marcajul defect

Noapte. Mă cam plictisesc la volan, pedalez de vreo patru ore, când deodată ceva e nelalocul lui pentru șosele neaoșe. Știți foarte bine cum arată drumurile, nu trebuie să fi cine știe ce șofer, darămite unul experimentat. Marginea acostamentului se contopește de multe ori cu pământul, nelucrat dealtfel, sau există un degrade început de asfalt, continuat de pietriș mai mult sau mai puțin binevenit și continua cu un amestec de resturi netrebuincioase omului și colb nemăsurat. Dacă discutăm de liniile de vopsea, terminăm orice dialog mintenaș. Aici o dungă ștearsă, chiar dacă a fost trasată acum o vară, dincolo o dungă galbenă împletită cu una albă, mai încolo una chiaună. Atât de chiaună că ai îndoieli de este continuă sau poți face vreo depășire. Asta chiaună, le place vestelor reflectorizante, că de, stâlpișori cu tăblițe nu găsești când vrei sau când trebuie...doar când e rost de-o japcă tradițională. Să revin la mirarea mea. Mă cam mir, ce-i adevărat. La ieșirea din urbea lui Alecsandri, de mergi spre nord noaptea, spre Roman, începând de la turnul SNR-ului, vei fi izbit în retină de albul  imaculat al marcajelor rutiere. E ceva de nedescris...calci ușor frâna, să te asiguri că-i aievea, apoi continui molcom, străfulgerat de-un gând. Sunt la Brașov sau am ieșit din țară!? Nu frate, au greșit rețeta vopselei sau nu au avut ce face cu ea, vorba lui Jorj de capitală. N-au avut cu-i să o mărite. Așa a început mariajul fericit, pentru noi, dintre asfaltul negru și vopseaua alb-imaculată. E un mariaj dătător de indicații, de repere și de siguranță. Zâmbitor și revigorat de gândul ce răsare din ce în ce mai des în tigvele noastre "se poate și la noi coane!", purced la pedalat spre hanul ședințelor. Dar vai, cineva are o gumă de șters uriașă. Așa de mareeee, că-mi șterge gândul de mai devreme. Păi da, cât să țină o minune? O zi sau trei? O șosea sau trei? Un kilometru sau trei? Na-m stat să număr, că or fi fost trei sau treisprezece, dar există o speranță. Cineva nu mai cumpără vopsea, sau nu o mai vinde, cineva se apucă de treabă, sau se plictisește de moarte. Sau marcajul este defect? El nu știe cum trebuie să se prezinte la datorie?
Baftă și drumuri luminoase!  

nebunul viu

Sunt oameni aidoma pionilor. Oameni care merg la sacrificiu, sunt în avanposturi, niște cercetași în orice domeniu și în orice situație din viață. Vecini, prieteni sau colegi care au voluntariatul și altruismul în sânge. Oameni fățiși. Sunt alți oameni cu coloană vertebrală vizibilă de la o poștă, seamănă cu turnul din șah. E la vedere mereu, se expune prin etalarea direcției, ști ce vrea, te anunță ce dorește să facă, unde-i calea lui. Vecini, prieteni sau colegi care doresc alianțe cu cei de lângă ei. Oameni drepți. Sunt oameni-cai, oameni cu atitudine, oameni inteligenți, altruiști, care apar parcă din neant și rezolvă situații, de multe ori extreme. Calul este unul din cei mai devotați prieteni ai omenirii. Calul aproape realizează o simbioză cu noi. La fel, sunt oameni care vin mereu în ajutorul vecinilor, prietenilor sau colegilor. Sunt oameni conducători, precum regele și regina. Oameni sfătoși, încercați și întotdeauna pozitivi. Sunt oameni tenaci, măreți prin decizii, impunători prin exprimare fără cuvinte, cu îndrumări sclipitoare și de multe ori îngăduitori. Rege și regina. Nebunul...l-am lăsat la sfârșit. Nebunul e de multe ori misterios. E performant dacă este ajutat, singur e disperat. Te ajută, dar pitit. Pionul îi este camarad credincios, îl susține în acțiuni și îl pitește în apărare. N-are de ales, este subaltern. Dar el, el stă pitit, se amestecă prin mulțime pentru a-și ascunde perversitatea. Apare ca din negură, atunci când este chemat la rampă, și lovește fără milă, fără știință, crezând că nu va fi înțeleasă intenția și cercetată acțiunea. Vrea să arate că el știe, că el poate, că el vrea, dar reușește doar să-și manifeste nebunia, nesăbuința. Crede că-i victorios. Cel viu, așa zis om, dar cu litere mici, cele mai mici, e cel pezevenghi și cârcotaș în umbră, crezător că deține adevarul absolut și că-i far călăuzitor. De-l sperii, se bagă-n orice pătrățică, fără cuget, fără preget, convins lăuntric, că este corect și merituos. E vocal, dacă-l sfădești în public, și campionul copy-paste. Cel care contrazice harta, cel căruia medicul îi spune ca-i miop iar el neagă, cel căruia nota i se pare întotdeauna nedreaptă... Tăcerea oponentului o consideră victorie, când de fapt este ignorare. Poate dacă-i exprimăm vorba, ideea, cu adresări boierești, chiar domnești, nebunul se liniștește, având orgoliul gâdilat. Norocul lui sunt ceilalți: pionul cercetaș, turnul drept, calul inteligent, măreții rege și regină. Nu este vecin, nici prieten și nici coleg.
Baftă și viață fără de nebuni!

pe gruia

Când ajungi în Cluj Napoca și vrei să te odihnești, mergi pe Gruia lângă stadionul "țefereului" la A... Recomandare de bază: sună din timp, altfel vei căuta pat și papa bun în altă parte. La prima vedere este întortocheat să ajungi, ca de obicei într-o urbe bătrână cu străduțe de aceeași seamă. Dacă nu te grăbești, este facil și ai timp să mai zărești din arhitectura antebelică a orașului. Napoca este un oraș mândru cu oameni zâmbitori și locuri multe de taifas. De vrei să sorbi o cafea sau un ceai, să antrenezi o sporovăială cu prietenii, trebuie doar să oprești mașina în prima parcare și imediat vei ajunge într-un loc cald și comod. Parcare. Parcarea poate fi stânjenitoare în perioadele de vârf, chiar și în zona hotelului. La A.. poți servi cina pe-ndelete, în tihnă, recomand salata casei și paste cu fructe de mare...mmm...sau orice altceva ce-ți face cu ochiul. Vei fi încântat. Când vrei să urci în camera, recomand scările, așa, în pas vioi. Pentru sănătate. Pentru cei marcați de-o lene măreață, liftul li se potrivește de minune, pe măsură. De vrei sa trebăluiești în taste, trebuie să fi puțin răbdător cu fluxul de 01100011, se mai înnoadă. Noaptea. Noaptea te vei lăfăi, te vei simți răsfățat în paturi cu saltea medie, de dimensiuni generoase. Dimineața. Mai întâi ai ocazia sa te saluți cu mecanicii de locomotiva. Dacă nu-i vezi bine, îi vei auzi bine când faci înviorarea cu geamul larg deschis. Nostalgia copilăriei, când toți vuiam prin casă cu uuuu-ul de rigoare. Dimineața trebuie să-ți iei burtica-n dinți. Da burtica, să ai curaj și răbdare. De ce? Ai parte de un ospăț pe cinste, cu bucate alese și pe alese. De la brânzeturi diverse, mezeluri felurite alăturate legumelor colorate, cereale sau ouă reinventate. Dacă nu, poate vrei o prăjitură sau câteva felii de chec cu lapte dulce, cald sau rece? Laptele. Toate acestea sunt însoțite, mereu, de zâmbete, de oameni care doresc să-ți transforme popasul scurt în perioadă de delectare, de încărcare a bateriilor pentru o noua zi de roboteală.
Baftă și periplu transilvan relaxant!      

cineva spunea

Da, e o vorbă enervantă. Cine e acel cineva? Vorba bancului: eu sunt cineva... la mine acasă: cineva să ducă gunoiul, etc. Vreau să-l cunosc pe acel cineva, se pare că este foarte deștept, bine informat și are întotdeauna vorbele la el. Vreau să fiu cineva! Hai să-l descoperim, e marele "G", ală din net? Sau pasajul citit acum douăzeci de ani? Sau colegul care dorește anonimatul dar scoate vorba-n vânt? Adevărat este că pitim în sertarele memoriei câte ceva, de negăsit atunci când îți trebuie, dar "Nenea și Tanti Cineva" ar trebui să-i trimitem la plimbare. Dacă nu poți spune persoana, ce-i mai bine? Cum spune Bobiță, un prieten, să "îmbraci în cuvinte" ideea pentru a "imprima" corect mesajul, să-i dai, zic eu, originalitate? Sau mister? Dacă acel cineva e doar o speculație, atunci ce facem? Doar să-i dăm cuvântului, ideii, o doză de credibilitate, veridicitate? Să ne pitim după deget? Nu este mai bine să spunem că așa știm, așa am învățat? Eu știu de la X sau de la Y, eee? Sau nu dorim să punem în valoare pe acel cineva? Cam multe semne de ?. E tare cunoscut acel cineva. Doream de mic să fiu cineva, dar habar n-aveam că este așa usor!
Baftă și să-l cunoașteți pe Cineva!

descurcă lume

Eram tare nerăbdător să ajung acasă. Să încerc împărtășirea celor trăite în această seară. După mulți ani, prea mulți, am ajuns iarăși într-o sală de teatru. Pe vremuri, ca elev, ajungeai la teatru din două motive: îți plăcea sau doreai o notă mare. Acum am realizat ce dor îmi era. În seara petrecerii pentru Mica Făptură, am primit propunerea de a merge la un spectacol. Fără a intra în amănunte despre piesă, am zis da. N-am rumegat deloc: când este piesa, la ce oră sau dacă sunt bilete. Ioc. Am zis da, și atât. Vine după amiaza cu pricina, moment sosit după ce tremurăm un pic pentru prichindel - nu-i bilet, cu cine îl lăsăm - dar totul se rezolvă, parcă de la sine. Intrăm...biletul este scanat.. da, vremuri noi, tehnologii noi. Nu mai face nimeni bășici din rupt cotoare de bilete. Aceeași clădire, dar foaierul este diferit, este proaspăt, mai luminos, a dispărut izul de închis și prăfuit, aerul oarecare tern și sec. Așa percepeam în vremurile trecute, cele cu parțial color. Maestrul Toma, cel cu elefantul, ne veghează, ne îndrumă fără cuvinte, unde-i soț și unde-i fără soț. Că așa-i în tenis. Găsim foarte ușor locurile, și încercăm să ne așezăm cât mai comozi. Eu unul, nu am stare, dar maschez bine. Ar fi trebuit să fiu în alt loc? Cercetez, din ochi, toată sala. Constat prezența multor tineri, nu că eu aș fi prea tomnatic, părinți tineri cu țânci de mână, mulți din generația mea, și bineînțeles oameni maturi alături de seniori, cunoscători de soi ai fenomenului. Piesa. Piesa a fost spumoasă. N-am cuvinte potrivite în acest moment, să vă descriu esența și desfășurarea spectacolului fermecător. Totul se întâmplă la început de anii patruzeci ai secolului trecut. Este o poveste atemporală. Schimbi decorul și poate fi prezentul oricui și oriunde. Firfirică cel săritor și bun, o cam bagă pe mânecă. Atât mai pot spune, au fost peste trei ore de magie. De magie 3D a bunicilor, dar mai impresionant, mai puternic ca un 3D actual. Respiri, vibrezi odată cu "ecranul", cu personajul, chiar interacționezi cu el. Acest 3D original, viu, va dăinui mereu. De unde știu?  Am văzut pe fața prichindelului meu, pe fața lui Io și pe fața altor copii. Teatrul rămâne un izvor bogat de cultură dar și de bună dispoziție. Sper ca fiecare să aibă timp și pornire de a petrece măcar o zi sau două pe an, în sala de teatru indiferent de piesa. Fie comedie sau dramă, scenariu clasic sau modern, autor consacrat sau nou venit în familia teatrului. Emoții și aplauze: Mulțumesc Lina, Mulțumesc Colonele, Mulțumesc Mircea și Firfirică, Mulțumesc Coana Chița și Elvira, Mulțumesc Nuți, Mulțumesc Lucreția, Mulțumesc Mitzuko și Mulțumesc Boxerule. Vă mulțumesc pentru reîntâlnirea cu emoțiile de mult vârâte într-un sertar.
Baftă și Mulțumesc Moni și Mari!