Nici pro, nici contra

   Primăvară, senin, cald, norii departe, ascunși de ochii fragezi și nepricepuți. E puțin trecut de prânz, stau și trag adânc în piept. La fel și ei. Suntem tovarăși de prostii, de tâmpenii copilărești, trăsnăi care nu-ți marchează viața, doar clipa. A, ba da, îți pigmentează poveștile de fală din prag de seară, povești țesute și depănate la cap de bloc. Vară, fumul ne intră-n ochi, ne ustură, dar ne dăm breji. Ne jurăm că om fuma până la adânci bătrâneți, până lumina ne va da drumul la mâna. La paisprezece ani totul pare floare la ureche, iar mintea este pișicheră.
   Vară, căldura sugrumă și stoarce chiar și ultima răsuflare. O înfierbântă de înnebunește privirea-n zare. Totul se ondulează, se lichefiază, se topește și se întrepătrunde. Nici jarul nu-i la fel, nici scrumul nu-i la fel iar mirosu-i greu și puturos. Gâfâi. Mda, mulți ani, multe chibrituri, multe brichete, nenumărate pachete, baxuri, baxuri peste baxuri. Hai să încerc, și da, îmi reușește. Una, doar una, adevărat, dar îmi reușește. O flotare. Rânjet amar în colțul gurii și gând hotărât: de mâine gata.
    După vreo două sute de mâine, a venit acel mâine. Noapte, lumea urcă spre munte, veselă, cu zâmbete largi. Strâng cu ură al doilea pachet, al doilea din acea zi istovitoare și urâtă. Într-o oră ajung, și pot să-mi odihnesc, ochii, mintea, respirația și inima. Las fumul în urmă, ca pe un oraș prăfuit, părăsit de viață.
   Dulce, aromat, dar înecăcios. Au trecut ani cât pentru ocolul pământului la pas, și vreau să uit fumul, să-l duc în neantul nesimțirii. Aburul înecăcios dispare, îl închid în cutiuța lui și ne luăm rămas bun. Nu-l doresc, aburul precum fumul, mă despart ca de un oraș mocirlos, uitat în colț de lume.  
   Vara-i la jumate, cică-i bine de pregătit pentru strâns roade. Ce-ai făcut? Ce-ai adunat? Ce-ai învățat? Ce-ai...
   Fumu-i aromat, dar tot fum îi. Unii își scot ochii, alții sunt sfătoși, alții sunt contra, alții nu pot pricepe, alții profită, alții... Eu unul nu pricep de ce nu este dusă treaba către jumătate, adică locuri pentru fiecare. În Turcia și în Spania, două țări unde se fumează in corpore, nu ai ce căuta în spații închise, fie și de sute de metri pătrați, cu fumul de tutun sau cu aburitoare, dar fiecare jupân a construit terase ferite și încălzite, tocmai pentru a încerca să mulțumească pe fiecare. Nimeni niciodată nu va reuși să potolească opiniile diferite, chiar divergente.
   Eu zic cam așa, de vrei să sorbi plăcerea viciului, savurează-l alături de vicioși aleși pe sprânceană, de nu vrei să-ți deranjezi cerebelul, de-ți spune alăturatul că-i deranj, nu-l deranja... respiră.
   Nici pro, nici contra... opțiunea fiecăruia, dorești sau... nu. Eu rămân (deocamdată) la tabieturile mele, pe cât posibil... ale mele.
   Baftă și sfadă fără gâlceavă!