Am mâncat papanași în toate zările țării, chiar și la patru mii de kilometri depărtare de casă. Prăjiți sau fierți, cu dulceață sau cu gem, cu smântână sau cu frișcă, mai arși sau mai nefierți, ce să mai, în fel și chip. Am și un top, clasament făcut pe mustața mea așa că... să nu se supere nimeni. Cei mai buni au fost făcuți de fina Pepi, pe locul doi sunt papanașii moldovenești de San Pedro (Alina, sper să mă mai bucur de rețeta ta), iar medalia de bronz aterizează la fina Cami. Pentru moment. Știu că este ambițioasă și o să mă mai desfăt pe viitor și cu alte porții nemăsurate și sigur mai gustoase.
Surprinzător, la câte porții am savurat prin cârciumi, ușor, ușor, toți, dar toți, au fost surclasați de cei făcuți acasă. Rușinică cârciumarilor!
Fiind acasă, nici o fină prin preajmă, și San Pedro hăt departe, iar zăpada troienită nu mă îndemna să fug pe undeva prin oraș după calmarea papilelor gustative, așa că am purces la butonare. Ca să fiu drept până la capăt, de vreo două zile m-am uitat după niscaiva rețete, și pe onoarea mea, toate mi se păreau stufoase, alambicate, complicate, de nu știam de unde să încep și unde să termin. Mi-am luat inima în dinți și lista în mână și am băgat în coș cam tot ce trebuia. Cum îți povestesc, zăpadă, lipsă ajutor și întunericeală pe deasupra, așa că mi-am pus pașii unul după celălalt până în bucătărie și până la cămară, apoi pe la frigider, am înșirat totul pe masă și am început.
Într-un bol mai mare, am pus vreo patru linguri de făină, două linguri de griș, un praf de sare și un plic de zahăr vanilat. Le-am smotocit bine și apoi am presărat coaja rasă de la o lămâie. Am mai pus patru sute de grame de brânză proaspătă și două ouă, apoi am început să le amestec, să le frământ, să le zăpăcesc până nu am mai știut ce să fac. Era o lipiceală pe mâinile mele, mamă, mamă. Am mai pus ceva făină, o lingură, și apoi încă un ou. Lipiceala continua. Am mai pus două linguri de făină și apoi am început să frământ bazaconia de aluat, direct pe masă, printr-un praf de făină. Așa zice la cartea digitală. Mulțumesc tuturor doamnelor, domnișoarelor și chef-ilor pentru destăinuirile experimentate însoțite și de fotografii.
Apa începea să fiarbă, așa că am început să pun gogoloaiele turtite, pe rând, în apă. Să nu uit, în apă am pus puțină sare. Cât au fiert ciudatele gogoși, am pus trei linguri de pesmet și vreo cinzeci de grame de unt într-o tigaie, și am mișcat tot amalgamul, în permanență, până a ajuns la o culoare pe care am apreciat-o ca fiind de caramel. Dacă ești daltonist sau ai lumină galbenă, ai pus-o.
La sfârșit, tăvăleală. Tăvăleala guguloaielor prin pesmet, învelirea lor cu smântână și apoi răsfățate cu dulceață de coacăze negre. Patru luni am aștept să mă bucur de această dulceață. Acum altă tăvăleală. Îmi vine să mă tăvălesc de prea multă plăcere, plăcerea, adică papanașii, se împing unul pe celălalt, se înghesuie care mai de care, nici unul nu mai sta confortabil... în mine.
Baftă, și cumpătare! Aș vrea eu! Nu mă pot opri din a mă înfrupta, din a savura, din a mă delecta, din a mă încânta, din a mă fermeca cu voluptate din bunătăți, din miracole.
Baftă!
