joi, 25 iunie 2026

Unde-i Hai-hui cu Liviu

    De ce a murit Hai-hui?

Nu, nu a murit, doar a adormit. Poate s-a plictisit, poate nu s-a mai înțeles pe sine, poate nu-l mai întreba nimeni de sănătate, poate...

La vrema nasterii lui, m-am gandit sa-l botez, sa-l fac marca inregistrata, acum am o umbra de regret, vad o gramada de hai-hui, si bravo lor.

Bravo lor, și bravo tuturor care nu-și lasă jos pasiunea, nu-i dau drumul din mână, nu o uită într-o debara sau în meandrele internetului. Da, o poți avea în suflet, să te bucuri în plasmuirile minții de ea, dar, oare, nu-i mai bine ca pasiunea să prindă formă, viață, să trăiască în fiecare zi cu tine?

Așa că iată-mă iar la butoane, habar n-am cât de des sau pentru cât timp, dar gândul că, fără pasiuni, hobbyuri sau cum dorești să le mai spui, „viața este pustiu”, e mai bine "cinci ași, cu mine" și o viață mai bogată sufletește. 

Desenează, sculptează, fotografiează, croșetează, grădinărește, dansează, trage de fiare, scrie, aleargă, prepară ceai, aranjează timbre, topaie pe tatami, urcă pe munți, descifrează fizica și stelele, găsește artefacte în pădure, împușcă cu bile de vopsea, ridică capota la mașini, mângâie lemnul, dă-i suflet unei sârme, prinde fluturi, citește...

Orice, pasiune să fie!

Bafta, ne auzim!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu