duminică, 2 august 2015

Autobuzul zburător

Din vremea griului multiplu și al programului de două ore de la tv, noi românii am învățat să stăm oricând și oricum, la coadă. La coadă la orice vrei și ce nu vrei, că-ți trebuie sau nu, dar trebuie să stai, să fii solidar cu ceilalți, interesul comun de a te înșirui într-un izbăvirea gleznelor pe golgota tâmpeniei. Dacă ețti singur, nu exiști. De ce dracu să stau la coadă, când acum, în majoritatea copleșitoare a situațiilor, nu (mai) este necesar. Poți plăti dările și în mediu online, poți merge la ce magazin dorești când dorești, poți sta pe scaun și în autobuz (adevărat că nu chiar mereu) dar mai ales în aeroport. Sau așa ar trebui săarate normalitatea. Frăție, știu ce însemnă transportul în comun, cel de pe vemurile gri, când trebuia să iei lecții de rugby și de contorsionism ca să poți ajunge din punctul A în punctul B cu ajutorul autobuzului, tramvaiului sau a troleului sau (unii) cu ajutorul metroului. Era ceva mirific, olimpiadă de vară și de iarnă în fiecare an, clasamente ale celor mai aglomerate trasee, ornarea autobuzului cu oameni agățați de balustrade pecum bradul de crăciun cu globulețe și să nu uitămde prezența șuților care declanșau vociferări acerbe cu trimiteri multiple în câmpul muncii și simultan către origini călduțe. Ce să mai, o distracție. În ziua de azi, mulți am avut ocazia să călătorim cu avionul, să ne clătim ochii cu formele mirifice ale norilor chiar din mijlocul lor, să zărim rîuri și lacuri din locuri în care picioarele n-au călcat vreodată, să privim vapoarele din larg ca pe niște coji de nucă, să simțim forța creatoare a omului. Dar, că mereu există câte un dar, de ce naiba trebuie să stricam tot filmul ăsta? Indiferent că te pregătești de îmbarcare din România sau te pregătești de întoarcere în țară, mereu vei afla care-i poarta de îmbarcare fără să te uiți pe ecranele din aeroport. Hai bine, în țară îți mai iei țeapă, că se pleacă spre mai multe zări cu avioane burdușite de gălăgioși inutili. Dar când te întorci, sigur vei vedea la toate porțile de îmbarcare, oameni tolăniți pe scaune, butonând de zori în telefon sau pe tabletă, oameni răsfoind un ziar sau o revistă și copii efervescenți, ei bine, ai să-ți revezi compatrioții de la distanță. Nici nu este tras avionul, nici nu au sosit stewarzii și lumea-i buluc la bară. Ai două avantaje, observi imediat unde-ți garează avionul și totodată ai ocazia să-ți alegi scaunul pe care să-ți dezmierzi fundul după ce-ai băgat din glezne vreun kilometru prin duty-free. Sta-i așa, circul numărul unu. Circul numărul doi începe când călătorul cel inutil găglăgios, trebuie să-și bage bagajul în dispozitivul standard, că-i sigur, de la o poștă se zărește că-i prea burdușit, prea mare, prea lat, prea ca la dracu. Circul numarul trei, ai parte de el când ajungi la locul tău, șanse mari să fie ocupat, de parcă-i bancă din parc. Băi băiatule nu ești în parc, sau în autobuz, și nu existăhublou pentru toți, ai număr pe bilet, ca în sala de film, ca la teatru! Bine, bine, de unde dracu să știe ce-i aia film pe bune sau stal la teatru... Sunt acid, dar vreau să fiu, că-s mulți dobitoci care sar gardul. Și circul numărul patru, unde-ți mai pui bagajul de mână? Nu mai ai, stai cu el la picoare, că-i nebunul insistent și a trecut de poartă cu bagajul lui, trecut de cotele bunului simț iar tu, tembel corect trebuie să-i suporți nesimțirea nemărginită. Pe bune, cred că până la urmă am să călătoresc în avion cu însoțitor, o să-l fac pachet pe un minunat d'ăsta de or să mă trimită în țară cu gardă personală și chitanță pentru deranj. Acum mă trezesc, pentru cine dracu am scris? Ăștia caută pe net dot buță de maimuță și mezel sonor, că de citit... asul de treflă-i doar la păcănele.
Baftă și călătorii liniștite.
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu