joi, 30 noiembrie 2017

Gând de seară

   Aseară am adormit cu un gând. "Ce înseamnă să fii patriot?" Stând cu capul în pernă, pe sub pernă şi pe mână, m-am tot gândit dacă sunt patriot. Sunt? Se poate măsura? Adică sunt doar 30% sau aproape patriot sau super patriot!? Dacă aş fi etnic ţigan (rrom pentru alţii, că apropos, toţi amicii mei din această etnie îşi spun ţigani, nicidecum altfel) maghiar, secui, german, rus, evreu, tătar, grec, sârb sau bulgar, aş putea fi patriot? Pot fi patriot de zilele naţionale sau tot timpul? Pot purta tricolorul doar în anumite zile sau... Daca aş ieşi din casă, cu fularul tricolor toată iarna, deranjez? Sau, poate par extaziat? Sau fanfaron!? Ori, dacă aş purta o insignă tricoloră, ar fi prea desuet?
  Pentru lămurire am dat o căutare prin meandrele internetului şi am gasit că:
PATRIÓT, -Ă, patrioți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care își iubește patria (1) și luptă pentru apărarea și prosperitatea ei. 2. (Înv.) Persoană originară din aceeași patrie sau regiune cu altcineva; compatriot. [Pr.: -tri-ot] – Din ngr. patriótis, fr. patriote, germ. Patriot.  
    M-am liniştit oarecum, îmi iubesc ţara, chiar dacă-mi vine câteodată să fug până n-oi mai avea pingele, şi da, se pare că îndeplinesc şi celalalte criterii, în felul meu. Şi chiar m-am născut pe aceste plaiuri, sub Carpaţi, deci, se pare că-s patriot! Pe bune!?
    De o perioadă, un anunţ îmi atrage atenţia, şi azi dimineaţă l-am accesat. Este simplu şi la subiect.
 http://www.digi24.ro/stiri/economie/companii/p-cumpara-fabricat-in-romania-2-834938

   Fiecare are crezul său, trăirea şi modul de exprimare, nu cred că poţi calcula în procente, părţi sau segmente, cât şi cum eşti patriot, eu zic aşa:
   La mulţi ani DACIA!
Baftă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu