Culorile Toamnei

Cu T mare. E o Doamnă, Doamna Toamnă. De mic copil mă înfriguram la auzul numelui ei. Adică vine frigul? Nu o să mai pot sta afară la fel de mult? Şi trebuie să încep a mă încotoşmăna în fel şi fel de haine? Şi nu o să mai avem flori? Nici frunze prin copaci? Şi începe să plouă? Şi ziua e mai scurtă? Şi, şi, şi. Şi să vezi că nu e chiar aşa. Cred că se potriveşte foarte bine treaba cu paharul, cum îl vezi, juma' plin sau juma' gol? Hai să-l vedem plin, chiar la refuz. Cum se zice mai nou, full. Păi avem cu ce să ne bucurăm gâtlejul, dăi cu must, dăi cu sirop sau nectar, că deh, culesul este în toi. Fructe cât vezi cu ochii, în pieţe, tarabe şi magazine, la margini şi răscruci de drum. Ia neamule cât vrei pe două parale. Vorba vine. Apoi, priveşte în jurul tău. Dacă primăvara-ţi umple ochii de verde în mii de tonuri, uită-te la Doamna Toamnă ce bogată-i, ce cobinaţie mirifică de culori naşte în fiecare colţ de lume, de la verde închis la auriu sau stacojiu. O plimbare-n parc, o ieşire la deal, o privire pe fereastra maşinii, o melancolie la fereastra casei, orice, doar priveşte. Opreşte-te o clipă... deschideţi nările şi inspiră adânc (nu în autobuz)... e Toamnă. Ascultă... gâzele sunt încă lângă noi. Toamna ne umple cămările, ne pregăteşte pentru iarnă, să avem savoare în bucătărie şi în viaţă chiar dacă termometrul nu mai este un prieten foarte bun. E momentul să profităm de ultimele plimbări degajate, nestingheriţi de hainele groase şi greoaie. Viaţa pulsează în continuare.
Baftă şi parfum de relaxare!

Jocurile, jucăriile şi distracţiile copilăriei

Azi de dimineaţă, un prieten a reuşit, ce-i adevărat prin intermediul internetului şi a faimoasei reţele de socializare, să-mi provoace o avalanşă de nostalgii zâmbitoare, nostalgii pline de farmec, larmă, voioşie, nostalgii care au tresărit abundent chiar năvalnic, ca un vortex intergalactic, în micul creieraş ce-l posed. Treaba era cam aşa, să nu-i mai trimită nimeni invitaţii la jocurile generate pe acea reţea de comunicare-socializare. Momentul în care am citit mesajul, a fost declicul mental de care povesteam. Şi să o luam cătinel, una după alta, distracţiile la care ne dedam în anii copilăriei, ani care majorităţii ne-a dat energie şi cultura către mişcare, vorba lui Florin Pictoru, camarad din adolescenţă: cam toţi din generaţia noastră arătăm bine în comparaţie cu puştii ăştia, mai o chelie sau un păr grizonat, o mică burtică, dar tot mai facem mişcare. Ce-i adevărat ca au cam dispărut maidanele, iar în curtea şcolii este câte un cerber (nevinovat pe de altă parte) care nu te lasă să baţi mingea din poartă în poartă sau la coşul de baschet. Să revin, la jocurile şi jucăriile copilăriei:
- tricicletă - cine a avut? Cred că eram un mic Guliver pentru gângănii, atunci când făceam primele curse cu Dănuţ sau alţi mici pitici "de betoane". Pedalare, dă-i din picioare, gâfâie, urlă, primuuul! Gambe nu glumă.

- şotronul - primul sport - aruncare, săritură, aplecare, altă ţopăire, altă aruncare, ţopăire, săritură, întoarcere, ţopăire, stop. Echilibru zdravăn, ce să mai zic. Hai să vedem câţi puşti sunt în stare să se încalţe şi să se lege la şiret, totul din picioare! Aşa'i Mari? Hi,hi,hi!

- pititea - prima căutare - fugi, ascunde-te, priveste pe ascuns, fugi, sau numara, iscodeste, asculta, vezi si fugi. Dezvoltarea simturilor de vanator, copoi, de supravietuitor.

- coarda - ambiţia vitezei - mai iute şi mai mult. Ţopăiam şi număram până începeam să ameţim şi să behăim de sete. Parcă ne pregătem de box pentru olimpiadă.

- leapşa - fugi, sări, fugi, eschivă, fugi, zig-zag, uf. Viteză, rezistenţă şi imaginaţie.
- pac-pac sau hoţii şi vardiştii - sau cea mai tare combinaţie între pititea şi leapşa, să te fereşti, să te ascunzi, să fugi, să iscodeşti.
Mai erau şi alte jocuri, jocuri pentru copiii care tindeau către adolescenţă.
- ruble - decupam toate cutiile de chibrit din casă, fiecare cartonaş avea valoarea lui. Îţi aduci aminte ce căutam bidoane? Bidoane de ulei, d'alea de un litru, le echilibram cu nisip şi pietricele, apoi concuram pe cartonaşe până rămânea vreunul falit.
- căpăcele - de bere sau suc, cu atenţie aplatizate. Ca şi rublele, fiecare era cu valoarea lui.
Când vremea încerca să ne dea de furcă, umpleam orele libere cu jocuri de şah sau cărţi. Dacă pentru unii, şahul era mai plictisitor, cu cărţile ne întreceam în jocuri care mai de care mai fanteziste: 21, tarnim, kems, licitaţie, macao, wist sau renţ.
Ehe, vremuri pline de mişcare, emulaţie şi imaginaţie.
Baftă şi să auzim de bine!

Ceramica - lavoarul pentru baie

Eternul (de câteva sute de ani, fie vorba pe bune) de lavoar... mini băiţa pruncilor cât o franzelă, lacul din casă, cişmeaua de la perete, şi sprijinul din ceas de noapte chefliu. Lavoarul din baie ne oglindeşte viaţa, precum pantofii. Ordonat, curat, haotic, murdar, comun, stilat, elaborios, pracitc, sau... Poţi privi şi socoti în fel şi chip. E adevărat, ţine şi de buget, dar având în vedere că-i o organizare, amenajare sau construcţie pentru o perioadă nedefinită clar, adică poate fi pentru o perioadă foarte îndelungată, pentru unii dintre noi, chiar pentru toată viaţa, merită o atenţie crescută asupra decorării, completării şi organizării camerei de baie cu lavoarul atât de necesar. Poţi alege din mai multe variante de material, ceramică (adică porţelan), compozit, metal sau roci naturale, neprelucrate termic. Eu votez pentru ceramică - porţelan. Sunt cele mai des întâlnite, se întreţin foarte uşor datorită stratului de sticlă (glazură) şi găsesc în piaţă o varietate de nedescris în culori sau nuanţe care mai de care mai bizare sau mai originale şi la preţuri felurite, pentru toate buzunarele. Prefer alb, alb cu reflexie albăstruie, denotă curăţenie, igienă. Apoi, prefer un lavoar combinat cu mobilier, şi în special varianta cu montaj suspendat. Lovesc mai mulţi iepuri. Întâi, fiind suspendat, pardoseala o pot curăţa eficient în timp record. Partea secundă, organizare - există fel şi fel de mobiliere, unul mai practic, altul mai atrăgător, cu sertare mai mici sau mai mari, cu uşi singulare sau multiple, cu balamale normale sau soft close. Trei - arată diferit, ca mine, ca tine, ca vecinul, ca omul de la piaţă, etc. Nu arată ca baia ta sau a lui, ca a nimănui. Suntem diferiţi, simţim diferit, şi fiecare are orgoliu. Patru - pot opta pentru mnobilier alb, în culori naturale, acoperit cu furnir sau colorate ca de bâlci. Dacă spaţiul este generos, să am o baie de peste patru metri pătraţi, aş prefera un lavoar cu montaj pe blat sau chiar încastrat în blat, dacă nu, chiar două. Dar, dacă tu, ai o baie de serviciu, care nu este prea încăpătoare, o poţi utila cu un lavoar de colţ sau unul normal (cu prindere în perete) de dimensiuni reduse. La ora actuală poţi opta pentru un lavoar cu proprietăţi de autocurăţire, lavoar cu protecţie antibacteriană sau pentru un lavoar fără preaplin - mai uşor de igienizat, iar dacă este nevoie, găseşti şi pentru persoane cu dizabilităţi.
Baftă şi inspiraţie!  

 

Salată şi atât

Alergat pe drum, dis de dimineaţă printe picături reci de ploaie mocănească, începi să te simţi ca un ogar de slab şi hămesit ca o hienă cheaună sub soarele dogoritor al savanei. Ajuns în cuib, încep să arunc priviri înfometate prin frigider. Prima mişcare, încep să rezolv un gând ivit pe drum. Adică să fac crutoane, mai bine zis pesmeţi frăţioare. Şi încep să tai cubuleţe câteva felii de pâine, în timp ce cuptorul duduie, pocneşte şi trosneşte. Simultan, când pâinea începe să se deshidrateze, să se răscoacă şi să se bronzeze uşurel, arunc hainele cât colo şi trec în civil, adică în ţoalele de tolăneală. Am uitat să-ţi spun, peste cubuleţele de pâine am presărat din râşniţa pomenită şi răspomenită, un praf de sare de mare în combinaţie cu verdeţuri aromate. Pe de altă parte, am început să zămislesc într-un castron, un amestec de legume şi alte felurite trebuincioase: roşie pârguită (mai bine zis, două), ardei gras galben şi unul zăpăcit şi verde, măsline cam o duzină, doi castraveţi d'ăia mai pirpirii şi curbaţi, brânză grasă de la poalele munţilor, şunculiţă tăiată firişoare, piper multicolor, ardei pişcăcios, ulei de măsline căteva gâl-gâl-uri aruncate în spirală... şi gata. N-am avut chef de ceapă sau usturoi, nicidecum de varză roşie. De ce-i spune roşie dacă este mai mult indigo? Peste amestecul pomenit, bine învârtit şi ameţit, am presărat pesmetul aromat, apoi iar am trecut la o ameţire în forţă. Totu-i gata. Dar ia să pun într-o farfurie, să văd cum arată şi cât arată. Frăţie, acum îmi dau seama de ce mă cam căzneam cu dânsa, cu salata, e cam pentru două, chiar trei persoane. Şi cică slăbeşti din salată. Ce-i mult nu-i bun şi ce-i bun nu-i mult. Aşadar, am de ales. Ori fac mai puţin, din bucăţele mai mici ori nu mai mănânc singur! Că altfel ce să fac, nu pot lăsa în farfurie şi nici să mă uit urât la cântar, nu vreau.
Baftă şi sănătate!

La tavă, punct.

Preparatele la tavă sunt binevenite în zilele geroase, crează o atmosferă caldă, familială şi un miros... un drag de masă...
Bine, în una din zilele trecute, am dat start la un astfel de gând, adică hai să-l pun în practică. Toată afacerea în treaba asta, atunci când vrei să pui ceva la tavă, în cuptor, este să nu-ţi fie foame. E invers ca la cumpărături. Dacă la cumpărături te duci cu maţele gheorţăind de foame, pui de toate în coş, una peste alta, vrei nu vrei, spargi cotele de avarie din  buzunar, că deh "urlă foamea'n noi, tra, la, la,la, şi cu ea urlăm şi noi, tra, la, la, la". La găteală, trebuie să ai stomacul aşezat, să nu-ţi dea ghes nici un gând de grabă, de zor netrebnic, trebuie să-ţi aşezi gândurile pe cât se poate. Aşa că, după ce-am înfulecat niscaiva răcituri, am purces la aşezat în tava din sticlă neînfricată la temperaturi mari: un strat de cartofi tăiaţi felii urmat de feliuţe de morcovi aruncate cât de cât simetric, fâşii de ardei gras, unul galben şi unul mai pezevenchi, aşa mai verde închis, piper multicolor şi sare de mare, frânturi de usturoi aruncate prin toate cotloanele tăvii, ceapă fideluţă presărată de colo-colo. Peste toate astea, am aşezat feliile de cotlet ninse cu măghiran din belşug, apoi, am aruncat printre bucate un ardei iute feliat, ineluşe, ineluşe. A urmat rândul doi cu felii din cartof, cu sarea şi piperul de rigoare. Două căni de apă şi câteva gâl-gâl-uri de ulei din măsline au întregit mixul de vegetale şi animale. Sincer, mă bătea gândul să pun şi ceva felii de ghiudem, dar am zis (din păcate, cred) pas, pun data viitoare. Între timp, cuptorul a început să se înfoaie, să răspândească o căldura îmbietoare la devorat mâncare, la ucis oale pline cu sarmale dacă se poate. Bag tava în cuptor, şi încep a socoti dacă e bine o oră sau două... oi vedea, zic, mă uit din când în când şi hotărăsc mai pe văzute, mai pe încercate, dacă este bun de scos şi ospătat. Trece timpul ca nebunul, acuşica trece ora şi hotărăsc că mai trebuie, dar să-i pun un pic de vin roşu, nişte fetească neagra d'asta muntenească şi câteva felii de roşie dodoloaţă pentru un gust mai împlinit. Mai trece aproape o juma' de oră şi zic în sinea mea... Livache, mai dai câteva butoane şi apoi e gata. Am mai dat câteva butoane, am mai tăiat, am mai rescris, am şters, am băgat ceva slide-uri şi m-am trezit că-i gata. Prezentarea. Dar, tava!? Zbang, un miros cu tentă de ars mă pocneşte în inima creierului, îmi rupe orice gând de linişte. Leit coiotul din povestea desenată, îmi pică faţa. Totul arată ca după o glumă nesărată. Am dorit o friptură la tavă, cu ceva legume şi cartofi uşor arămii, şi am o tavă cu ceva carne, pe undeva legume şi unii cartofi vulcanizaţi de sticlă iar alţii bronzaţi ca o piţipoancă neghioabă. Să o arunc, să nu o arunc, să gust să nu gust, ce draq să fac? Gust... mănânc... mă înfrupt! E belea de bună! Carnea... e carne la înfăţişare, a fost pătrunsă de ardei, usturoi, ceapă, cartofi, morcov şi mirodenii, un gust... Dar, acolo unde este şi ardei iute, e iuteee!
Baftă şi ochii pe ceas!