Liviu Haihui: La capătul de est, Sfântu Gheorghe

Am visat din copilărie să ajung la capatul lumii. Oricare ar fi el. Să pot spune că până aici se poate merge, mai încolo... Doar dacă poţi zbura. Măcar cu puterea minţii. Am fost fascinat de cărţile din copilărie, stimulat să mă zgâiesc ore în şir la harta, să tocesc în colţ filele atlasului şi să-mi închipui, din dormitor, precum marele Jules, viaţa din tărâmuri nevăzute în delungi neclipiri ale propriilor ochi.

Am visat că stau pe bancheta din spate a Daciei gri, cea din timpurile gri, şi scrutez în depărtarea drumului, în lungul liniei discontinue, spre debarcaderul care nu mai apare.

A fost altfel. Uşor toropit de un Soare cu mare chef de muncă, care-şi făcuse simţită prezenţa pe deplin încă din primele ore ale dimineţii, am "drumărit" (cum ar spune Moş) preţ de circa cinci ore, tocmai până la Mahmudia. Din vorbite şi ascultate de pe la cei din locurile poftite, îţi pot da niscaiva sfaturi. Dacă ai chef de loc pe pasager, mergi la început de vară sau în Septembrie, şi, preferabil să te îmbarci din Tulcea. Vei avea timp suficient de făcut poze, mii de poze. De eşti grăbit, şi cu portofelul mai dolofan, poţi să-ţi tocmeşti o barcuţă numai pentru tine. Să nu uit, să-ţi iei apă pe nava, posibil să rabzi până ajungi în Sfântu. Altă idee bună, orice preţ ai cunoscut la vreun produs, uită-l şi măreşte-l, eşti departe, în Deltă, şi nu-i uşor să aduci d'ale gurii. Doar vântul, Soarele şi nisipul sunt gratis. Cu toate astea, dacă nu eşti unul cu maţele prea fine, poţi pleca către Sfântu, chiar cu mâinile în buzunare. Capitalismul a ajuns aici, de mult, şi vei găsi cam tot ce afli într-un butic de cartier.

Pot să-ţi spun că la viaţa mea am iubit nespus peştele din conservă sau filetat. Am o frică de oasele de peşte, de nu poţi să-ţi închipui. Dar, Lavinia, bucătăreasa lui Victor, este neîntrecută. Îţi pune în mâncare praf de mestecat, este ceva gen fainoşag sau chiar mai mult. Dai din barbă, mamă-mamă! Mănânci cioarbă şi Storceag, de plezneşti, iar somnul, ăla de apă, nu o să-l mai recunoşti la gust atunci când ţi-l scoate Lavinia pe tavă. Scrumbie, şalău, crap, nu contează, peşte să fie, dimineaţa la prânz şi seara. Vorba reclamei "nici o masă fără peşte", este îndreptăţită până în măduva...

Plaja este fără vestiare, fără toalete, fără umbrele de închiriat, fără şezlonguri, fără ciment, fără faleză, fără jet-uri, fără o mie şi una de alte tâmpenii numai bune de către doritorii de FB.

Doreşti să te pişi (micţionezi) te dai vreo cinzeci de paşi mai la o parte, printre scaieţi şi arbuşti, şi vei avea parte de cel mai vânturat şi emoţionant moment de relaxare. Vrei să te schimbi? Ce, nu ai prosop sau altă cârpă uriaşă? Ai la dispoziţie câteva hectare de vegetaţie. Vei prefera să te tolăneşti pe cel mai fin nisip, poate mai fin ca la Tarifa, şi vei avea parte de cele mai blânde scoici - blânde cu tălpile tale. Eşti zgârcit şi nu vrei să plăteşti bilet la Zoo?

Aici, ai gratis păsăretul dorit de trei mii patru sute douăzeci şi doi de cercetători din lumea întreaga! Başca nişte libelule care au nevoie de helioport, delfini pe care i-ai vazut în filme, peşti demni de orice campionat mondial de pescuit. Ce? Mă întrebi de ţânţari? Da mă, sunt, câtă frunză şi iarbă, dar niciodată aşa cum ai auzit. Noi, ne-am blindat de spirale (d'alea la cutie nu de...), lichide de băgat în priză, spray-uri şi buline şi ce să vezi!? Cam nouazeci de minute, cât să joci un fotbal cu nasturii pe masă, au tăbărât ca turcii, şi apoi... Ioc! Nimic! Ciu-ciu! Lună plină, stele pe cer, vin în pahar, rummy, vorbă lungă, poze în clar de lună, şi alte poveşti nemuritoare.

Când te duci la plajă, ai două variante. Sau trei. Chiar patru. Pe jos, şi crede-mă că merită fiecare pas făcut prin colbul de pe uliţe. Varianta a doua, să iei trocariciul, adică cursa de plajă, autocarul răsfăţaţilor, mijlocul de locomoţie al celorlalţi. No comment! A treia soluţie, tocmeşte-l pe nenea de lângă tine şi te dă o tură cu căruţa. Sau, şi mai bine, îţi trimiţi maşina, înainte, cu vaporul.

Revenind la mâncare, ai vreo trei terase unde să-ţi potoleşti foamea, plus stabilimentul verde pentru portofele mai durdulii. Oricum, suficient pentru toată lumea. Dacă eşti cu gătitul, ai vreo două magazinele şi un supermarket (all in one) de minune aprovizionat, inclusiv cu bere ochioasă şi conserve cu ştaif.

Când ai dor de plecat pe canale, caută un barcagiu care are habar de niscaiva istorie a locului şi totodată să aibă chef de dat din gură. Dan, omu' care ne-a dus în lung şi-n lat, ne-ar fi povestit încă două plimbări plus un taifas de seară. Şi ştie magie!

Mai trebuie să-ţi alegi o dimineaţă. O dimineaţă în care să te trezeşti foarte de dimineaţă, adică să prinzi răsăritul pe plajă. Cu sau fără poftă de pozat. Sau, varianta a doua, să nu mai adormi. După o seară plină de distracţie, să o lungeşti aşa, mai cu sporovăială, mai cu un joc de cărţi sau rummy, sau poate cu o noapte petrecută în totalitate pe plajă, în jocul luminilor şi al umbrelor născute din foc pâlpâitor şi, spre răsărit atunci când crepusculul se arată, să-ţi coci câţiva cartofi în jar. Ei, ce spui?

Ce poţi compara cu Sfântu? Poate Corbu şi Gura Portiţei la un loc, dar nu prea mult că strică la imagine şi la imaginaţie. Perioada în care să te bucuri de minunea lumii, acolo unde-i pământul nou? Început de Iulie sau de Septembrie, adicătelea fugi de balamucul din sezon. Bonus, în Septembrie, apă caldă în mare - la liber!

Dacă vrei o orientare de total, cam câţi bănuţi să-ţi iei la tine, eu zic că o săptămână, cu drum, masă, plimbare şi cazare, trăit belfer, te aranjezi de cam două mii de lei, d'ăştia noi şi fără rate sau scris pe caiet.