vineri, 13 noiembrie 2020

Abandon sau lupta?

    Traim, gandim, simtim. Habar nu am care este ordinea. Tot ce este pe Pamant, a fost, este si va fi intr-un fel sau altul, tot ce se scrie a fost scris intr-o insiruire sau alta, intr-o forma sau alta, cu o tinta clara sau nu, cu sau fara destinatar. Dintre toate, abandonul il simt ca cel mai rau lucru care poate exista. Sa incepi ceva si sa nu termini, sa ai ceva si sa-l lasi aiurea undeva, sa parasesti pe cineva in neant. Mereu ne vom gasi justifcari, vom gasi vinovati pentru ce s-a intamplat, dar de cate ori putem sa continuam, sa revenim, sa cautam, sa innodam, sa luptam? Abandon sau lupta? Dualitatea se spune ca ne stapaneste, ne guverneaza viata, si, depinde de noi si de liberul arbitru cine conduce, cine castiga. Care sunt sortii de castig? Daca noi ne chinuim sa realizam acel ceva si liberul arbitru vine si-ti da cu tifla? Mai bine abandonai? Sau sa lupti, sa perseverezi, sa insisti, sa devii un Sisif!? Pasi mari sau mici? Cate un pic sau hop, totul dintr-o data? Pe cautate si asteptate sau pe repede inainte si auzite? Elaborat sau brut? Sunt diferit, aici semanam, suntem diferiti.

Bafta, gaseste-ti calea!                        

sâmbătă, 10 octombrie 2020

Sinaia pentru jumatate de zi

    Discutia.                                                                                                                                                        Discutia a curs de la sine. Poate din dorinta de a iesi din acelasi ciclu saptamanal, poate chiar banal. Taifasul a condus catre idei, normale de altfel, cum sa ne umplem timpul. Sa-l petrecem. Colindatul, adica preumblatul nu uratul, parea cea mai buna varianta.                                                                                 Unde?                                                                                                                                                                      Unde poti ajunge calatorind pret de o ora, hai, maxim doua ore. Sa nu zabovesti prea mult in masina, sa-ti aplatizezi fesele prea mult si sa-ti lipesti ochii de geam incat sa-ti dispara cheful de plimbare. Pai, la Sinaia! A venit deodata, asa, hop-top, nici nu mai stiu cui, repede pe gura. In cateva secunde argumentele au venit din toate partile, ca-i o varianta buna, ca-i aproape, ca-i orasul schimbat de ceva vreme, ca ne intoarcem pana sa inceapa meciul, ca ai unde sa faci o gramada de pasi, ca... Ca multe alea si alea.                                                                                                                                                  Cu ce?                                                                                                                                                              Daca mergem cu masina, nu incapem doar in una singura, ca vor fi minim doi care obligatoriu se vor imprieteni cu ceaiul si cafeaua, sucul sau apa, si de pofta li se vor intari sfarcurile. Hai, pe bune? Atunci sa ne uitam dupa trenuri. Adica sa cautam tren, sa cercetam mersul trenurilor nu sa stam cu curu' pe pietre si sa ne uitam la tampoane. De tren!                                                                                                        Ce sa faci?                                                                                                                                                          Simplu, pui dreptu' in fata stangului si repeti de cateva mii de ori, aceeasi actiune. Casti ochii la dioramele din expozitia de la gara, iei in piept scarile de la gara si apoi te minunezi de arhitectura parcului Ghica. Adica vezi Cazinoul si hoteluri, bancile, foisorul, pomii, arbustii, florile, fantana, statuile, si stai cu mintea-n patru cum de naiba se gandeau la aceste lucruri, in asa fel, incat sa-ti incante toate simturile? Sa nu faca ei simulari pe calculator, sa-l realizeze in atata timp cat ne trebuie, acum, sa pictam o trecere de pietoni!? Privelistea te imbie la filozofie, iti oxigeneaza sinapsele si-ti limpezeste viitorul, iar de vrei sa contempli mai mult, iti recomand pe langa lancezeala pe o banca, sorbitul unei cafele cu cognac. Sa-ti pierzi pasii pe alei si trepte, urca pe Furnica, hraneste-te oriunde doresti si apoi iau din loc, si prin centru sau unde vezi cu ochii. Poti face poze fara cabluri, da, da, nu te mira, si gandul iti va pleca la programarea altei vizite a Sinaii, pentru ca o juma' de zi nu este suficienta, poate doua sau trei zile.
   Trenul, a fost o idee minunata. Pe geam zaream cozile nesfarsite de masini. Suntem comozi pe timpul si nervii nostri. Leganatul trenului cu al lui ta-ga-dam, ta-ga-dam continuu, mi-a adus aminte de vremurile cand cu un rucsac si un biscuite fugeam la mare sau la munte.
   O, Sinaia, ne vom revedea, cu zapada sau frunza verde asta nu stiu, dar la o cafea cu cognac, sigur! Apropos, nu-i bai de Soarele nu-ti mangaie fata si crestetul, de bureaza sau nu, hai sa te bucuri de lucruri din vremurile solide.
   Bafta, plimbare placuta!
 





















joi, 2 iulie 2020

Toată lumea dansează

    Aproape continuu ascult muzică la birou. Și în mașină. La birou baleez între diferite genuri de muzică, de la simfonică la "bituri" de-ți prăjesc sinapsele. Cel mai mult îmi croșetează mintea pe ritmuri de rock, unde Van Halen, Santana sau Metallica sunt regi incontestabili, dar și Phil Collins, Timpuri noi sau Bucovina. Din când în când îmi este dor de Andalusia și visez pe ritmuri hispano-maure, sau tind către perioada verde-crud când A-HA, KLF sau C+C Music Factoy urla în boxele discotecilor.
   Băi, câteodată mă ia o gâdilare în talpi, de-mi vine să sar peste birou și să bâțâi în pașii nebuni făcuți de Vanila sau Hammer, dar... Dar nu știu dacă mă mai țin ciolanele 😂
Baftă, tu ce muzică asculți?

miercuri, 10 iunie 2020

Plimbare către normalitate

   Obișnuim să ne plimbăm seara. De obicei căutăm străduțe pierdute și rătăcite, departe de zgomotul dintre blocuri și mirosuri fetide de eșapament. Nici nu știi cât de repede trece timpul, câți kilometri ajungi să parcurgi, atunci când călătorești cu ochii peste natură sau pe arhitectura clădirilor. În această perioadă, ai ocazia să te bucuri de gustul unei dude sau a unei zarzăre, chiar o vișină sau o cireașă. 
   Deunăzi, ne-am hotărât să facem o tură pe la Parcul Stere, cunoscut de noi, găzarii, ca Parcul Bucov. Ți-am mai povestit despre el, pe an ce trece arată mai bine, mai îngrijit, acum alta a fost plăcerea, descoperirea. Chiar, surpriza.
   Dacă în mod normal, doar Duminica este aglomerație și foarte rar Sâmbăta, iar în cursul săptămânii ai toate aleile pentru tine, acum... Chiar era lume. Parcarea era aproape pe jumătate plină, aleile erau colorate de foarte mulți copii, iar locurile de joacă râdeau în fel și chip, tineri care alergau sau pedalau, și oameni, nu prea mulți, la terase! 
   Pentru a ne bucura de tot ce ne înconjura, am trecut în revista tot ce am putut zări și ne-am oprit la o terasă cochetă, din lemn și pe malul lacului, unde am devorat la comun o porție de hamsii și una de mititei! Dacă-mi spui că prăjeala nu este sanătoasă, o știu, ne certam! Incredibil! Plăcerea terasei din copilărie, asta a trezit în mine! Au defilat prin minte, toate vremurile, terasele cu scaune și mese din tablă și margaritar pe jos, ale anilor '70-'80, apoi "plastificarea" anilor '90 și explozia teraselor-reclame ale anilor '00!
   Îmi era dor de plimbare-cină, de salutat paznicul, de mers pe sub tei, de... De normal!
Baftă, hai la plimbare! 
PS
ar trebui să fie o normalitate, plimbarea de seară, să iesim la o terasă să bem un suc, o apă sau o bere, să mâncam o înghețată, să ne plimbam fie vara fie iarna, nu să tocim telecomanda și canapeau în stilul Al Bundy! 😉




miercuri, 3 iunie 2020

Părerolog pandemic

      Istoria titlului este foarte scurtă: lumea a intrat în vrie, ce-i drept, și din ceva motive serioase, altele cam dubioase, asta fiind părerea mea, cum s-ar spune într-un kich de banc - părerea mea personală!
   Lumea a intrat în vrie, și nu știe cum să reacționeaze. Nu toti. Părerea mea.
   Lumea s-a blocat în safe mode. Nu toti. Părerea mea.
   Lumea... E disperată. Nu toti! Părerea mea.
   Cu ocazia acestei situații, cam gri de altfel, am avut ocazia să aud o grămadă de păreri. Ba că-i groasă și ne ducem dracului de râpă și ne vom da cu bâta-n cap, ba că-i pură imaginație și este o diversiune a mahărilor din ordinul X sau că-i vrerea lui Y, ba că-i pe bune dar exagerat, ba că-i... 
   Nu cred că-i o problemă multitudinea multilateral dezvoltată (mamă ce amintiri) a ideilor și gândurilor emanate de fiecare dintre noi, ci forarea prea adâncă și rămânerea în ele mult timp, poate deveni păgubos. Băi, ce parere!
   Zic așa, că ăsta-i momentul să ne vedem la o cafea, să facem o miuță, să ieșim la o prăjitură, să sunăm pe cineva cu care nu am vorbit de un deceniu, să mergem pe dealuri, să ne urcăm în pomi, să râdem la două noaptea la o partidă de rummy, să ne vopsim pe față, să jucăm țurca, să râdem cu casiera, să facem orice ne aduce zâmbet pe buze cu oricare om care are nevoie de un zâmbet! Părerea mea de părerolog!
   Baftă, spune-ți părerea la un taifas!