Istanbul Salad

Părerile sunt împărţite cam în două direcţii, că este mai avansat ca noi sau că te cam întorci în timp. E zic că este şi una şi alta. Dacă ajungi în zona de aeroport, România este undeva departe, dar, din păcate în urmă. Dacă mergi în zona Marelui Bazar, suntem mai bine, avem parte de un comerţ nu ştiu dacă mai civilizat, dar mai curat. Recomand ca înainte de a face o escapadă în acestă nebunie de oraş, să arunci un ochi prin documentare despre zona urbană, nu cea istorică, să afli despre regulile nescrise din trafic, să uiţi de localitatea ta în care ai putea să prinzi o logică şi nu în ultimul rând să dai un google translate pentru a înţelege câteva cuvinte. Un documentar sau un film din youtube îţi va încrucişa circumvoluţiunile, nu vei pricepe ioc cum draq într-o zonă seismică există blocuri de douăzeci de etaje sau mai mult. Realitaea îţi va bloca gândurile, cum au putut ăştia să se gândească la aşa amalgam de bloculeţe, străduţe, părculeţe, cofetării şi restaurante, trotuare cât pasul, hoteluri peste hoteluri, unele cât muntele iar altele nişte chichineţe, toate împletite între ele de-ţi rup ochii. Prin şi pe lângă astfel de clădiri, înghesuie şi vreo douăzeci de milioane de locuitori neaoşi, vreo cinci milioane de refugiaţi şi alte vreo cinci milioane de turişti, adică ţărişoara noastră şi jumătate, într-un singur oraş! Ca să fie o salată colorată, bagă şi vreun milion de miliarde de culori luminate, sclipitoare, fosforescente sau stroboscopice, care-ţi sfredelesc creierul prin ochişori din toate părţile, din şi de pe clădiri. Vrei mai mult? Pulsul o să-ţi spargă venele de ai inconştienţa, dar necesitatea, să te urci într-un taxi. Băi frăţie, în taxi trebuie să ai punga cu tine. Obligatoriu! Şi încă ceva, o chestie dţaia neagră de pus pe ochi ca să dormi profund. Am eu ceva ştiinţă de câţiva "sportivi" la volan, vă spun fără să exagerez, joacă la pitici pe lângă taximetriştii din Istanbul. Mall-uri? Nu eşti român adevărat dacă nu trânteşti uşa rotativă la vreunul. Aici ai de ales, de la MOI care-i tata mall-urilor, mall-uri normale, până la mall-uri outlet. Da, minuneazăte, că te vei minuna şi mai mult când vei descoperi outlet al producătorilor de alimente! Oamenii din magazine? Serviabili, ce-i mai tari (văzuţi până acum de mine) comercianţi, inclusiv din magazinele fiscalizate, unde fiecare cumpărătură este însoţită de bon. Chiar şi aici, îţi rotunjesc suma în minus. Habar n-am ce sistem fiscal au, dar nu te vor lăsa să pleci până nu-ţi vor zâmbi pentru tot neamul lor. Alta la mână, de zăboveşti ceva timp pe la ei prin magazin, ai şanse mari să te pricopseşti cu o ceaşcă de cafea sau ceai. De gustat? E regulă de bază, sunt zone unde te trag de mânecă ca să le verifici calitatea. La supermarket te întoci o ţâră în timp, aici ai pungile (încă) gratis. În Istanbul mai poţi face o salată, salată din prăjituri cu miere. Baclavale, cataifuri, pandişpanuri şi foitaje însiropate şi îndopate cu toate bunătăţurile şi nebuniile pământului. Despre transportul public... n-am urcat în tramvai, autobuz sau să cobor la metrou. Ştiţi cum arată tramvaiul în Bucureşti la oră de vârf? Sardele peste sardele. Nu, mulţumesc! Dar dacă vrei să mergi cu taxiul la oră de vârf, recomand uşurare din timp şi o sticluţă cu apă, că ai toate şansele să stai în trafic de te mumifici. Recorduri: trei kilometri în patruzeci şi cinci de minute şi şaisprezece kilometri în două ore şi cinci minute! Iar la viteză de top, o sută douăzeci pe o stradă cu limită de cinzeci, într-un Fiat Albea!  Adică o intrare în Bucureşti dinspre Băneasa, Luni dimineaţa multiplicată de vreo patru sau cinci ori. Să mai spună careva că e haos la noi! O treabă despre mândrie naţională: oriunde întorci capul, zăreşti steagul Turciei fluturând pe un catarg sau clădire şi imaginea înfăptuitorului Turciei moderne. Cu toate astea, merită cu varf şi îndesat o plimbare prin modernul Bizanţ, despre care vă voi mai povesti în curând.
Baftă şi relaxare!

A+A=P=OF

ATITUDINE + ATENŢIE = PROFESIONALISM = OAMENI FERICIŢI
Am avut ghinionul să mă plimb prin câteva spitale din România. Începând cu mici accidente, gen ruperi de degete, până la operaţii, din care una... Ce vă pot spune, e că am memorat un nume de medic, un nume care-l visez, un nume care îmi aduce aminte de clipele nedorite din copilărie, dar acel nume îmi aduce aminte că-i datorez parte din ce sunt: Maria Tzvetkova. Un nume care îmi spune că orice medic poate să fie calm, să vorbească pe limba oricui (în acele vremuri aveam şase ani şi înţelegeam ce s-a întâmplat şi ce trebuie să fac în viitor), şi să zâmbească (atunci când trebuie) din suflet nu datorită plicului, a gradului de rudenie sau din cauza/datorită unei recomandări. Cu "/" deoarece eu văd unele lucruri ca o normalitate diferită. În antiteză, un nume care-mi declanşează repulsie, nu doresc nici să-l amintesc, "mare chirurg" la "judeţean" Prahova, şef de secţie, care nu mişcă nimic până nu se mişcă ceva. Poate s-a schimbat, dar mă îndoiesc.
Acum, după ce am petrecut juma' aproape două zile într-un spital pe plaiuri îndepărtate, cu adevărat spital, stau şi mă gândesc, ce naiba trebuie făcut ca să însănătoşim nu doar sistemul medical din ţară noastră, ci şi relaţiile interumane şi atitudinea personalului medical, indiferent de profesia, gradul şi/sau funcţia avută. Cu mici excepţii, avem de furcă, nu glumă. Cum ar fi să ai o programare la doctor, programare care să se respecte, să fie ceva diferit doar dacă apare o urgenţă (cu adevărat urgenţă, nu cafea cu poveşti de shoping sau "pila" lui cutare care trebuie băgată în faţă), să discuţi cu medicul ca şi cum ai povesti la o cafea aromată şi aburindă, într-o linişte desăvârşită, despre itinerarul unei călătorii. Itinerarul fiind de fapt informare despre ce ai şi ce trebuie să faci în viitorul imediat şi în cel îndepărtat, ce te doare, totul de-a fir a păr. Una peste alta, după ce-ţi faci gânduri de costuri extra (din varii motive: eşti departe de ai tăi, capitalism, bariere lingvistice, etc) să-ţi facă un plan de analize adecvat şi mai prietenos cu portofelul tău. Adică nu s-au aruncat nici o secundă la analize cu costuri suplimentare. Ioc. Nimic. Zero. Ce se întâmplă la noi? Mai fă şi aia, mai bine aia că este mai scumpă, etc. Despre servicii, fără cuvinte. Un exemplu elocvent. Eşti în ţară, mergi la cabinet şi trebuie să-ţi potrivescă câţiva electrozi/senzori pe piele sau pe cap. Ce faci la sfârşit cu "maclavaisul" de pe tine? Ţi se oferă un şerveţel. Poate două. Dar ce spui dacă eşti invitat într-o încăpere apropiată, asemănătoare cu un mic coafor, unde eşti spălat la cap şi frezat? Ceva păreri? Altă treabă, în interiorul spitalului să ai un restaurant. Atenţie, nu cantină. Cu preţuri corecte. Bine, bine, o să-mi spuneţi că sunt bani la mijloc, adică pe bani. De unde vin banii? Adevărat, dar nimeni nu te obligă să te răţoieşti, nimeni nu-ţi comandă să mergi la muncă cu o figură de parcă-ţi curg pe limbă lămâi după lămâi. Cum draq să progresezi? Cum să te recomande cineva? Să-ţi iubeşti munca, e aşa de greu? Încă o chestie, vindecarea începe de la suflet, aşa-i? Calm, răbdare, atenţie, zâmbet!
Mulţumesc Murat Aksu şi Irina Kaim!

PS
Încă o chestie despre servicii la o clinică particulară: cât draq costă o apă şi o cafea, sau un ceai?
Dar un zâmbet?

Cerc vicios

De unde să încep, sau cum să o spun mai pe direct, că de drept, eu zic că este.
Suntem săraci, în genere ca ţara, ca şi trai fac referire, şi dacă mă gândesc bine, şi săraci şi murdari. Murdari şi moral.
Lenea te face sărac. Nu-ţi faci orânduială în treburile copilăriei, n-o să ai chef de muncă. N-ai chef de muncă, eşti sărac. Şi sărac, şi leneş.
Leneşul sărac, aşteaptă ajutor, aşteaptă para mălăiaţă. Para mălăiaţă sunt ajutoarele de la stat, de la comunitatea în care vieţuieşte.
Ajutoarele sunt îndeosebi materiale. Mai are trecere şi un kilogram de mălai cu un litru de ulei, dar bănuţul este cel dorit. Cel mult aşteptat. Se stă la coadă, se îmbranceşte puradel cu bătrânel, trântor pe leneşă, manglitor pe cartofor şi fermecătoare pe trântă, toţi şi toate într-un dans înghesuit, balcâz şi oropsit, plin de bălăcăreli colorate.
Săracul leneş cu ajutoare. Ce face el? Îsi arată recunoştinţa? Desigur, cu vârf şi îndesat. De fiecare dată când are ştampila în mână.
Săracul leneş cu ajutoare şi ştampilă. Ce face el? Dă verde la furat. Da, da, da... Aprobă furtul din buzunarul tău, şi al lui, şi al ei, al nostru al tuturor care avem "tupeul" să muncim şi să ne plătim taxele şi impozitele. Care avem "nesimţirea" să-i trezim dis-de-dimineaţă cu paşii noştri grăbiţi, pe caldarâmul îngheţat, sau atunci când trebuie să pornim motoarele maşinilor pentru a dezgheţa geamurile încremenite în cleştele gerului.
De ce se perpetuează starea asta bolnăvicioasă? Pentru că au nevoie de ei. Cine? Buruienile de la tribună, care au miros doar pentru biştari, nicidecum pentru pâinea scoasă din cuptor. Ba da, scuze, şi pentru ea, dar numai pentru ghiftuire. Atât! Cum se face, de unde grâu, nu contează pentru ei.
De ce avem nevoie de buruieni? Nu avem, chiar deloc. Ce sa înveţi de la ei? Cum se fură? Cum se copiază? Cum se minte? Cum se păcăleşte?
Sărac - leneş - încruntat - negativ - ajutoare - vot - buruiană - furt - lipsă investiţii - şomaj - sărăcie.
Aşadar, cum naiba facem să scăpăm de buruieni? Alegeri? E o idee, de fiecare dată să alegem răul ăl mai mic. Dar s-ar putea să dureze cam mult. Ceva procurori curajoşi şi cu mână liberă? A început, dar mai durează. Antrenarea celui de lângă tine în a zâmbi? O treabă bună, zâmbeşte şi ai să trăieşti mai sănătos. Să spui "bună ziua", e o chestie de bun-simţ care atrage după sine un răspuns, un salut şi poate un zâmbet. Asta se mai numeşte şi respect, aşa-i? Legat de treaba asta, am să spun pe scurt o trăire. Când am fost prima dată în Spania, undeva în sud, am trăit o experienţă ciudată, total diferită de ceea ce trăiam zi de zi în ţara noastră. Oriunde mergeam, oriunde priveam, zăream doar oameni cu chipul destins. Senini. Dacă-mi încrucişam cu careva privirea, a doua oară mă salută. Hola! Mă gândeam că sunt plecaţi cu sorcova, că-i soarele prea puternic. Deloc, oamenii erau senini. Şi nu sunt bogaţi, chiar au avut o viaţă aspră până de curând. Teren sterp, muntos, arid, fără vegetaţie.
Respect - zâmbet - tonus - pozitiv - realizări - destindere - trai decent.
Baftă!

Zacuscă cu/de/din peşte

Pe bune, nu ştiu dacă cu, de sau din peşte.
Să o iau de la Adam şi Eva. Am o fobie, da' belea nu glumă, pentru oasele, oscioarele şi alte lucruri mici şi înţepătoare care se dezvoltă într-un peşte. Din această cauză, savurez un peşte doar dacă este pitit într-o conservă, file (dar verificat) sau mic şi prăpădit, tăvălit prin ceva şi prăjit până oasele devin poveşti nemuritoare. Ultima găselniţă, pentru a-mi potoli pofta de chestii gustoase ce sălăşuiesc sub apă, m-am lansat cu capu' înainte printre creveţi, calamari, caracatiţe, scoici şi alte năzbâtii care-ţi extaziază vălul palatin. Aşadar şi prin urmare, am trecut la verificarea unei reţete: zacuscă cu/de/din peşte. De ce? Că nu are oase! Dacă o zacuscă normală, doar din legume, o ştie toată lumea, zemoasă, niţel aromată, numai bună de întins pe pâine, pe asta nu ştiu cum să o recomand. E ceva mai păstoasă, dar nu seacă. Mai profundă în aromă, dar nu supărător. Miroase a peşte, dar nu-l prea vezi. Simţi gustul de peşte, dar nu-l identifici precis, la punct şi virgulă. În mod normal, ai lua o furculiţă, eventual un cuţit şi ai întinde-o pe pâine, dar... Dar cu pâine prăjită... O îmbinare de texturi, o nebunie! Dar dacă nu era seară, aş fi halit tot borcanul. Aşa că am lăsat şi pentru dimineaţă, doar pentru o dimineaţă, am pus alăturea câteva măsline, roşii cherry şi brânza de capră. Combinaţia? De belea! Super-mega-ultra delicios!
Baftă şi savoare!

PS
Dacă ai pofte mai potolite, dar un pic picante, încearcă zacusca de vinete, o să mă pomeneşti pentru sfat.

https://www.facebook.com/camaradinpoveste?fref=ts

Muieţi-s posmagii?

Ajutoare! Ajutaţi-ne! N-ai ceva pentru mine?
Chiar aşa de neputincioşi, de negânditori, de delăsători suntem? Aşa popor de handicapaţi suntem? Mă uit la televizor şi mă enervez pe clipă ce trece. Se reamintesc, pentru cei cărora le zboară gândurile aiurea după fluturi beţi, clipele imediate sfârşitului de '89. Să te cafteşti cu tot satul pentru un tricou? Să-ţi spurci vecinii pentru o conservă de carne? De ce? Că a venit de nu ştiu unde? E, păi chestia asta cu neştiinţa, este valăbilă şi acum. Câţi au ieşit din ţarcul lor? Crezi că atunci, în acele vremuri gri, nu aveai de unde să înveţi ceva despre ce-i în lume? Întradevăr, nu mai gemeau magazinele de bunătăţuri de vreo opt sau nouă ani, puteai să dai o tură dor prin balcani, dar chiar aşa de tâmpiţi să fim? Alta la mână, ne povestesc străinii ce au găsit în primele luni de după Decembrie '89. Dacă scrutezi zarea, regăseşti şi acum. Curţi împuţite, bipezi leneşi şi beţivi zăcând pe uliţe neasfaltate cerşind o cinzeacă. Bagă o drumeţie prin ţară asta şi priveşte în stânga şi în dreapta. Ce vezi? Câmpuri şi dealuri lăsate de-a-n curulea, fără nici o noimă, chiar dacă au proprietar. Munca-i grea, dă-o dracului. Hai şi prin oraşe. Nici aici nu sunt toţi breji. Gunoaie de orice fel la orice pas, cu mici excepţii le găseşti în orice colţ de ţară. Chiştoace, ambalaje din plastic, şi chiar pungi cu gunoi menajer aruncate de-a-n boulea pe la colţ de bloc. Nu mai vorbesc de ceea ce găseşti în jurul tomberoanelor. Chestie de bun-simţ, de respect pentru tine şi ceea ce te încpnjoară. Odată mă întorceam spre ţară în urma unei maşini înmatriculată la noi, plină de concetăţeni. Au avut un comportament corect, normal, până la vreo doi kilometri în interiorul ţării, când au început să zboare pe geam cutii de suc şi bere, însoţite de chiştoace şi hârtii. Comentarii? De ce să nu vină ceva străini să ne faca ţara frumoasă? Cu banii lor, normal, ce draq, cu munca lor, cu abnegaţia lor. De ce să punem mâna pe lopată, pilă, sau caiet? Ce-i aia conştiinţa muncii? Suntem meşteri la făcut cocârţ din ce vrei şi ce nu vrei, ne suflecăm mânecile la orice muncă legată de producţia basamacului sau a vinului de buturugă, dar o mătură şi un târn pentru o uliţă curată? Muieţi-s posmagii?
Baftă!

Poţi citi băutura sau te citeşte ea...