miercuri, 9 decembrie 2015

Lacătul și apa

   Lacătul și apa, pare antagonist. Lacătul te oprește, te baricadează, te încuie, te limitează, îți barează imaginea, gândul, visele. Pe când apa, îți trimite gândul departe, la visare, poate chiar melancolie, dar la fel de bine exprimă viața, esența vieții, curățenia trupească, chiar sufletească. Apa îți gâdilă simțurile, cât de incoloră, inodoră și insipidă am învățat la școală, că ar fi, dar apa îți dă ghes la zburdat, cu toată ființa, că ești la mare, la scăldat la un ștrand sau bălăceală la râu.
   Lacătul și apa. Nu poți pune lacăt apei, este ca și cum ai dori să pui lacăt inimii și minții. Poți?
   Lacătul și apa. Nu știm de unde a plecat ideea, dar știm că undeva, deasupra Senei, câte două suflete și-au jurat legământul, și-au promis ființa printr-un gest simplu (tehnic vorbind), chezășia gândului fiind un lacăt prins de pod, simbolic. Oare apa, martor viu și omniprezent, va susura în vale și va da de știre lumii de jurământul sufletelor nebune?
   Lacătul și apa. Plimbare pe tărâm străbun. Pas după pas, iscodeam pe fugă, zorit de apusul iminent, niscaiva imagini pe care să le încarc în memorie, și de ce nu, să le stochez digital în inconștientul electronic. Încă un pas, o întoarcere lentă și ceva mi-a sclipit nefiresc, într-un loc aparent lipsit de suflu romantic, ci patronat doar de dorința ascunsă în crearea unei opere abstracte. Un morman de fiare vechi, mai mult sau mai puțin contorsionate, erau pavăza unui legământ.
   Lacătul și apa, o chezășie și o trăire. Lacăt însemnat, la loc de privit ascuns. Apa vie privită din loc ascuns. Jurământ și viață. Legământ și vis. Chezășie și nebunie.
Baftă, simte!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu