joi, 23 noiembrie 2017

Cine, cum şi când. Lider!

   La o pauză de bătut în taste, cu o cană pântecoasă, de cafea cu scorţişoară (sic!), se dezbătea un subiect cotidian. Subiectul? Simplu... Cine, cum şi când?
   Pe cine pui Căpitan de Plai şi totodată Baci peste mioare, câini şi asini. Dezbaterea este simplă, alegerea aşişderea, aşadar, tot înainte şi vânt din pupa. Uşor, aşa de uşor, la prima vedere.
   Un proverb sună cam aşa "Vrei să cunoşti un om? Învesteşte-l cu o mare putere", se pare că-i spus de Pitagora. Dar nici Abraham nu s-a lăsat deoparte, şi a zis "Aproape toţi oamenii rezistă nenorocirilor. Dacă vrei testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere." Dar Rowling a cuvântat "dacă vrei să cunoşti un om cu adevărat, priveşte cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el", si am putea fiecare din noi să adaugăm câte o vorbă, chiar cu tâlc, sau în mod şugubăţ, dar tot acolo am ajunge. Din popor se spune că "lupul îşi schimbă părul, dar năravaul, ba" şi asta-i valabil şi atunci când lupu-i mare-n haită. Alfa.
   De această dezbatere mi-am adus aminte când am ajuns la service şi încercam să-mi umplu timpul cu ceva din vitrina oaspeţilor. Cred că-i perfect valabil/ă. 
Baftă, şi poftă bună!

PS Felicitări Arena pentru mini biblotecă!
PS 2 Orice asemănare cu bipezi reali nu este întâmplătoare
PS 3 Oricine se enerervează poate să mă excludă, să dea bir cu fugiţii, să dea "icsu" roşu sau blocare, sau ce vrea el/ea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu