Aleg, alegi...

Cum spunea un mare clasic, "am văzut lumina zilei într-o noapte fără stele", ete, așa să iei la cunoștință că de atunci tot aleg. Prima alegere a fost pe ce parte să-mi atârne capul când stau la orizontală și urlu din toți rărunchii. Păi ceva mai târziu, am început să triez mâncarea. Ce-mi place și ce este câh, mă rog, pentru mine. Au trecut ceva zile sau luni, și am început să optez pentru anumite jucării. Alea colorate și sunătoare, că alea-mi făceau zâmbetul cât casa pe față și nervii praștie părinților și bunicilor. S-au mai trecut ceva primăveri și am început să sortez distracțiile, să le dau de gard pe alea "academice" și să mă zbengui în ceața gri a timpului obtuz. Păi da, că zbenguiala este cea mai dragă sufletului tânăr, parcă ai mânca mere verzi toată ziua. La ceva vreme, m-am hotărât că niciodată n-am să străbat lumea singur. Clar!  Altă data, într-o vară, am decis să-mi schimb părul, că năravu-i lipit de tine ca marca de plic. Și am reușit, definitiv. De curând am stabilit să revăd crepusculul cum îngemănează noaptea cu ziua prin răsărit. Ia ghici? Am reușit? Da, am reușit, să stau lipit de pernă un sfert de oră în plus, suficient cât să se ducă pe copcă tot ce-am stabilit. Apăi dacă ai bile și sânge în instalație, adică cojones și pitici pe creier, adică să te simiți un pic tâmpițel, te-ai apucat să alegi, păi optează pentru ceva ce poate tria în secundele de viață, trăirile bune sortate deja de cele umbrite de cumpănirile grăbite-n prag de neștiință. Și nu uita, indiferent de ceea ce alegi sau doresti, you'll never walk alone!
Baftă!