Comentatori stupizi

Frăţie mă las de privit la marile meciuri din campionatul intern. Nu doar din cauza jucătorilor, dar să-i asculţi pe comentatori, ce lingăi, ce pupincurişti, ce slugărnicie faţă de patronat. Băi tată, o juca ceferul de pe Gruia ceva fotbal, nu ştiu, să spună un fotbalist adevărat, dar să spui că este excepţională, ca s-a mobilizat exemplar, că merită să fie şi campioană, ca... M-am uitat după Ronaldo, nu era tată pe teren. Îl caut pe Roben, nu-i. O fi Eusebio, Rijkard sau Platini? Nici ăştia! Ce draq spumegă ăştia că nu mai ştiu ce draq au trăncănit comentatorii, am plecat cu mintea hai-hui şi am pălăvrăgit prin casă de orice, numai de fotbal nu. Mai era un zăpăcit care comenta prin '80 meciurile miliţienilor, cu o viteză astronomică, mai abitir de cum se prăvale un râu de munte, iar când vedeai imagini de la meci, minune, lâncezeală pe teren. Frăţie, să se lase de meserie, sau să-şi schimbe repertoriul că s-a dus draq comunismul. Am dorit de aseara să bag în butoane, dar mă ardea în ceafă din cauza cretinilor limbuţi lemnoşi. Cum se zice, l-am împuşcat degeaba? Sau nu? Cum te faci comentator? M-aş cam băga.
Hai baftă!
PS
Hai PETROLUL!

Neaoş & venetic

Săptămâna asta m-am fâţâit prin centrul Moldovei, şi am poftit la ceva tradiţional, ceva cu aromă de Moldova, ceva ce să-mi pleznească simţurile, ceva ce să fie neaoş, cu produse neaoşe. Am reuşit, dar parţial, cu o Ciorbă Rădăuţeană, când îmi era foame, nu aveam noroc de ceva cârciumă la îndemână, iar când eram la cârciumă, eram bardaf. Plin până la refuz ca un godac pregatit de trimis în împărăţia bălţilor pentru porci senini cu aură şugubeaţă. Aşa că tot ce-am savurat a fost o combinaţie neoş-venetică, cu arome meridionale modernizate şi împletite cu savoarea brânzeturilor subcarpatice. Ajuns acasă, cu o foame cât roata carului dată de ambiţia de a nu mă dezlipi de scaunul maşinii până la sosire, am aruncat toate cele în cele patru zări şi am alergat, efectiv, în bucătărie, după ce am trecut razant printre toate chestiile posibil mestecabile din frigider şi din cămară. Cu ce m-am ales? Ca de obicei, cu o poală plină de legume: ardei capia, ardei "ciudat" verde, ceapă galbenă, morcov (au zis prezent doi fraţi), roşii cherry (cinci ghindoace), doi căţei (pântecoşi) de usturoi, şi un pumn de nuci. Da, ai citit bine... nuci. Nuci, miez de nucă din Munţii Vrancei, aromat, crocant şi uleios. Să nu uit, am mai fâşiat un piept de pui. Puiul l-am împrăştiat în tigaia încinsă şi unsă cu unt şi ulei de măsline. Cam un minut a durat părpălirea puiului, ba pe o parte, ba pe alta, uite aşa l-am zăpăcit prin alergare în tigaie. Imediat am răsturnat în tigaie tot calabalâcul de legume, care-l împrospătasem cu sare de Cacica şi piper multicolor.

Căldură, culoare, arome. La un loc. Ca şi cum ai sta pe prispă, vara, la ţară. Dar dacă aş muta prispa la ţară, dar în altă parte? Da, dar cum? Păi, cu sos de mango & chilli şi cu suportul minţii hai-hui. Iete, aşa am corcit neaoş şi venetic, totul într-o farfurie. Gustul? Aroma? Încearcă şi nu vei regreta.
Baftă şi poftă mare!

Concluzie surprinzătoare?

     De când cu gâlceava de la teve, am mai intrat în cate o discuţie de genul să-i ia draq pe toţi, în unele discuţii totul a fost soft, degajat, cu luciditate, în altele au zburat steluţe de ninja printre cuvinte şi stropi de viperă răsăreau pe buzele unuia sau altuia. Băi, dar în alte discuţii am simţit unele afirmaţii direct în plex, în mijlocul creieraşului şi în spatele urechii. O treabă e să faci o afirmaţie de tipul: băi frătie eu dacă fur, fur un miliard sau două, să am pentru medic şi avocat şi pe urmă să stau cu burta la soare prin Costa Rica. E o afirmaţie de tânăr, care am întâlnit-o frecvent în urmă cu vreo douăzeci de ani, atât de des că intrase în vocabular, devenise un fel de tic verbal la caterincă de-un pahar. Dar acum, să aud de la oameni maturi, care ştiu (sau aşa pare) să preţuiască fiecare sfanţ trudit, şi să ştie să tragă o cumetrie pe cinste şi să-şi ducă odraslele zi de zi la şcoală, băi, cam stai aşa într-o parte şi priveşti a tâmp în bec.
   De ce?
   Pentru că nu o spun la caterincă, o gândesc pe bune, simt gândul, trăiesc ideea de a şuti vreo două milioane de euroi, să stea pe ţambal preţ de vreo cinşpe luni şi apoi să-şi slobozească răsuflarea prin ţări bananiere. Şi apropo, nu am auzit doar în oraşe sărace, sau de la oameni care trudesc pe cinci bani găuriţi traşi cu tunul, nu nenică, la oameni care au mai citit şi Cireşarii sau Papillon, nu doar Poveastea poveştilor a lu' Creangă sau doar A de treflă.
   Aici duce preacurvirea televizorului, spălarea ecranului zi de zi cu păcatele unor tâmpiţi care s-au crezut mai presus de orice, intangibili, Este efectul telenovelei. Lumea nu mai vede limpede viaţa, telenovelea îţi abureşte simţurile şi te face să crezi că ai o viaţă de doi bani, nu arăţi şi nu trăieşti ca tanti şi ca nenea, plini de marafeţi şi plastice în cur şi buze. Aşa şi cu galopul ameţitor al ştirilor cu şi despre penali. Nu zic că nu trebuie să ştim de ei, dar atât, cutare a zbârcit-o şi a încasat-o. Punct! Dar să ştiu pentru ce, şi cu ce a plătit. Să-i ia şi gologanii ciordiţi de la stat, adică de la mine, de la tine, de la toţi care ne plătim cu încredere naivă toate taxele.
   Dacă vezi că-i târât pe la bară, prin săli de anchetă, şi apoi trece o lună şi rânjeşte din bamveu, sau stă pitit doi, trei ani şi te persiflează din bulău cu texte ideologice scrijelite în bloguri. Cum draq? Băi escroc/escroacă de neam şi ţară, eşti în tabără la Năvodari sau în zeghe? Apăi, cum să nu ai oameni care trag o astfel de concluzie? Croşetez un milion, două, de euroi şi după o odihnă de un an, spăl putina. Frăţie, dacă eşti lucid, realizezi că-n vremurile astea, nu-ţi ajung marafeţii, aşa că trebuie să tragi mai mult. Şi n-ai cum, doar dacă te mânjeşti zdravăn şi te vâri în politică. Sau merge, poate se sparge draq ulciorul şi gata.
   Mai, este o concluzie surprinzătoare? Când ghiorăie maţele în juma de case, şi alt sfert din case au pe masă cartofi, margarină şi parizer?
   Bafta şi la munca! La muncă cu politrucii şi paraziţii lor, că altfel vor trage la trestie şi canal!

Care fotbal? Care fotbalişti?

Care fotbal? Care fotbalişti? Sunt frustrat pe timpul cheltuit aiurea, pe banii irosiţi în vânt. Pentru ce? Am avut "ghinionul" să văd două echipe de frunte din Premier League, apoi să-mi amorţesc ochii privind o echipă Bucureşteană siluind fotbalul alături de o altă tentativă de echipă din Craiova. Două tentative de echipe. Dacă campioana en titre, totodată ocupanta primului loc din actualul sezon, joacă atât de obscur, fără imaginaţie, fără aplomb, doar alergând bezmetic, şi rătăcind pase de-a latul terenului, ce draq pretentii să ai la cei din subsolul clasamentului? La insulari ai ocazia să vezi stadioane care pârâie de lume, lume aşezata frumos pe scaune, unul lângă altul echipaţi cu semnele echipei iubite. La noi, dacă vezi ceva construit mai acătări, bate vântul în tribună, singura excepţie, deocamdată, cu stadion cochet şi populat e la noi, în Ploieşti. La insulari zăreşti oameni de toate vârstele, din toate păturile sociale, zâmbind, cântând şi aplaudânt. Şi la noi, de toate pentru toţi şi toate, înjurături cât mai colorate. La ei, vezi şase, şapte chiar cinşpe' pase consecutive, la noi la a doua pasă deja începi să sari. să te frichineşti prin fotoliu. Ei au terenuri ca masa de biliard, mingea sare şi când plouă. La noi, ai decorări cu pământ (vopsit ca pe vremea împuşcatului) în mijlocul gazonului, poate vor fotbaliştii să facă sărituri la groapa cu nisip. Băi frăţie, ce teren era la Plopeni acum treizeci de ani! La ei, transferuri de zeci de milioane peste alte zeci de milioane, pe deplin justificate, la noi sunt deja scumpi la juma' de milion. Şi de ce să dai mai mult? Oricum nu merită. La ei, puşti de nouăşpe' ani, fac driblinguri şi creează valuri în tribune. La noi, la aceeaşi vârstă îşi cumpără "bamveu" şi au grijă de frează în toiul meciului. Ăia scot fum din ghete, fac liniuţe la fiecare treizeci de secunde, ai noştri trag de timp din minutul cinzeci. Şi ce comentatori la ei, meşteri în jocuri de cuvinte, realişti în aprecieri iar la noi, când mingea are viteza melcului beat, ei văd un ritm bun, peste media campionatului!? Ce draq căutăm în preliminariile Champions League cu două echipe? Frăţie, de ce nu se licenţiază pentru a doua ligă de la noi, doar echipe cu zero datorii, cu stadioane dotate cu nocturnă, cu terenuri încălzite şi drenate? Echipe care să aibă echipă de tineret şi echipe pentru U 17 şi pentru cei mici, pentru pitici? Cum draq în Norvegia, super ţară bogată, se joacă în prima ligă pe una mie cinci sute de euro? Ce draq caută primăriile şi consiile locale în fotbal? Poate eu sunt iubitor de şah, sau de scrimă, sau de badminton! Sau, acei bani să-i investim într-o grădiniţă, sau într-un pasaj central, să facem un pietonal mai mare şi mai verde. Marii gânditori ai fotbalului modern ne vor convinge să ne apucam de gherghef, să facem campionat de croşetat viteză sau împletit maraton. Apropo, nu-i mai bine să facem echipă de fotbal cu nasturi? Vine primăvara, acuşica, mai bine facem campionat între blocuri, cvartale şi cartiere.
Şut şi gol în gol!

 vs.

Dimineaţa trecutul şi seara viitorul

Când ţi-ai dorit pentru ultima oară să ai habar despre ce te aşteaptă? Dar să-ţi aduci aminte ce s-a petrecut deunăzi? Cam dorim să ştim ce se va înfăptui mâine, peste o lună sau peste un deceniu. Când naiba câştig la loto, cum iese la nu ştiu ce examen, cum va fi când voi fi mare? Parcă dorinţele de viitor sunt mai puternice în prag de noapte, atunci când culcăm capul pe pernă şi începem a ne relaxa, iar amintirile explodează la răsărit. Chiar vreau să ştiu ce mă aşteaptă? Chiar vreau să-mi aduc aminte tot ce s-a întâmplat? Seara, introspecţie. Dimineaţa, retrospecţie. Calcule şi recapitulare. Gândire şi gândire, energie şi luciditate. Ştii ce vrei? Acum vezi?
Respiră!