De ce nu? U 10!

    De ce să nu fie cine nu a mai fost? Adică?
    Uite așa, stam strâmb și tolănit, dând fumul înspre înaltul camerei, încercând să nu pierd firul logicii. Le zice bine, doar și-a tocit pingelele atâția ani prin presă, simte porcii din cealaltă parte a continentului. Pare simplu, sau măcar rezon, dacă nu, serios vorbesc, de bun augur. Ia spune-mi, te-ai cam săturat de stat bară la bară în trafic? Te-ai săturat să-âi pută în oraș? Nu? Vino într-un oraș care mai are ceva industrie, și vei vedea diferența! Te-ai săturat de răhățeii de pe trotuar? Te-ai săturat de drumul la mare sau la munte, care durează cât o plimbare cu bicileta la Polul Nord? Te-ai săturat de îmbulzeala din spitale? Te-ai săturat de indiferența de pe stradă? Te-ai săturat de nonvalorile din media? Te-ai săturat de lipsurile generale din societate? Pe bune, te-ai săturat de toate astea și de încă Ț-șpe mii de alte lucruri?
   Eu zic așa, fără să ne strofocăm pre tare, doar să cumpănim preț de vreo două luni, până-n prag de iarnă, și apoi să punem ștampila fix pe cine credem că nu are șanse, fix pe cine știm că nu și-a aplatizat curul prin casa  aia mare si hâdă, cică-i a noastră. Foarte tare! Păi, dacă-i a noastră, hai să punem în ea ceva persoane care (deocamdată) nu au probleme cu copy-paste, țidule ștampilate de-a-n boulea, girofaruri inutile și mai știue eu ce încornoratul ia mai pus să facă.
   Poate o fi mai senină viața, în vreo doi sau trei ani, dacă ne punem încrederea (vezi căi vorba de ștampilă) pe careva mai de soi, care pedealază (și la propriu) la vedere, își dă fățiș semnale ca te duci la vale cu cei de pe Kiseleff sau cu cei care au săgeata boantă, nu mai zic de whisky sau almanahe, baschetbaliști mitomani sau halate negre la guler și în cerul gurii.
   Eu zic că 10 (M10) sau Uniunea (USR) și alții ca ei, au toate competențele necesare unei bune cârmuiri, au abilitățile necesare realizării unei bune comunicări (doar să deschidem ochii și urechile), au destule creiere prin preajmă, suficient cât să ne spună ce și cum trebuie să facem p-aici prin ograda Românească. Eu cred că pot orândui cu succes toată harababura din economie, toată nebunia din politichie, și toată șerpăria din legislație, și sunt convins că pot readuce zâmbetul (nu peste noapte că n-au furat inelul lui Rumburak) pe moaca mea și a ta și alui și a oricui. Doar să ne dorim.
   Ce ar fi o Uniune de 10? Întreb doar...
Baftă și luciditate!

PS
Habar n-am când începe campania electorală (aia agricolă durează, acum, doar două zile), habar n-am cine ce vrea, habar n-am cine-și pune numele pe liste, am habar că există speranță și cui nu-i convine să-mi șteargă numele din agendă și să ceară azil în Coreea. Aia de Nord, nebunică!

Moisei și politrucii

   Mă gândeam să povestesc ceva de istorie, de Neam și Țară, de aduceri aminte, de...
   Drumul e lung, și tare aș dori să vă spun despre fiecare lucru, făptură sau trăire zvâcnită din cele văzute. Sunt multe, și merită să-ți iei picioarele la drum, chiar de te vei enerva pe dragii politruci și popii papistași, să colinzi în fiecare colț al Țării. Ai câmpii mari și late, de zărești hăt departe, ai dealuri molcome și dealuri nebune, munți ce-ți pitesc orizontul și-ți zgândăresc gândul în povești cu haiduci și icari.
   Am mai fost în Țara Maramureșului, dar niciodată n-am cutreierat Vișeul și vecinătățile, așa că dorința de a vedea, de a cunoaște, era foarte mare, cu nesaț ocheam fiecare petic de imagine.
   Sosirea în Moisei s-a făcut spre seară, pe suficientă lumină și cu frână fermă. Ansamblul memorial este asa bine semnalizat de parcă ai căuta o strada oarecare dintr-un cartier rău famat. O tăbliță mică, banală, stupidă. Frână, manevră cu spatele și parcare peste hopuri. Nemaipomenit, să nu ai măcar o parcare amenajată la un astfel de loc!? Trec de poartă și înaintez, curios, pe alee. Încep să ochesc fiecare colțișor, fiecare unghi, fiecare piatră. Doisprezece. Înalți, semeți, izbăvitori. Așa-i văd eu. Aha, sunt zece cu doi.
   Nu-i rea priveliștea, nu-i rea ideea, de afli care-i tema, sculpturile-ți vorbesc, și la fel de bine îți vorbește un sulică de prefect, cu numele trecut pe o piatră! Ai înnebunit!? Vin aici să aflu de un prefect, om mic și egoist și nu găsesc o piatră dăltuită cu numele celor douăzeci și noua de victime!?
Bine că m-am enervat pe parcare, politrucii sunt niște... Ar trebui să-i transformăm în dale pentru...
    Care au fost? Un Gheorghe? Un Vasile? Era un Ion? Dar un Marin? Cine? De unde? Câți ani aveau? Întrebări fără răspuns, puțin de fapt, pe internet. În cărțile de istorie? Hm!
    Timpul nu-l putem întoarce, dar am putea povesti celor de acum și celor ce vor veni, că ai, că fiecare ROMÂN are de cine să fie mândru, că are strămoși de care să-și aducă aminte și să-i pomenească peste veacuri.
    Baftă și nu te da în uitare!

https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Moisei

"Întâia mască: să nu se mai tragă în oameni nevinovați! A doua mască: să nu se mai prade grânele din hambare și fructele din pomi! A treia mască: să nu mai fie aruncați feciorii în războaie! A patra mască: să nu mai fie închisă lumea în țarcuri! A cincea mască: să nu se mai ia vitele din bătătură! A șasea mască: să nu mai fie pângărite fiicele omului! A șaptea mască: să nu mai fie spurcat meleagul cu tranșee, sârmă ghimpată și icre ale morții! A opta mască: să nu mai piară oameni, în dorul lor de libertate, pe drumurile înstrăinării! A noua mască: să nu se mai dea foc caselor! A zecea mască: să nu mai existe lagăre ale morții!"
PS
sper ca acel politruc de doi bani găuriți, trași cu tunu', să-și facă treaba de Român.

biserică, religie, Credință

   E Duminică. Se spune că-i zi specială, Sfântă. Nu prea m-am apropiat de taste în ultima vreme, nu pentru blog, nu știu de ce, gândeam subiectul, mi-l imaginam așezat în rânduri, rânduri, dar nu știu de ce, nu am ajuns la partea asta. M-am oprit în fază incipientă. Poate-s mulți ce-mi vor umple frigiderul, dar am niște gheruțe în burtă care-mi dau impuls sa mă răcoresc, chiar în public. Cui nu-i convine, sa nu citească, e liber să comenteze, dar fără să mă înjure de neam și mamă,să nu mai urmărească nimic hai-hui, să...
   Acu' mi-a sărit muștaru', și rău de tot. Nu știu cât de îndreptățit, dacă luam ca linie de viață și gândire, vorba lumii de prin Țara Românească, dar din punctul meu de vedere...
   Anii trec, mai lent, mai iute, îți mai aduci aminte câte ceva, câte ceva nu. Nu am fost (până acum, și nu știu nici dacă voi fi de acum în colo) un habotnic, un practicant fervent al ortodoxiei. În general m-am intersectat cu biserica la evenimentele hotărâte în ultimii doua mii de ani. Adică botez, nuntă și înmormântare, ca deh, așa-i orânduirea. Chiar am vizitat în perindările de prin toată Țara Românească, niscaiva biserici dar în mod deosebit, mănăstiri. La unele lăcașuri am admirat arhitectura, la altele povestea locului, și la câteva am simțit atingerea unei energii de neexplicat. Fiecare o numește în felul său, în înțelegerea sa, și nu am zis nimic de Credința oricui, că-i laică sau mai știu eu cum. Știu, multă lume este indignată de ceea ce fac capii bisericii, care flagelează constant Religia. Încet, încet, am început să ignor acțiunile bisericii, a devenit din ce în ce mai mică, ca un om mic interior, bicisnic, egoist, mârșav, pervers, și aș putea să scriu câteva rânduri fără să mă repet. Ce mă face să expun așa? Când ați vizitat Putna și chilia lui Danil?
   Prima dată, un Călugăr cu har, meditativ, veghea să nu apară nedezvoltații din toate zările, cei cu dorință de scrijelire a emanațiilor orgasmice pe câte o bucată de chilie. Liniște, contemplare.
   A doua vizită. Înserare umedă, plimbare cu prietenul, lacăt. Liniște, poate chiar normalitate.
   A treia dată. Tiribombe, fanfară, zaiafet. Microbuze, călărire de chilie și pozare de stupizi agățați de cruce. Bomba, bombelor, ma repet, din punctul meu de vedere: un călugăr ce-și odihnea oasele pe un scaun și vindea magneți ÎN CHILIE! Nu fac poză unu-i adunător de arginți, nicidecum în așa loc! Înțeleg, mai mult ca niciodată, că orice credință are un preț, că-i debilizare la comun (cel puțin în zilele noastre), că-i mod real de făcut averi pe cârca SPERANȚEI! Se poate vinde orice, oricui, oricând și oriunde, dar așa fără de demnitate și respect? Trebuie să ne căciulim în fața unor pârdalnici care slobod cuvinte tălmăcite și ne jură eliberare? De unde? De ce să-i plătesc limuzina? De ce să-i plătesc fireturile?
  Amăreală-n gând și suflet. Pas după pas, ajung la Putna. Batmani cu cruci aurite, mari, imense, uriașe, gigantice,  de cel putin douăzeci de centimetri! Pe bune!? Cu cât o ai mai mare, CRUCEA, ești mai clar văzut de Doamne-Doamne!? Îți pupă enoriașii poala mai cu sârg?
  M-am scârbit așa de tare, încât mi-a fost lehamite să-i trag și-n poză.
  Pentru ce să susțin biserica? Pentru ce să dau vreun șfanț? Pentru ce atâta lăcomie? Oare așa se cumpăra locul în RAI? Sau primești un loc în față? În fața cui?
  Pentru ce?
  Totuși, vreau să rămân cu o altă imagine-n minte.

   Cândva, cu ceva peste douăzeci de ani în urmă, eram necăjit, chiar frustrat pe întâmplările vieții.    A venit lângă mine și mi-a mângâiat sufletul, mi-a luat amarul din piept: trebuie să fie la tine-n minte și-n suflet, restu-i fală! Mergi și desfășoare-ți mosorul!

   Baftă, fiecare-i cu a lui!

  

Cu zâmbet

   Habar n-am cum să-ți spun. Totuși...
   După foarte multă vreme, cred că-s vreo opt ani, am ajuns iarăși la Medicul de Familie, sau cum îmi place să spun, la Dispensar. Ce să-i faci, metehne de dinozaur. Hai că iar deviez, că la asta cred că am talent, și, de fapt să-ți spun ce m-a surprins, m-ai bine zis ce mi-a adus zâmbetul pe buze, fără să apuc să ies din cabinet, de la acel OM, cu vreo veste bună.
   Cei mai tineri, eu știu, cred că cei apăruți de după '95, nu au mai apucat să vadă dispensarele în forma "roșie"  din apusa orânduială. Ei bine, acum cabinetele medicale, de diferite nații, sunt înghesuite, capitalistic, prin parteruri de bloc în câte un apartament mic, spre foarte mic, cu pereți de un alb îndoielnic, mai potrivit cred că-i un galben turbat în gri. Ce să-i faci, lumea-i lovită-n celule, și nu ajunge la medic de plăcere, la o șuetă, la cafea, așa că se mai sprijină de pereți mai pune o mână, un picior, un cap, un...
  În afară de această imagine, ușor tristă, ești hărțuit de producătorii de minuni. Cu ce vrei și ce nu vrei, cu prafuri, hapuri și lichide, afișe frumos colorate cu oameni zburdalnici, aparent eterni ca eroii unui film american de mâna paișpe'. Eu unul îi înțeleg, dar, m-aș bucura să fie (mai) onești în comunicare, nu doar în rânduri mici, micuțe și foarte mici. Ei bine, cam ți-am zugrăvit atmosfera în care am sălășuit, în picioare, aproape o oră, cu ochii închiși minute întregi, și cu clipiri de bliț atotcuprinzător. La un bliț am zărit culoarea. Culoare, puțin spus, culori. Culori în desen și în minte, culoare în expresia desenului, culoare în trăire, culoare în...
   Hei, tu! Tu, cel cu licăr patinat de niscaiva ani, îți aduci aminte de bursucul și trusa lui de prim ajutor? De piticii care așteptau fâstâciți și speriați la doctor? Ce-ți mai aduci aminte? Parcă dispărea frica de injecție, câteodată, și parcă zâmbetul începea să prindă contur pe fețele placide.
   Baftă și sănătate!

 

Străzi 2

    Am plecat, cu puștii, la o tură prin Brașov, a n-a oară. Nu știu cum face orașul ăsta, dar nu mă plictisesc nici un pic de el, mai ales când rătăcesc aiurea pe străduțe. Pe lângă faptul că vad sau revăd diferite aspecte ale cotidianului, nu mă blochează miliarde de cabluri ca să fac poze, am descoperit o cârciumă plină de vin, cochetă și intima și am zărit bine definit pe fiecare stradă câte ceva. Ceva ce povesteam acum ceva vreme, că mi-aș dori să se petreacă peste tot.
http://haihuiculiviu.blogspot.ro/2015/01/strazi.html
   Ce? Tăblițe cu explicații la fiecare stradă! De ce? Păi bagajul de informații, dacă vrei, cred că poți să-i spui și culturalizare, este bogat din cărți, internet și chiar tv, dar eu cred că se poate contribui și în acest mod.

  Baftă și să avem habar pe unde călcăm!