Salată de dis de dimineaţă

Dimineaţă. Al naibii de dimineaţă. Atât de devreme încât puteam să prind trenul de şase din Titu. Şi te gândeşti că e Sâmbătă! De numărat oi, nu pot, mă plictisesc, de aruncat privirea-n stil ţurcă pe pereţi mă lasă rece, dar clopoţelul din stomac, nu pot să-l ignor. Mă uit la ceas, insist, mă uit iarăşi, şi încă o dată, dar timpul se încăpăţânează să-mi arate că este stăpânul suprem şi face clipitul ochilor în ritmul său. Îl cred. Este unic. Repede sau încet, doar cum doreşte EL. Mă hotărăsc, şi sar din textilele de lăfăială, purced la un ocol mic prin frigider şi apoi trec la salutat lumea la tarabe. Care lume? Cât draq este ceasul? Fac safteaua la ceva precupeţi şi viteză către bucătărie. E şapte şi jumătate! Bă, da ştiu că sunt diliu cu timpul, aşa că încerc să păcălesc clipele. Simultan, două ouă se scufundă în apă pentru a se înfierbânta, mărarul şi pătrunjelul creţ se împletesc sub jet de apă rece şi se fărâmiţează sub cuţit, roşia şi ardeiul gras se sfârtecă în zeci de bucăţi, câteva seminţe se aruncă sinucigaş în castron, din dulap uleiul de măsline se stropşeşte peste legume, sarea şi piperul strănută de zor peste toate iar bucîţile de caşcaval şi şunculiţă din curcan se burzuluiesc bosumflate că sunt invitate abia la sfârşit. Şi măslinele, da ele au facut salt înainte în triunghi, de la înălţime medie neameţitoare. Tot în castron. Şi ce crezi, ouăle sau spart în figuri şi s-au aruncat în sistem împrăştiat, printre toate cele şi au dat startul la haos. Ceapa? Ciu-ciu ceapă, am uitat de ea! Învârtoşite alandala s-au furişat, pe nevăzute, în burdihanul cel hulpav.
Baftă şi poftă mare!

Mere în ploaie

Mere. Multe, galbene, reci şi să trosnească-n dinţi. Ploaie. Apă multă, rece în cădere mocănească. Mere. Deliciu divin. Ploaie. Spălare biblică. Mere şi ploaie. Imaginea cugetării liniştite. Mere şi ploaie la fereastră. Savoare pastorală în desişul urban. Mere şi ploaie la fereastră în prag de seară de Iunie pârguitor. Stare de beatitudine vicioasă în fiinţă naiv-visătoare. Mere şi ploaie la fereastră în prag de seară de Iunie pârguitor după o zi de goană nebună în arşiţa câmpiei întinse. Răsfăţ şi relaxare. Iubesc merele, hulpav muşc din fiecare, le asemuiesc cu viaţa, cu rodul firii umane, cu visarea, cu viaţa la ţară, cu... Iubesc ploaia, să şerpuiesc odată cu asfaltul printre dealuri molcome, să-mi dea bobârnace-n frunte în miez de văra, să-mi... De'acum în timpuri, proviziile de mere-n prag de ploaie or să fie lege marţială. Ai încercat mere-n ploaie?
N-am picat în puţul gândirii visătoare-n prag de primăvară târzie, ci pur şi simplu m-a izbit deodată, fără avertisment, după o privire pe lângă perdea, gândul de a trosni în fălci, un măr în plină contemplare a ploii care amorţea. Simplu, şi atât. Acum ceva vreme, citeam un paragraf dintr-o carte a unui OM. Spunea simplu, fără chiverniseală sau altoire a vorbii, că trebuie să ne căutăm clipe de relaxare în fapte şi imagini simple. Oricum vom hoinări prin gânduri nebănuite şi vom înţelege mii şi mii de alte gânduri nehotărâte, iar viaţa o vom vieţui vii.    
Baftă, relaxare şi răsfăţ!

Altă vale

Sunt găzar. Adică, Ploieştean înconjurat de văi. Sunt norocos. Adică, în jurul meu am oameni fel de fel, mai molcomi sau mai efervescenţi, mai visători sau mai pragmatici, mai... Dar toţi doritori de clipe pline, clipe în care să-ţi hrăneşti şi sufletul, undeva hai-hui, undeva prin România, undeva unde n-ai mai ajuns vreodată. Ce-ai spune dacă ţi-ai lua picioarele la spinare către o vale, şi acea vale să nu fie Valea Prahovei unde-i bulucul de pe lume, nici Valea Doftanei, unde nu mai ai loc de-o pătură pe care să-ţi odihneşti oasele fără să te afumi niţel. Aş fi fericit să aud de agroturism dezvoltat pe Valea Teleajenului sau pe Valea Cricovului Sărat, sau oriunde în ţara asta. Am avut norocul să ajung într-o astfel de zonă, undeva la ţară, într-un sat uitat de lume, nu departe de vacarmul urban, dar într-un loc unde radioul sau telefonul au rol decorativ. N-ai semnal frăţică! Ciu-ciu semnal! Canci! Ştii ce înseamna asta, aşa-i? Ciolane odihnindu-se, creieraş lăsat la vatră şi plimbat de ochi pe pereţi albi ca neaua, prin lucruri vechi de secole cu miasmă de poveşti cu uncheşi, feţi logofeţi şi Ilene Cosănzene, sau ochi aruncaţi printre flori colorate fistichiu, cu arome dulci şi adormitoare, iar fâneaţa-ţi inundă nările, pe când urechile sunt alintate te cotcodăcit gospodăresc, alintate de joaca efervescentă în mijlocul naturii a unor năzdrăvani suspect de liniştiţi şi pofticioşi de aer liber şi lăsători de socializare digitală. Ăsta da miracol, doar Mama Natură cea vie şi omniprezentă poate face aşa miracole. Iarbă şi colb, piatră şi lemn, vatră şi masă din piatră, mierlă hoaţă şi curioasă, mâţă la datorie, cai fremători, capre santinele, parfum de mărar şi ceapă crudă în ouă galben-canar, şi... şi plăcinte de poveste... Adică viaţă la ţară cu oameni calzi şi energici, sub salcie mlădie, viaţă neaoşă în Valea Sărăţelului.
Baftă şi să fii norocos!

Spaghetti no. 5

Cum am prins o zi acasă, cum am dat iama prin cratiţe. Dar, de data asta, constrâns de Zeul Stomac şi întârzierea năzdrăvanului. Pe bune, cu oricine o mai scoţi la capăt, dar cu  Domnul Stomac, dacă vrea el să fie contra, păi este contra până te îngenunchează, eu unul m-am convins. Te învărte, te zăpăceşte, te doboară ce să mai. Trecuse ceva timp de la ultima încărcare aromatizano-hrănitoare, răstimp în care am făcut o droaie de treburi, şi nu stau să ti le înşir, că ori nu mă crezi ori mă trezesc cu peţitoare. Aşa că... că am pus mâna iute pe o cratiţă pe care am umplut-o de grabă cu apă, şi ţuşt cu ea pe foc. În timp ce apa se străduia să ia viteză în grade, eu şi cu mine, îmi frecam mintea ce naiba să pun pe lângă paste. Mă uit în frigider, el la fel, şi-mi atrage, şi el, atenţia că-i chiorăie maţele de zor. Mă uit în cămară, aşişderea. Păi bine Livache, o meriţi cu vârf şi îndesat, nu bagi, nu scoţi. Mă întorc la frigider, uite ceapă verde, uite şi ardei căpiat. Nu-i de ajuns! Ietete, am pus laba şi pe un sos Arabiata, pe un plic de chimen şi normal ca piper multicolor şi sare fină neaoşă. Pastele? Sunt gata, la scurs cu ele, apoi în cratiţă am sfârâit niţel ulei de măsline, cred că vreo lingură mai pântecoasă, şi în el am băgat la băiţă ceapa, ardeiul, chimenul, sarea şi piperul. Învârtite de trei ori şi apoi înfrăţite cu sosul înroşit. Ce urmează? Tăvălirea pastelor, preţ de câteva piruete prin sos şi apoi umplerea unei farfurii. Gata? Nu, că după o masa colorată, aromată, uşor iute şi săţioasă, se potriveşte de minune o cafea opărită. Iniţial am dorit să umplu o ceaşcă, dar prea puţin volum, aşa că o cană prietenoasă şi bulbucată a sărit în ajutor. Aş mai fi dorit ceva, un dram de cognac, dar...
Baftă şi răsfăţ!

Să auzi liniştea

Defineşte relaxarea, aşa cum o vezi, cum o simţi, cum... cum te reprezintă? Să stai ca o momâie? Să-ţi prăjeşti curu la Domnul Soare? Să-ţi scufunzi buzele în spuma berii reci ca gheaţa? Eu... închid ochii şi încep să zbor, pe sub falnici Munţi şi peste creste, peste lanuri de orz şi floarea soarelui. Apoi, când timpul zice că-i preţ de zăbavă, cobor la pas. Pas după pas, mă pierd în pădure. Îmi pierd paşii prin pădure deasă, scurtcicuitată de poieniţe de un verde crud, învelite cu flori în culori nebune, poieniţe străjuite de ferigi gigantice acoperitoare de orchestră, unde inorogi albaştri sunt călăriţi de nimfe, şi fluturi galbeni păzitori de licurici, îţi ameţesc privirea. Îmi ciripeşte-n urechi Yngwie în duel cu Gary, şi stau tolănit pe spate şi-n ochi azurul mi se strecoară, şi-mi şopteşte-n susur lipede... respiră, visează, bucură-ţi mintea de copil. Păstreaz-o veşnic crudă, nu te ofili sub apăsarea zilei.
Baftă, te pa şi te invit la visare!

https://www.youtube.com/watch?v=I691SvyQT0c