joi, 24 martie 2016

Marea și puterea ei

   Sunt îndrăgostit de munte. Îmi dă putere, mă energizează, îmi face plinul de încredere, mă luminează-n suflet, îmi... Ador verdele, aerul curat, foșnetul frunzelor, țopăitul veverițelor, fiorul dat de urmele pașilor de urs... Dar, ca mai mereu există un dar, există și o...
   Marea este amanta mea! Marea întrezărită printre palmieri, marea străjuită de pescăruși gălăgioși, marea mărginită de nisip aspru și cald.
   La ultimele răsărituri, după foarte mult timp, am avut ocazia să revăd marea furioasă, înspumată, nemângâiată de Soare și lipsită de trupuri goale. Părea străină, rece, chiar potrivnică. La prima vedere. Am zis că nu poate să mă otrăvească, să-mi spulbere sentimentele care-mi gâdilă gândurile în dorințe ascunse, nevorbite, așa că am tras de mine și mi-am pironit ochii-n zarea gri și încețoșată.
   O clipită. O respirație. Un minut. Toate încep să se contureze în trăire abisală, simțăminte ancestrale, visări eterice... O eternitate. Vuietul continuu, apa rostogolindu-se înspumat, în fiecare val ca o expirare furtunoasa în plin efort asudat.
   Energie pură! Marea-n vremuri reci, nu-i rece, parcă-i un redresor ce te încarcă, te pregătește pentru sezon, te incită, te face să-ți dorești mai mult Soarele oglindit în apa vălurită la nesfârșit.
   Mare, sare și nisip. Putere, trăire și simțire!
   Baftă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu