Suntem hoţi, leneşi şi inconştienţi?

Stau strâmb şi mă întreb drept. Nu iese. Mă aşez drept şi încerc să mă întreb strâmb. Da, aşa iese. Aşa, gândind strâmb, îmi pot crea un model în viaţă, un model mirific pentru hoţi şi leneşi. Modelul impresionant de machiavelic, procuror obscur, avansat la stadiul de candidat ortodox român pentru postul de preşedinde al Românilor. Post, plătit cu vârf şi îndesat de toată naţia, mai precis, de cei corecţi, de oamenii cinstiţi, care se îmbulzesc la plătit taxe şi impozite din prima zi a anului. Tot iei, în majoritate pensionari, sunt speriaţi de tăvălugul mediatic cretinoid şi infam al partidului roşu, mare în popularitate naivă şi imens în nimicnicie grosolană şi suburbană. Mă gândesc drept, stând strâmb, de ce să-l iei de model pe microscopicul Titulescu? Păi, dacă n-ai chef de muncă, ci doar de spart seminţe în faţa blocului şi chiorâre toata ziua la zdrenţe chiloţare pe sticlă manipulatoare, sau chef de spart ocaua, şi aşa mică, fără să transpiri nici o picătură, să ciordeşti o ciovârstă, cât de mică de la gura celui care transpiră pe bune pentru un boţ de pâine. Păi, cam da, i-ai cam pupa şi moaştele, i-ai sfinţi tot ADN-ul, i-ai ridica în slăvi fiecare clipire, fiecare rânjet, fiecare batjocură la adresa naivilor care-şi frâng degetele de grija zilei de mâine. Chiar sunt aşa de mulţi hoţi şi leneşi în ţărişoara asta superbă? Chiar sunt aşa de mulţi fraieri, fraieri orbi în judecată, care nu văd mai departe, în viitor, pentru copiii şi nepoţii lor? O privire, doar una, în jurul tău, tu hoţule, tu leneşule şi tu fraiere, şi mai ales tu... nepăsătorule. Ştiu că hoţul şi leneşul n-o să citească, dar mor de oftică pe cel scuturat, care-şi plăteşte obolul în fiecare lună, în fiecare an, şi apoi dă cu piciorul în şansă, aşa cum dai cu piciorul într-o pietricică pe marginea trotuarului. Tu? Tu ce faci?
Baftă şi lucidate!

Incultura naşte sărăcie.

Mânuieşti asul de treflă, vorbele ţi se poticnesc în vârful limbii. Mânuieşti asul de treflă, sinonimele pentru tine nu există, doar pleonasme. Mânuiesti asul de treflă, vei fi iubit de o piţipoancă. Mânuieşti asul de treflă, orizontul tău va fi: îîî, ăăă, îhî, deci, nu că, şi alţi paraziţi verbali. Mânuieşti asul de treflă, nu vezi coerent viitorul copiilor tăi. Mânuieşti asul de treflă, posibil vei trăi în roşu. Mânuieşti asul de treflă, vei aştepta pomeni electorale. Mânuieşti asul de treflă, vei grohăi la văzul unei cărţi. Mânuieşti asul de treflă, vei fi o zi rege şi în rest... sclav. Mânuieşti asul de treflă, oamenii vor simţi duhoare. Mânuieşti asul de treflă, vei sta cu bale în colţul gurii la colţ de stradă.  

Citeşti o carte, cunoşti. Citeşti o carte, afli despre lumea din jur. Citeşti o carte, poţi vorbi coerent. Citeşti o carte, poţi face glume savuroase. Citeşti o carte, şti să te faci ascultat. Citeşti o carte, poţi romanţa sub clar de lună. Citeşti o carte, poţi discuta fervent şi variat cu prietenii de la sport. Citeşti o carte, poţi argumenta. Citeşti o carte, poţi profesa. Citeşti o carte, poţi arăta un drum copilului. Citeşti o carte, poţi alege inteligent. Citeşti o carte, poţi progresa. Citeşti o carte, ai orizonturi largi. Citeşti o carte, poţi visa aievea. Citeşti o carte, poţi trăi visele. Citeşti o carte, poţi ajuta. Citeşti o carte, poţi trăi mai liniştit de sine. Citeşti o carte, poţi îmbătrâni mai înţelept. Citeşti o carte, lumea va simţi plăcere. Citeşti o carte, poţi lăsa şi altora un colţ de stradă luminos şi verde. Citeşte asul de treflă la tabinet, la jocurile copilăriei, citeşte o/dintr-o carte în fiecare repaos, vei fi mai senin, mai comunicativ, mai optimist, mai plin de reuşită, mai atent la alegeri şi sigur nu vei mai fi sărac în suflet. 

Baftă şi lectură plăcută!

PS

Omule, poţi începe cu etichetele de pe produs, o integramă sau un rebus, la cafea sau ceai, savurează un vin alături de o carte. Altă textură, alt miros, altă trăire. Altă opţiune, una bine aleasă.

Hai, se poate!

Citeam nişte chestii pentru muncă. Chiar erau interesante, dar simţeam că citesc în van, că înţeleg cuvintele dar nu înţeleg sensul. Nu mă concentram, mai bine zis nu mă puteam concentra suficient. Simţeam o nelinişte interioară, o nelinişte nedefinită pe moment. Am luat o pauză, gândindu-mă că voi putea să mă relaxez. Am dat ceva butoane prin presa sportivă, apoi prin reţele de socializare. Neliniştea mă urmărea, îmi susura în creieri, îmi strivea scăriţa şi ciocănelul, îmi dădea crampe în sinapse, mă urmarea ca o umbră. Ceva de care ori cât ai încerca, nu vei reuşi să scapi. Neliniştea asta stresantă, are şi un nume... măria sa plagiatorul suprem, prinţul vrăjelilor, contele minciună... victor ponta. Neliniştea asta este agasantă, omniprezentă şi tinde să devină eviscerală. Să escaladeze şi să bruscheze viaţa, viaţa mea. Cred că şi viaţa ta, şi a lui, şi a ei, şi a lor, a tuturor. Este neliniştea pentru ziua de mâine, ziua mea şi a ta, a copilului meu şi al tau. O nelinişte mincinoasă, hoaţă, perfidă, josnică, otrăvitoare şi subversivă. Neliniştea asta are o mie şi una de feţe, feţe schimonosite de rânjete bete de putere, feţe înveninate de curvăsăria banilor, feţe cu spaimă întipărită de frica de puşcărie. Neliniştea asta, o putem strivi ca pe un purice, goni ca pe o javră turbată, o putem stinge cu calm, linişte şi luciditate. Putem fi liniştiţi nu nervoşi, putem fi calmi nu iritaţi, putem fi hotărâţi nu sfioşi, putem fi noi nu nişte neghiobi, putem fi senini nu prădalnici şi hapsâni, putem fi veseli nu trişti, putem fi călători nu priyonieri în propira casă şi ţară, putem fi cu speranţă în suflet nu posomorâţi fără un şfanţ în buzunar, putem fi frumoşi nu încruntaţi cu privirea tulbure de durere, putem fi prieteni cu orice din corice colţ de ţară, putem fi surâzători nu strâmbi la suflet, putem fi cu soare în ochi în plină toamnă arămie. Pentru toate astea, trebuie să fim puţin activi, să ne plimbăm puţin în Sfânta Duminică, să facem un mic gest, să ştampilăm propriul viitor. Viitor meu, al tău, al lor, al nostru. Vreau să mă pot uita în ochii fiului meu, vreau să pot vorbi cu el fără de frică. Acum zâmbesc, simt că pot, că ştiu, că vreau. Tu?
Te aştept la alungarea neliniştii, nu fi leneş şi obedient, hai să pregătim o iarnă ca-n poveşti, un viitor senin şi, în timp, să avem riduri doar de înţelepciune.
Baftă şi zâmbeşte, se poate!

indicativ	prezent	eu pot
		tu poţi
		el/ea poate
		noi putem
		voi puteţi
		ei/ele pot

Iubeşte-l, e al tău!

Acolo te-ai născut, acolo ai făcut primi paşi, acolo ai început să-ţi cunoşti universul, acolo ai început să te formezi ca om, acolo ai simţit primii fiori ai dragostei, acolo îţi trăieşti (poate) toată viaţa.
Era dimineaţă, o dimineaţă gri, umedă, uşor friguroasă. Se anunţa Doamna Toamnă. Atunci când eşti în trafic, îţi zboară mintea în o mie şi una de colţuri, priveşti fără să înţelegi noima multor lucruri, eşti uşor absent la ce se întâmplă în jurul tău. Dar, câteodată ceva îţi dă refreş, te întoarce la procesul de gândire şi privire activă şi raţională. Cam aşa am petrecut clipe lungi, ale naibii de lungi, stând bară la bară, cu un sunet în urechi, de focă răguşită, de la ştergătoare, privind din stânga în dreapta şi din dreapta în stânga, pe ce bandă se avansează mai repede. Când... când deodată, zăresc cu coada ochiului o imagine un pic sărită din tiparele momentului. Iniţial gândul a fost... un cocalar care şi-a pus super semn pe cutia lui cu patru roţi, un frustrat care-şi vede covrigul din cauciuc imbecil, vreun volan de monopost. Dar... surpriză! O persoană mândră de oraşul ei! O persoană mândră de ce are, conştientă de valoarea maşinii şi a vieţii persoanale. Bravo! Lecţie pentru oratorii de patriotism local şi naţional. M-am ofticat că nu am putut ajunge în paralel cu maşina lui/ei, pentru a felicita posesorul de coloană vertebrală şi morală. Eu sunt Găzar, Nordist de pe Cameliei, crescut într-un melanj urbano-rural dat de vecinătatea câmpului agricol de marginea oraşului şi constructiile noi din Republicii, inspirat de amalgamul românesc din toate colţurile ţării, amalgam aşezat de comunişti în urbea răgăţeană pentru propăşirea neamului. Vivat Ploieşti!
Baftă şi fii mândru de originea ta!

Se poate până la capăt? DA, se poate!

Nu ştiu cum, dar ştiu că DA. Se poate până la capăt.
Eram enervat de ceea ce se întâmpla, nu puteai să circuli pe această porţiune de trotuar, s-a asfaltat şi degeaba. Trebuia să priveşti atent după maşini, apoi să bagi un sprint pe asfalt, cam de vreo zece metri şi să ţopăi iarăşi pe trotuar în claxoane stridente şi amabilităţi de şofer cocalar. Doream să zic cocalar cu un neuron, sau cocalar tembel, sau cocalar prost, dar tot cu un pleonasm mă alegeam.
Mai târziu, mai cu forcepsul, dar a ieşit, ideea s-a născut şi a prins contur, chiar s-a materializat într-o reuşită. Ras, tuns şi frezat. Acum avem un trotuar aerisit, loc suficient să treacă om pe lângă persoană, cetăţean pe lângă republican şi turmentat pe lângă stâlp şi gard.
Baftă şi trotuare pentru toată lumea!