Pas după pas, cu spatele drept, mă rog, mai mult lăsat pe spate, cu capul dat pe spate. Pas după pas cu fața spre CER. De sus, învolburați, în vârtejuri amețitoare, se pogoară mii și mii, aleargă, se fugăresc, care să ajungă primul. Îi vreau pe toți. Vreau să-mi biciuiască fața, să-mi răcorească simțirea, să-mi dea un delete. Vreau sa îngheț, să îngheț timpul, să îngheț totul în jurul meu, să privesc matricea, să fiu oriunde, oricând. Pas după pas, mă duc direct în ei, nu doresc să-i ocolesc, vreau să-i strâng în brațe, vreau să-i sărut, vreau...
Cu fața în sus, sorb fiecare fulg de nea. Sunt primii fulgi în aceasta iarnă. Parcă niciodată nu i-am aștept așa de arzător. Fulgi arzători! Mă pufnește rasul, dar așa-i, îi doream fără să știu, îmi era dor de ei, chiar dacă, știu sigur, maine dimineață nu am să-i văd așezați peste tot ca o inundație cu smântână, ca și cum orașul ar fi învelit cu vată de zahăr.
Cu fața în sus, pas după pas, o mie de veșnicii aș zburda printre fulgi. Printre fulgi și palmieri. Zâmbești?
Baftă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu