul ne separă de alte molecule din alte lumi? Adică eu te ating, pe tine? Pe tine din oraşul din capăt de ţară? Pe tine din continentul de peste mări şi ţări? Pe tine din stepă, pe tine din Mumbai, pe tine din vârful munţilor, pe tine din centrul Londrei, pe tine din mijlocul pădurii,  pe tine din Awbari, şi pe tine... Dacă fiecare moleculă cu fiecare moleculă comunică, comunică şi fiecare vietate cu fiecare? Dacă, da, înseamnă că tu mă poţi simţi, si eu la fel? Aşa lucreaza şi gândurile?

 sau

adică să fim 

Baftă, un an fericit!
PS
Numai bine, la cam o oră să-l văd pe Morgan Freeman (ce super nume) cum întreabă: Oceanul gândeşte? Un grup de molecule din apă îşi schimbă structura şi proprietăţile cum nu poate să facă nimic altceva de pe această planetă, ca şi cum ar fi conştiente de ceea ce se află în jurul lor. Mai adăugăm că apa este esenţa tuturor vietăţilor? Înseamnă că ceva ne-a desprins de primordial?Moleculă lângă moleculă, lângă altă moleculă...