Gânduri (învălmășite)

   Învălmășeală. Cam așa este în capul meu. Gândurile se împletesc, n-au putere de a goni prin toate ungherele, sunt gânduri grele, pline de mâhnire, de tristețe neînțeleasă. Fuge doar o întrebare. Aleargă chiaun, zănatec, fără răspuns. De ce sufletele libere sunt îngenuncheate? De ce?
   Învălmășeală în cuget, în hotărâri. Pare simplu, fiecare om cu mintea-n faptul zilei aclamă hotărârea dreaptă și izbăvitoare. Oare? Așa-i? Așa-i de simplu? Sau avem hotărâre pentru cătușele imaginației, fiare cu care prindem visele, chingi pentru simțiri înnebunite de zbor. Ma întreb sau...
   Învălmășeală în trăire, de ce sa fim în șir? De ce să fim cu un anumit profil "cumpănit", care să dea bine? De ce să legăm limba-n gură, fără sunet drept? De ce să ne înnegrim inima cu oftaturi grele, născute din pricini greșite ale "drepților" în cugetări necunoscute?
   Învălmășeala oare zboară dacă vom gândi trăsnit de simplu, adică vom fi câte un Zorba-n fiecare?
   Gânduri învălmășite, fără răspuns... oare?
Baftă... simte, zboară, respiră!
   "Mă uitam la Zorbas în lumina lunii și mă minunam cu câtă vitejie și simplitate înfrunta lumea, cum trupul și sufletul îi erau una și toate, femeie, pâine, minte, somn, se îngemănau îndată cu carnea lui, voioase, și deveneau Zorbas. Niciodată nu văzusem o relație atât de apropiată a omului cu Universul."

Mall-ul vremurilor

   Mi-e foame, nu-i o noutate, sunt hulpav, îmi place să mănânc și dacă se nimerește și ceva colorat...
   Încep al doilea mic dejun, dacă-i pot spune așa, prăjesc două felii de pâine, întind untul și încep să pun icre negre pe o felie și icre roșii pe a doua felie. Se potrivesc de minune și câteva roșii cherry. Cum de am am ajuns la astfel de bucurii în farfurie?

   De mult n-am mai ajuns prin obor, oborul de sfârșit de săptămână. Obor, târg, numește-l cum îți vine mai ușor. La noi, pe malul Dâmbului, se ține oborul din vremuri de mult apuse, de fapt, vatra orașului se află pe malurile pârâului Dâmbu, actual în partea estică a orașului, la ieșire din Ploiești spre Bucov, de aici și denumirea zonei de Bariera Bucov. Acum un an, într-o hotărâre de moment am purces la vizitat oborul, alături de un prieten, la fel ca la un muzeu. Pregătit să-mi umplu minte cu imagini și arome. Le-am recunoscut, așișderea cu tot ce știam din vremurile gri. Acum, la un an distanță, zic că trebuie să mișc din glezne, să ne bucurăm de Soare și de viermuiala lumii, de coloritul neaoș, și de ce nu, să ne punem în desagă ceva bunătățuri.
   Viermuială, aglomerație, larmă, râsete, tocmeală, poftiri la negoț, refuzuri politicoase sau înțepate, tocmeli la sânge și înțelegeri din priviri... o lume vie. Cereale, lemne, fructe, conserve, haine, piese de mașini, radiouri de pe vreme bunicului, macrameurile bunicii, pantofi recuperați de la ghenă, căciuli de blană, jucării nătânge, lucruri desperecheate, cărți din toate timpurile, pește afumat, produse de curățenie, topoare, aspiratoare manuale...
   Toate timpurile la un loc, oborul este mall-ul vremurilor trecute, timpului prezent și al viitorului neștiut, al oamenilor cu speranță și căutare, speranță de supraviețuire sau trăire în hățisul zilnic, oameni cu căutare amară sau sclipitoare în ochi, oameni cu portofele burdușite și oameni vânt în buzunare. Speculanți înțepați, producători hotărâți, bețivi pricepuți la toate treburile lumii, precupețe gureșe, manglitori cu privirea vie, fermieri cu mâini bătucite de muncă, gardieni plictisiți, oameni și indivizi... Este locul unde vei auzi vorbe de ocară în înțelesul fiecăruia, locul unde vei auzi pilde de pătruns în esența cunoașterii simple ancestrale, locul sfaturilor prețioase sau de îmbrobodit naivii, locul unde vei avea auzul gâdilat de vorbe hâtre cu înțelesuri spumoase, vorbe muntenești sau moldovenești, chiar graiul bucovinenilor cu dor de România.
   "- Dacă este buna dulceața, voi veni să mai cumpăr.  
     - E bună, feciorii mei mănâncă clătite cu dulceață de la crapă fălcile!"
Hm, clătite, bună treabă, dar poate o avea și ceva numai bun pentru însoțit niște papanași.
Baftă, nu-ți refuza o plimbare în mall-ul neaoș!

Contemporan

   Mulțime, agitație, chicote, glasuri de copii, părinți cu limbrici, mai rău ca cei mici.
   Tocmai ce se așezase un țânc pe piciorul lui, intrase pe ușă de ceva vreme și lumea se mai liniștise, nu mai erau agitați, carbogazoși, adulții mă refer, ci se transformaseră în adevărați japonezi superândemânatici în folosirea gadgeturilor mici și deștepte. Hai că am deviat. Era vorba de o acțiune, o întâmplare de poveste. Doi comentatori, doi sporovăitori, doi dătători cu părerea, adică doi cusurgii, doi moși de la balcon care râd orice s-ar întâmpla și-și mușcă pumnii de zor ca să nu fie dați afară din sală... Ei bine cei doi, povestesc în timpul timpului... adică... când se întâmplă întâmplări și se petrec lucruri, și... Și sinapsele își fac de cap, și aberează, și trăznesc cuvinte încrucișate, și... "Cum este? Păi, nu știu, omniprezent... cred. Da? Păi da, este contemporan cu timpul!" Contemporan cu timpul! Și așa încep să alerge impulsurile electrice, neuronii dansează, cuvintele se înșurubează...
   Adică actual, adică prezent, adică odată cu clipa... râzi și respiră, contemporan cu timpul.
   Moșul scoase un alt cadou din sac, mereu la fel, contemporan cu... deja cunoști vorba.
Baftă!

Lacătul și apa

   Lacătul și apa, pare antagonist. Lacătul te oprește, te baricadează, te încuie, te limitează, îți barează imaginea, gândul, visele. Pe când apa, îți trimite gândul departe, la visare, poate chiar melancolie, dar la fel de bine exprimă viața, esența vieții, curățenia trupească, chiar sufletească. Apa îți gâdilă simțurile, cât de incoloră, inodoră și insipidă am învățat la școală, că ar fi, dar apa îți dă ghes la zburdat, cu toată ființa, că ești la mare, la scăldat la un ștrand sau bălăceală la râu.
   Lacătul și apa. Nu poți pune lacăt apei, este ca și cum ai dori să pui lacăt inimii și minții. Poți?
   Lacătul și apa. Nu știm de unde a plecat ideea, dar știm că undeva, deasupra Senei, câte două suflete și-au jurat legământul, și-au promis ființa printr-un gest simplu (tehnic vorbind), chezășia gândului fiind un lacăt prins de pod, simbolic. Oare apa, martor viu și omniprezent, va susura în vale și va da de știre lumii de jurământul sufletelor nebune?
   Lacătul și apa. Plimbare pe tărâm străbun. Pas după pas, iscodeam pe fugă, zorit de apusul iminent, niscaiva imagini pe care să le încarc în memorie, și de ce nu, să le stochez digital în inconștientul electronic. Încă un pas, o întoarcere lentă și ceva mi-a sclipit nefiresc, într-un loc aparent lipsit de suflu romantic, ci patronat doar de dorința ascunsă în crearea unei opere abstracte. Un morman de fiare vechi, mai mult sau mai puțin contorsionate, erau pavăza unui legământ.
   Lacătul și apa, o chezășie și o trăire. Lacăt însemnat, la loc de privit ascuns. Apa vie privită din loc ascuns. Jurământ și viață. Legământ și vis. Chezășie și nebunie.
Baftă, simte!

Cafeaua vieții

   'Neața, bei o cafea? Sau... cafeaua de dimineață. Mă gândeam că este transpunerea vieții... cafeaua. Ba e dulce, ba e amară, ba e fierbinte, ba e neagră, ba e spălătură de ibric, ba e scurtă, ba e lungă, ba e cu ghimbir, ba e marghilomană, ba e cu scorțișoară, ba e ... Mereu altfel, mereu diferită, mereu surprinzătoare, sau catifelată și parcă te îmbrățișează cu căldura ei. Cafeaua-i ca viața, și parcă-i mai bună, mai frumoasă, băută cu poftă, cu nesaț, cu puțină nebunie în prag de ziuă.
   Bunică-mea avea o pasiune pentru cafea, pot spune că o trăia ritualic. Neapărat făcută cu caimac, la ibric, servită din ceșcuță cu farfurie, în mod normal fără zahăr, dar întovărășită de o chisea cu dulceață. Câteodată, atunci când nu aveam dulceață, ne bucuram de miere. Miere de toate felurile și culorile, miere descăpăcită de bunicul meu. Ei bine, dulceața trebuia însoțită de un pahar mare cu apă rece. Savoarea era de nedescris, iar limba începea să se învârte și să se dezlege, pornea la povestit și la tăifăsuit. Era așa de pișicheră, încât prietenii preferau să bem cafeaua în bucătăria bunică-mii, în loc să ne pripășim prin nu știu ce bar sau cafenea vălătucită de nori grosi de fum.
   Cafeau dezleagă simțurile, cafeaua zbughește prin ungherele minții și-ți trimite visele în călătorii colorate, cafeaua-ți inspiră gândurile și-ți leagă vorbele lângă cei dragi.
    Baftă, să ai parte de o cafea aromată!