Prin "PECO"

   Hai-hui prin Țara Românească, dintr-un colț în altul, din lunca Dunării până-n Țara Oașului, din Tomis până-n Țara Crișurilor sau din Bucovina până-n Banat. În lung și-n lat. Stând pe drumuri, de multe ori contra timp, n-ai de ales, trebuie să te oprești. De ce? Să-ți dezmorțești oasele, să faci un pipilică, asta ca să nu te faci de râs cu pantaloni în două nuanțe, să papi ceva și, bineînțeles, să-ți iei o cafea care să te revigoreze. Unde să oprești? Am încercat pe la restaurantele de pe marginea drumului. Cu mici excepții, și alea doar pe rutele străbătute intens de TIR-iști, din păcate se pierde mult timp. Am căutat împinge tava. Ei ce părere ai, sunt destul de puține, și o parte cu o servire de parcă trebuie să-ți plătească ei consumația. Uf!
   Am avut ocazia să pap niște chestii fantastice, adică gustoase, colorate, sățioase și corecte cu portofelul, în diferite stații  tip "PECO", dar ce să vezi, nu erau pe plaiurile mioritice. Ci prin țări, comparabile economic, ca Serbia sau Slovacia. Nu pun Polonia sau Croația în calcul, știu că veți spune că-s mai cu moț ăștia. Surpriză, un menu este asemănător, la preț, cu ce te poți hrăni pe coclaurile noastre, și colo și colo.
   Pe la noi, în special pe drumurile cu E (de la european nu de la e-uri, oricum sunt peste tot, e-urile) opresc prin stațiile, așa zise "PECO". Că-s neaoșe, sau de prin țări vecine, din țări de pe bătrânul continent sau de pe lângă Marea Caspică, ideea este că-i cu preparare-servire rapidă, și în multe locuri (adevarat, nu în toate) chiar ai parte de o curățenie exemplară (bravo celor care trudesc și totodată semn bun de civilizare-responsabilizare a călătorului mioritic). Din punctul meu de vedere, cei din estul apropiat sau mai îndepărtat, încep să câștige teren. De ce? Simplu, chiar încep să-ți gătească, nu se bazează doar pe congelate și conserve încălzite la microunde. Păpica ca păpica dar cafeaua, la cei de lângă Caspica... Eu cred că se poate face o afacere mult mai rentabilă, dacă omul de la tejghea nu va mai trebui să lucreze într-un mediu rigid, plin de sticlă și plastic. Acum ma oftic rău de tot, nu am poze (doar una) să vă arăt cum arată popasurile de prin țările enumerate mai sus. Dar, în curând pe micile ecrane. Cred că ai opri mai degrabă la o cârciumă construită din lemn (este una superbă la ieșirea din Rădăuți spre Suceava), cu mobilier din blăni de lemn și cu personal îmbrăcat în strai tradițional. Chestia cu straiul este valabilă și pentru stațiile tip "PECO" , în loc de tricourile roșii, galbene sau verzi, să găsești angajații în cămășuțe brodate cu motive din portul local. Ei, ce spui? Dacă în loc de nu știu ce prăjitură cu iz englezesc sau italienesc, să avem niște poale-n brâu, sau tocinei, sau papanași (ei , aici accept gogoși congelate, nu verbale) niște negrese sau plăcinte cu magiun sau cu gem de dovleac!? Îți place când cutreieri pe coclauri venetice și guști din nebuniile lor tradiționale? M-aș bucura să fim ROMÂNI tot anul!
   Baftă și drumuri bune!

 hai-hui prin Macedonia

 hai-hui prin Polonia 

  hai-hui prin Polonia

 hai-hui prin Slovacia

 hai-hui prin Țara Românească

hai-hui prin Țara Românească

La Castel

   Da, da, ne vedem La Castel! Sună cu ștaif? Sună arogant? Sună... Nu știu cum îți pare, așa la prima citire, dar... Cum sună la primă citire? Foarte trăsnită asocierea. Să revenim la "dar", dar la ce te gândești când citești "castel"? Vizualizezi o construcție din piatră dură, d'aia cu turnuri înalte, cu străjeri înarmați cu halebarde, stând de pază la o punte mobilă? Și mai vezi domnițe cu diademe meșteșugite cu mare artă și cu rochii în culori electrice? Cavaleri înarmați cu paloș gros și uriaș, călare pe un armăsar alb, puternic, nechezând  de zor? Calul, nechezând! Ar fi fost fantastic, ireal și pitoresc! De poveste!
   Nimic din aceste lucruri, dar... Dar, ca la orice castel, există delicii care să-ți împingă imaginația dincolo de cotidian, să te arunce în dorințe colorate și pline de... De confort. Ca la orice castel, La Castel vei putea să-ți înnebunești simțurile, să salivezi cât pentru o sută de oameni și să-l blestemi pe cel de a fotografiat pentru menu, să mănânce doar pesmeți neînmuiați! Înainte de a face o vizită în culmea Copoului, este de mare potriveală ceva antrenament, adică să înfuleci ceva mai bine cu vreo două chiar trei zile înainte. De ce? La ce-ți va așeza bucătaru-n farfurie, sigur nu te vei opri la doar două feluri de mâncare și un desert. Nu! Pariu! Și, dacă tot ești acolo, sigur vei dori, după masă, să-ți faci o ușoară siestă. Nu-ți refuza o plimbare prin curte, o curte demnă de un castel. Cu cafea. În chioșc. Și dacă nu-ți este de ajuns, rămâi peste noapte, părerile de rău nu le vei găsi, ci vei avea un somn de prunc și un mic dejun liniștit cu vedere peste dealurile dulci ale Iașiului.
   Eh, da, aș fi fost un mic japonez, adică d'ăla cu blițul în mână, dacă vedeam la recepție persoane costumate de epocă, așișderea în restaurant sau pe terasa. Nu deocamdată, dar, mai știi?
   Baftă și te pa, că mi-am zăpăcit burdihanul și trebuie să-l potolesc. Vezi ce face puterea minții?
http://www.lacastel.com/
PS
Dacă ai nevoie de un loc unde să-ți desfășori întâlnirea de afaceri sau de pregătire, au o sală faină, departe de ochi curioși sau larmă sâcâitoare.

 

Edili "de Ca....l"

   Ca la ciorba "a la Grec" care nu este aidoma zonei, sau a "salatei bulgărești" care-i invenție mioritică, sau... Edilii zic, spun, promit, ca-n poveștile Șeherezadei, ca-n basmele lui Ispirescu și ca-n aventurile descrise de Verne, că fac și dreg, că vor moderniza și ca ne vor minuna. Ei bine, cu asta, cu minunatul, au cam reușit. Pe lângă străzi asfaltate pe timp de ploaie, treceri de pietoni în mijlocul intersecției, stații de tramvai construite "strategic", pasaje de pietoni nefuncționale (vezi în Bariera București, treci cu mașina pe la ora 8 dimineața), stâlpi decorați cu mii de cabluri (fă poze la bijuteriile arhitecturale, de poți) a mai apărut și un afișaj public, bine gândit și bine potrivit.
   Arteră de mare circulație, spital la doi pași, deci tranzit de oameni cu duiumul. Dar stai mata în stradă și citește programul culturalizării în urbea găzarilor de pe Dâmbu. Dă-o-n bendix, cum draq le-a trecut prin minte așa ceva? Pot să opresc mașina "pe avarii" ca să citesc cine-i regizorul și cine-mi va desfăta văzul și auzul? Pot să mă dumiresc de pe trotuarul de vis-a-vis cine-i scenaristul și de la ce oră pot să-i strâng mâna? Nu! Dar pot să-i strâng mâna idiotului ce-a gândit așa trăznaie? În ușă!
   Baftă și respiră adânc! (îmi crește pulsul aiurea-n tramvai)
PS
Dragi neamuri de pe malurile Gologanului, nici o ofensă ;)

Dor de omletă

   Puteam goli frigiderul de o mie și una lucruri. Mă rog, alimente. Dar ceva îmi dădea târcoale. Un gând galben canar, combinat cu verde și alb. Un gând pătrunzător de aromat. De la verde.
   Se ia două ouă, sau trei dacă burdihanul trebuie ostoit de foame, preferabil "de țară", adică de la găini crescute aiurea în ogradă și hrănite cu râme, iarbă și câteodată porumb. Sunt cu gălbenușul galben canar și parcă mai cremoase. Mult mai gustoase în comparație cu chestiile ovoide din raftul magazinului universal, fie el germanic sau galic. Ouăle, cele două, se smotocesc împreună cu ceva brânză. Preferabil brânză de oaie. Și mărar proaspăt. Verde și aromat de te îmbată de primăvară, te amețește și te trimite în visare pastorală. În tigaie prefer să sfârâi un pic de mușchiuleț afumat, părpălit în puțin ulei de măsline. Galben, alb, verde și o picătură de cărămiziu-rozaliu. Și roșu. Roșu cherry cu verde busuioc și grâu amestecat cu ovăz și secară.
   Baftă și poftă mare!

 PS
și o cafea Arabica 100%

Paste din nimic

   N-am nimic în frigider, dar am o foame de mă scurg pe picioare. N-am nimic în cămară, dar urlă foamea-n mine ca trenul în gară. Pe bune? Am făcut un exercițiu de "n-am nimic", venit pe repede înainte de la serviciu și cu o foame în glandă... Imensă! Deschis și închis ușa la frigider, deschis și închis ușile la cămară, și ajung la masa din bucătărie cu mâinile aproape goale. Paste, câteva roșii cherry, un ardei căpiat, unul verde, cică iute, și o conservă. Mă uit la dată, se jură că-i în termen. Desfac conserva... Mmm, nebunie! Miroase de-mi leg balele sub barbă. Calamari în sos picant, belea!    Apă fiartă, paste scufundate, roșii și ardei mărunțiți și zăpăciți cu sare și piper. Băi, parcă mai merge ceva, dar ce? Frecatul în loc cică nu-i cu spor. Pe bune!? Stând așa, cu limba-n gura și cu lingura de lemn smotocind în sos, mi-a trăznit o idee. Dacă aș pune și dafin? Habar n-am de se va potrivi sau nu, dacă-i nimerit vreun pic. Habar n-am de asocieri și potriviri, dar trebuie să încerc. Am mâncat găluști din supă, de le tăiam cu cuțitul.
   Culoare? Da! Textură? Da! Savoare? N-am nici cea mai vagă idee cu ce să compar. E ceva ce nu pot defini, subtil și gâdilos, aromat și nu prea.
   Baftă și spor la imaginație!