luni, 28 decembrie 2015

Gânduri (învălmășite)

   Învălmășeală. Cam așa este în capul meu. Gândurile se împletesc, n-au putere de a goni prin toate ungherele, sunt gânduri grele, pline de mâhnire, de tristețe neînțeleasă. Fuge doar o întrebare. Aleargă chiaun, zănatec, fără răspuns. De ce sufletele libere sunt îngenuncheate? De ce?
   Învălmășeală în cuget, în hotărâri. Pare simplu, fiecare om cu mintea-n faptul zilei aclamă hotărârea dreaptă și izbăvitoare. Oare? Așa-i? Așa-i de simplu? Sau avem hotărâre pentru cătușele imaginației, fiare cu care prindem visele, chingi pentru simțiri înnebunite de zbor. Ma întreb sau...
   Învălmășeală în trăire, de ce sa fim în șir? De ce să fim cu un anumit profil "cumpănit", care să dea bine? De ce să legăm limba-n gură, fără sunet drept? De ce să ne înnegrim inima cu oftaturi grele, născute din pricini greșite ale "drepților" în cugetări necunoscute?
   Învălmășeala oare zboară dacă vom gândi trăsnit de simplu, adică vom fi câte un Zorba-n fiecare?
   Gânduri învălmășite, fără răspuns... oare?
Baftă... simte, zboară, respiră!
   "Mă uitam la Zorbas în lumina lunii și mă minunam cu câtă vitejie și simplitate înfrunta lumea, cum trupul și sufletul îi erau una și toate, femeie, pâine, minte, somn, se îngemănau îndată cu carnea lui, voioase, și deveneau Zorbas. Niciodată nu văzusem o relație atât de apropiată a omului cu Universul."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu