Teatrul - farmec, fericire, frumuseţe

Din nou la teatru. Mai vreau, şi nu o dată, de mai multe ori. În această toamnă am revăzut Descurcă lume. Spumos! Efervescent! Actorii? Inovativi, prezenţi, maturi, cu mintea iute şi şugubeaţă. Este un spectacol care te umple de bucurie, bună dispozitie, te încarcă pentru o nouă săptămână de lucru nebună şi aiuritoare. Vrei un abdomen energic, tonifiat şi puternic? Ce sală de sport (nu zic că n-ar fi bine), vârăte confortabil într-un fotoliu din sala de spectacole şi te asigur că vei ieşi mai proaspăt şi mai optimist. La puţin timp am încercat o nouă sesiune de exerciţii pentru abdomen şi fălci. Nevasta-mea se marita! Superb! Comedie năzdrăvană dublată de muzică şi dans cu ajutorul Baletului Majestic. Jean, Monique, Casimir, Angelique, Justaret şi Jeanette, te vor introduce într-o lume parfumată, dichisită şi voioasă, din prima jumătate a secolului trecut. Ar trebui să umblu în multe cutiuţe de cuvinte pentru a reuşi să zugrăvesc, oarecum stângaci, atmosfera reconfortantă şi revigorantă din timpul spectacolului, prestaţia încântătoare a actorilor, întreruptă de aplauze în cascadă, la scenă deschisă. Merită! Merită sa te rupi câteva ore din trepidaţiile zilnice şi să-ţi încânţi văzul şi auzul, să te delectezi cu replici iuţi, inteligente şi spumoase, întrepătrunse de improvizaţii explozive care te aruncă într-un delir de hohote colorate.
Baftă şi deconectare!

PS
Va rog, telefoanele oprite!

O viaţă - parcă era... miere

Zumzet şi păcănit în surdină. Apă ce clipoceşte şi răsuflări din greu. Încă noapte, lumina de pe hol strecoară sfios dâre aurii pe sub uşă. Ce se întâmplă? Dar ce am pe faţă? Este miere, aşa zic. Da, dar parcă era un vis cu miere, miere pe toată faţa. Ating, gust, frământ între degeţele. Nu e miere. Uşor buimac, încerc să desluşesc ce-mi dă de lucru, ce mă necăjeşte. Tiptil, tiptil, mă îndrept spre uşă, ştiu unde este întrerupătorul dar înca nu ajung la el, apăs stângaci pe clanţă şi reuşesc să întredeschid uşa... şi oftez. Nu este ce credeam, ce doream să fie. Mierea este aurie, chestia asta este roşie, de un roşu purpuriu, un roşu care devine agasant, din ce în ce mai des mă întâlnesc cu el. Uf! Zumzetul şi păcănitul încetează într-o clipită. Clipoceala se linişteşte iar răsuflarea grea se transformă într- o vorbă care mângâie până în străfundul inimii. Ar dori să o repare, magic, dintr-o mişcare, dintr-o suflare.
Lumină puternică, cald, ochelarist care mă prosteşte cu o păsărică, n-am chef de poze şi maşinuţe.
Cald, înghesuială, larmă, copii ţipând, copii cu ochii mari, părinţi guralivi, doamnă albă şi mare, stetoscop rece, şuşoteală, ochi înrosiţi.
Grabă, viteză, oraş mare, clădiri mari, oameni mari. Oameni albi, oameni sfătoşi, oameni miraţi, oameni curioşi. Copii... mulţi, dar puţini puşi pe vorbă. Unul mai jucăuş şi o maşinuţă. A mea, a lui? Nu mai ştiu. Părinţi muţi de tristeţe. Culoar din mozaic, pereţi albi, înghesuială, lumină chioară, dojeni pentru linişte. Aceiaşi oameni albi, masă, roţi, zâmbete cu lacrimi, lift, îmbărbătare, lumină puternică, miros ciudat şi... linişte. Linişte adâncă. Parcă am capul altuia şi este mare, uriaş. Mmm, ce miros familial, cred că sunt ai mei în bucătărie la cafea. Vreau să merg la ei. O fracţiune de secundă, doar atât, si mii de ace în tot pieptul, legături pe cap, mâini şi picioare. Apuc să văd că noaptea este stăpână, şi parcă vrea să mă înrobească. Cuvinte de liniştire curg şiroaie, oameni albi la căpătâi, sporovăiesc uimiţi dar calmi. În ce limbă or vorbi?
Dragoste, multă dragoste scăldată în lacrmi, îmbrăţişări, dar el, el  nu mai apare. Doar noapte, o Dacie albă şi un pat cocoţat pe capotă şi... şi promisiuni.
Dimineaţă, nu ştiu a câta dimineaţă, foamea începe să-mi dea târcoale. Am prins putere, pot să mă ridic în şezut şi să miorlăi către doamnele albe. M-am săturat de atâţia oameni albi. Unde a plecat băieţelul jucăuş?    
În sfârşit, acasă, dar... în braţe, nu pe scări. Dar am şi o veste bună, nu mai visez miere şi nu mă mai trezesc cu "miere" pe faţă.
Baftă şi atenţie!

Par şi impar

Din prima zic, eu votez pentru par. Suntem unici, dar ne descurcăm de minune cu doi ochi, două urechi, două mâini şi două picioare. Inima are două atrii şi două ventricule. Nasul are două nări. Creştem cu doi, doi părinţi, şi cu câte doi bunici din fiecarfe parte. Da, asta-i valabil pentru ce-i mai norocoşi. La marele început de drum ai doi îndrumători, doi naşi. Examenele şcolii sunt în ani pari. Buletinul îl ai la o vârstă pară, major eşti la număr par. Aşa trebuie să trăiască şi sufletele, pare... în viaţă. Câteodata se ciufulesc, se stropşesc, se îndepărteaza, dar tot... în doi rămân.  Vrei să ai partea ta. Vrei ca cei din jurul tău să rămână aşa, în doi. Aceiaşi doi.
Baftă şi luciditate!

Penne, carne şi sos... în zece paşi

Periodic, simţi nevoia să deviezi, să sari din cotidian, să schimbi tic-tac-ul zilnic, să savurezi diferit. Sunt un mare fan al pastelor, indiferent cu ce sunt asortate, amestecate, combinate. Carne de pui, porc sau vită, creveţi, calamari sau caracatiţă, legume picante sau dulce acrişor. Da, ştiu, se spune că nu sunt pentru slăbit, chiar dacă le prepari simplu numai cu ulei, sare, usturoi şi ardei. Miam, super simplu, super gustos. Acum, am preparat la patru mâini, Cătă a dat tonul aseară prin a combina carnea tocată de porc, sucul de roşii cu busuioc, sarea de mare, piperul multicolor, parmezanul şi ceapa. Apoi, eu, ca un mare bucătar, cel mai tare din oglindă, azi am desăvărşit preparatul aromat şi săţios. În primul rând am anunţat că masa urmează a fi servită. Eu la bucătărie, puştiu' la lecturat, iar Cătă la datorie. Deci, în al doilea rând, luăm una cutie albastră plină cu penne italiene, citim atent pe cutie şi abia apoi trecem la creaţie. Mare creaţie... Una cratiţă pântecoasă, apă rece şi sare de mare. În al treilea rând, priveghi pentru bule, când apar în apă, atunci să bag la scăldat toate cele cinci sute grame de penne.  În al patrulea rând, privim ceasul şi bifăm cele zece minute decretate de către fabricantul de paste. În al cincilea rând, strecurăm pastele fierte. În al şaselea rând, amestecăm pastele cu sosul. În al şaptelea rând, mai îmbogăţim amestecul cu niscaiva piper multicolor şi busuioc. În al optulea rând, stingem focul. În al nouălea rând, declarăm (satisfăcuţi) mâncarea, gata pentru devorare. În al zecelea rând, ne mângâiem pe burtă... satisfăcuţi.
Baftă şi delectare deplină!

 

La mulţi ani, ROMÂNIA!

Nu am trăit vemurile de început al secolului XX. Nu am trăit vremurile în care se reuneau ROMÂNII. Nu am trăit MAREA UNIRE. Nu am trăit perioada în care marile puteri duşmane ne-au ciuntit ţara. Am trăit în perioada cenuşie a comunismului, în care aveam voie să recunoaştem ROMÂNIA şi ROMÂNII din fruntariile impuse cu forţa. Am trăit zilele din Decembrie 1989, cu mintea naivă a unui adolescent, când SPERANŢA zburda în suflet, în minte, în aer, în simţirile tuturor. Am trăit PODUL DE FLORI, când credeam că se poate, nu mai trece mult timp şi vom fi laolaltă mai mulţi din neamul nostru, chiar dacă nu toţi. Am trăit cu amărăciune prin anii terni ai hapsânilor de putere efemeră şi neinteresaţi de puterea neamului, neinteresaţi de obida ROMÂNILOR ţintuiţi după fruntarii. Acum trăiesc vremea în care SPERANŢA RENAŞTE, în care se întrezăreşte o nouă MARE UNIRE.
La multi ani, ROMÂNIA! Trăieşte liberă şi independentă!
Sănătate şi fericire!