Liviu Haihui

sâmbătă, 16 august 2014

oborul vs mercadillo

Mai păstrez în nările minţii, aroma oborului neaoş din vremurile alb-negru. Găseai ce doreai sau nu, într-o îngrămădeală organizată, tot zumzetul precupeţilor era acoperit de două lucruri: la propriu, de muzica populară ce răzbătea din difuzoare sugrumate, iar la figurat, de fumul înecăcios al grătarelor ticsite cu mititei şi cârnaţi care musteau de grăsime. Anii au trecut, după opş´nouă, şi am avut ocazia, curiozitatea mai mult, să restrăbat de´a lungul şi de´a latul, oborul orăşenesc. Înghesuiala era deja profesionistă, fără călcat pe bombeu sau un cot, o îmbrânceală amicală ceva, nu aveai sorţi de izbândă în preumblarea căutătoare de chilipiruri neaoşe sau post sovietice. Muzica... de nepomenit... cei mai gurişti cantautori, cei mai mari urechişti dintre lăutari, răcneau sau se jeleau din toţi bojocii, în tot oborul, de data asta din boxe "pe trei căi" şi cu sute de "vaţi" băi băiatule. Grătarele...multilateral dezvoltate. Mai mari şi mai multe, cu mici, cârnaţi sau ceafă de porc, sau mai ştiu eu ce pulpe de pui americane. Am avut ocazia să mă delectez într-un obor iberic, denumit tradiţional mercadillo, unde am găsit nebunia autohtonă cât şi ceva din aroma copilăriei plus ceva ciudăţenii, pentru noi esticii. La ei, la târgurile spaniole, există un sens de mers tacit acceptat de majoritatea oamenilor, indiferent de naţie, că-s englezi, olandezi, magrebieni, nordici sau băştinaşi: pe dreapta. Mai au o chestie, la vedere, pe tarabe vei găsi legitimaţia de producător sau de vânzător, cu poză şi acreditare pentru prezenţa sa în târg. Muzica...subtil spre ioc. Grătarele...ioc, ioc, de loc. În schimb precupeţii, vânzătorii, tarabagii, sunt cei mai tari comentatori, soprane sau tenori de pe faţa pământului. Dacă vizitezi aşa ceva, o să-ţi rămână în urechi, pentru mult timp, strigătul:todos por un euro. Există şi o terasă, bine, scuză-mă, cuvântul terasă este cam popos, ceva gen bodegă cu coviltir, unde poţi sorbi o cerveza sau un zumo fiecare rece, da rece nu glumă, de-ţi zboară smalţul cu toată protecţia care o poţi gândi şi visa cu ajutorul tuturor reclamelor de la TV. O chestie foarte interesantă, în târg vei da nas în nas cu oameni nu numai de toate naţiile, cât şi din majoritatea păturilor sociale din Europa sau de aiurea de pe faţa pământului. Toţi sunt curioşi de ceea ce poate face mâna omului, că-i albă, galbenă sau neagră. Pe lângă chinezăriile obişnuite, vei putea să-ţi încânţi privirea cu găteli neaoşe sau africane, lucrături din piele făcute cu mâini meşteşugite, nările îţi vor fremăta la sutele de condimente şi mirodenii adunate din toate colţurile lumii, vei putea gusta măsline preparate in zeci de feluri, dulciuri colorate mii şi mii, sau ochii îţi vor rămâne ţintiţi la ceva artă naivă sau mai elaborată: pictură, grafică, olărit sau sculptură.
Propunerea mea? Nu rataţi nici un târg, fie acasă sau hai-hui prin lume, la oraş sau la ţară, la munte sau la mare, singuri sau în grup.
Baftă şi senzaţii noi în fiecare plimbare!

joi, 14 august 2014

San Pedro de Alcantara?

Visăm la vacanţă din primul minut în care am încheiat vacanţa. Vrem vacanţa următoare, să fie de vis, de neuitat, cea mai cea din toate cele. Când eram adolescent şi tânăr mâncător de păsări zburătoare, visam o vacanţă plină de energie nebună, cu pat zdravăn de dormit în plină zi iar tumultul vieţii să se înfiripe în fiecare apus de soare. Deh, vrei nu vrei, obiceiurile unora se schimbă, priorităţile la fel, şi am început să-mi doresc o altfel de cheltuire a energiei. Vrei, o plajă, unde să nu te deranjeze nimeni, poate doar vântul? Vrei, o rivieră, pentru plimbarea de după cafeaua de dimineaţă sau după cina frugală cu fructe de mare? Vrei, un loc, unde să găseşti loc de parcare? Vrei, un loc, unde să ajungi repede de la aeroport? Vrei, un loc, unde să te pierzi în mulţime? Vrei, un loc, unde să te alergi cu piciul tău, fără să se încrunte nimeni la voi? Vrei ,un loc, unde vânzătoarea să-ţi zâmbească atunci când o întrebi de preţul corect? Vrei, un loc, unde ţâncul tău de doi ani să se joace pe limba lui cu cei din zeci şi zeci de alte limbi? Vrei, un loc, unde nu ai nevoie de "ajutorul" edililor pentru a-ţi scoate maşina din aleea înzăpezită? Vrei, un loc, unde să nu-ţi fie teamă să mergi la tomberon de frica javrelor maidaneze? Vrei, un loc, unde gaborii (ăia cu caschetă) călare, fac poză cu piciul tău, fără să se uite strâmb la tine în buletin? Vrei, un loc, unde aceeaşi gabori te trag pe dreapta doar dacă eşti idiot şi faci tâmpenii la volan? Vrei, un loc, unde vânzătoarea îţi zâmbeşte chiar dacă ai cerut doisprezece perechi de pantofi la probat? Vrei, un loc, unde la supermarket ai preţuri mai mici ca în ţară, chiar dacă eşti pe litoral? Vrei, un loc, unde poţi mânca ce vrei la juma´de porţie şi ospătarul să te felicite de alegere? Vrei, un loc, unde laşi bacşiş doi lei, iar ospătarul/barmanul să-ţi ureze seara bună, zâmbind din suflet nu din obligaţie? Vrei, un loc, unde şoferii (indiferent de naţie, culoare, religie, sex, orientare politică,etc) îngheaţă maşina atunci când vrei să traversezi strada (pe loc marcat)? Vrei, un loc, unde taximetriştii staţionează doar unde le e locul, şi nu blochează nimic, niciodată? Vrei, un loc, unde semnalul de coborâre din bloc este încă strigătul sau fluieratul? Vrei, un loc, unde cerşetorii sunt înlocuiţi de artişti stradali? Vrei, un loc, unde poţi savura, cu adevărat, din bucătăria internaţionala? Şi asta, aşa, la orice bodega de colţ de stradă, bodegă fără veleităţi de fiţe! Vrei, un loc, unde poţi trândăvi pe o bancă fără să te facă careva pierde-vară? Vrei, un loc, unde să bei o cafea cu şase lei şi marea să-ţi încânte ochii? Vrei, un loc, unde să zăreşti umerii lui Atlas de pe plaja? Vrei, un loc, de unde să evadezi imediat în oraşe minunate, încărcate de istorie şi pline de terase, taverne şi muzee, ca Marbella, Ronda, Sevilla, Granada, Malaga sau Gibraltar? Vrei, un loc unde să te ghiftuieşti din îngheţată, tu năzuitor de speranţe, alături de oameni zâmbitori şi relaxaţi, posesori ai speranţelor? Vrei, un loc, unde siesta este marele tău viciu? Vrei, un loc, unde şi norii îţi zâmbesc? Vrei, un loc, unde să simţi că trăieşti relaxarea? Vrei, un loc, unde să-ţi înegreşti pielea, de dimineaţa până seara târziu? Vrei, un loc, unde cina să fie o înfruptare de gustări (tapas) cu creveţi, caracatiţe, peşti şi peştişori, udaţi cu vinuri albe sau roşii, fel de fel? Vrei, un loc, unde pietonalul să fie locul noului Babilon? Vrei, un loc, unde să zâmbeşti zi de zi?
Baftă şi zâmbet luminos!
PS
Vreau oraşul meu la fel, vrei oraşul tău la fel, chiar de nu are palmieri?
PS 2
Mulţam´ Bodo!