Cu zâmbet

   Habar n-am cum să-ți spun. Totuși...
   După foarte multă vreme, cred că-s vreo opt ani, am ajuns iarăși la Medicul de Familie, sau cum îmi place să spun, la Dispensar. Ce să-i faci, metehne de dinozaur. Hai că iar deviez, că la asta cred că am talent, și, de fapt să-ți spun ce m-a surprins, m-ai bine zis ce mi-a adus zâmbetul pe buze, fără să apuc să ies din cabinet, de la acel OM, cu vreo veste bună.
   Cei mai tineri, eu știu, cred că cei apăruți de după '95, nu au mai apucat să vadă dispensarele în forma "roșie"  din apusa orânduială. Ei bine, acum cabinetele medicale, de diferite nații, sunt înghesuite, capitalistic, prin parteruri de bloc în câte un apartament mic, spre foarte mic, cu pereți de un alb îndoielnic, mai potrivit cred că-i un galben turbat în gri. Ce să-i faci, lumea-i lovită-n celule, și nu ajunge la medic de plăcere, la o șuetă, la cafea, așa că se mai sprijină de pereți mai pune o mână, un picior, un cap, un...
  În afară de această imagine, ușor tristă, ești hărțuit de producătorii de minuni. Cu ce vrei și ce nu vrei, cu prafuri, hapuri și lichide, afișe frumos colorate cu oameni zburdalnici, aparent eterni ca eroii unui film american de mâna paișpe'. Eu unul îi înțeleg, dar, m-aș bucura să fie (mai) onești în comunicare, nu doar în rânduri mici, micuțe și foarte mici. Ei bine, cam ți-am zugrăvit atmosfera în care am sălășuit, în picioare, aproape o oră, cu ochii închiși minute întregi, și cu clipiri de bliț atotcuprinzător. La un bliț am zărit culoarea. Culoare, puțin spus, culori. Culori în desen și în minte, culoare în expresia desenului, culoare în trăire, culoare în...
   Hei, tu! Tu, cel cu licăr patinat de niscaiva ani, îți aduci aminte de bursucul și trusa lui de prim ajutor? De piticii care așteptau fâstâciți și speriați la doctor? Ce-ți mai aduci aminte? Parcă dispărea frica de injecție, câteodată, și parcă zâmbetul începea să prindă contur pe fețele placide.
   Baftă și sănătate!

 

Străzi 2

    Am plecat, cu puștii, la o tură prin Brașov, a n-a oară. Nu știu cum face orașul ăsta, dar nu mă plictisesc nici un pic de el, mai ales când rătăcesc aiurea pe străduțe. Pe lângă faptul că vad sau revăd diferite aspecte ale cotidianului, nu mă blochează miliarde de cabluri ca să fac poze, am descoperit o cârciumă plină de vin, cochetă și intima și am zărit bine definit pe fiecare stradă câte ceva. Ceva ce povesteam acum ceva vreme, că mi-aș dori să se petreacă peste tot.
http://haihuiculiviu.blogspot.ro/2015/01/strazi.html
   Ce? Tăblițe cu explicații la fiecare stradă! De ce? Păi bagajul de informații, dacă vrei, cred că poți să-i spui și culturalizare, este bogat din cărți, internet și chiar tv, dar eu cred că se poate contribui și în acest mod.

  Baftă și să avem habar pe unde călcăm!

O zguduie

   O zguduie la figurat? Nu, la propriu! Cine!? Cum cine băi zăpăceală, ăștia cu partidu roșu. Cum îți explici, au un cârmaci dovedit penal, adică numai bun de priponit vreo doi ani, și asta așa cu indulgență, care rămâne în față liniștit și zâmbind, și altul, care era un fel de numărul doi în partid, ia o țâră de atitudine, are ceva coloană vertebrală, și spune pe șleau că cei cu bube-n cap să o ia la vale, sau pe lângă șanț, să meargă acasă și să doarmă. Cine crezi că-i ascultat de către colegi? Băi, ești sigur!? N-a că n-ai nimerit-o, a câștigat șmecherul, ăla de fură, că așa-i la noi. Toți, dar absolut toți, lipsiți de ouă sau cu coc zălud, politruci sau foști miniștri, indivizii din partid au pus de o alianță și l-au împușcat, la figurat, pe cel de a îndrăznit să deschidă clonțul împotriva penalului. Pun pariu, pe o sticlă de ce vrei tu, pe o tavă de papanași făcuți cu mânuțele mele, că undeva la juma' din primarii și consilierii ce se bat acum, vor fi din partidul roșu! Nu crezi!? Eu m-am lămurit de nebunia, amnezia și decorporarea ce se petrece în momentul votării. Crezi că-și mai aduce aminte vreunu' din votanții de roșu că ăsta a recunoscut, indirect, că-i vinovat. Ba cam pe directe, că a enunțat de genul că doar el este judecat, că de fapt fac toate partidele furtișaguri. Băi, ai sclerozat!? Cum să spui așa ceva și să mai respiri prin București fără de zeghe!?
   Baftă și luciditate!
PS
Nu doresc să mă bag în chestii de politichie despre izmenari d'ăștia, mai ales în public, dar asta-i o mare prosteală pe față, la adresa tuturor.

Scoici

   Ce să faci dacă te plictisești!? Gătești! Păi, nu-ți este foame? Îți vine! Nu ai habar ce!? Dă o tură prin cămară și prin frigider, și sigur îți umpli mâna cu ceva.
   De exemplu, stând în poziția sirenă, cu limba-n gură și cu gândul aiurea-n tramvai, m-a luat așa o sfârșeală de la stomac. Mi-e foame!? Băi, cam da, dar nu prea rău. Așa și așa, dar hai să văd ce naiba bag în maț. Mai mult am sfârșeală de pofte. Ardei căpiat și roșu, jumătate. Ardei gras și roșu, jumătate. Ardei gras și galben, tot jumătate. Ardei mic și gălbui-verzui, pe bune, tot! Ardei d'ăla subțire, verde și lung, de te minte că te pișcă dar când colo ciu-ciu, unul întreg. Aha, și un fir de praz, asta ca să marchez o parte din sânge. Să nu uit, un vârf de cuțit din pastă d'aia de ardei, de-ți ustură curu' și după doua zile. Sos sweet-chili thai, dă-mă naibii, cam vreo trei gâlgâituri, niscaiva ulei de măsline, hispanic brebenele, și un pahar de vin alb și tare. Tot uitam ceva, doi morcovei, mici, pricăjiți, dar aromați precum primăvara însorită.
   Ce-am făcut cu toate astea? Le-am potrivit din cuțit, adică le-am tăiat în stil șuviță, ca și cum ai avea niște paste mai scurte. Ce-i adevărat, iubindu-mi degetele, unele au ieșit mai în litera "I" altele cam ca litera "B". Șuvițele de legume! Apoi, am pus la sfârâit în tigaie, una din ceramică, că aia wok a plecat într-o lume mai bună, pentru ea. Când a început dănțuiala, să clipocească și să facă tumbe un miliard de bule, am învârtit de vreo zece ori la stânga și de vreo zece ori la dreapta tot carcaletele multicolor, și asta așa ca să nu-mi dea senzația de stătut. Într-un moment de respiro am răsturnat scoicile. Scoici cu ceva sos în care-și făcuse intrarea și niște ardei iute, scoici pe care le-am cules din magazinul ala cu "100% pasiune", și că tot îți zic de el,despre magazin, au niște conserve de calamar și de caracatiță, de te lingi pe toate cele. Hai că m-am luat cu vorba și deraiez de la subiect. De altfel și la găteală săream coarda, că uitasem de usturoi. Noroc că s-a întâmplat până să pun scoicile. Am tocat, în viteză supersonică, cinci căței de usturoi și i-am împrăștiat prin tigaie. Uf! Cât pe ce!
   Zăpăceală, cum să-ți spun, întotdeauna îmi doresc ca mâncarea să fie colorată și aromata. Dacă nu-i sățioasă, nu-i bai, repet programul.
   Baftă și poftă mare!
PS 1
Mi-a rămas niște sos. Ai idee ce gust are? Belea, te arunci cu pâine în ambele mâini și ștergi tot, tot, tot!
PS 2
Mai mergea o cafa savurată pe canapea, la umbra, și o pufăială. Toată acțiunea aici după colț, la chiringuito.

Cerșetorul

   Claxoanele sunt enervante. Aș construi mașini fără claxon. Sau poate cu un clinchet de bicicletă.
    Miroase stătut, aproape fetid. Doi dinți apar într-un rânjet de compostor. Poate doarme pe plapumă de bani, dar ăsta-i stilul lui de viață. Da, da, pe o plapumă de bani. În anii '80, în cartierul copilăriei, într-un canal din parcul "DERO", a fost găsit un cerșetor cu aproape o sută de mii de lei cusuți în haină. Fă o echivalare, o să dai în tremur nervos și o să-ți regândești job-ul.
   Tot cerșetor. Tot în colț de stradă. Tot murdar. Tot înfometat. Tot drogat. Tot bolnav. Tot cu o mie de haine pe el în miez de vară. Tot...
   Într-o zi cretinică, cu surghiun al minții și cu împovărare amară a sufletului, o zi care poate fi descrisă doar de un roman rusesc, îmi purtam pașii, haotic, printre clădirile centrale. Căutam un loc unde să stau singur. Doar eu. În felul ăsta să fiu liber. Liber de tot ce mă înconjoară. Dreapta, înainte, dreapta, poate stânga, nici nu știu cum, dar știu că am ajuns în intersecție. Mă zgârâia pe creier, timpanele doreau să explodeze. Claxoanele mă înnebuneau, nu conteneau. Un cerșetor blocase străduța. Apostrofat, de Dumnezei, de familie, de vrute și nevrute, se așeză, bodogănind în barba-i albă, pe bordură. M-am dat câțiva pași în spate, m-am sprijinit de-un stâlp și mi-am aprins o țigară. Trăgând adânc, fumul, cutezam să gândesc ceva, să încerc o lămurire, pentru mine. Doar pentru mine. M-am aprobat, dând afirmativ din cap ca și cum aveam un interlocutor. Eu sunt sclavul meu și al lumii, iar el, stând pe bordură, este liber. Liber să meargă unde vrea, să suduie cum poftește, să se pironească unde dorește, să gândească despre oricine, și asta în gura mare, oricum și oricând. Este un cerșetor! Poate un cerșetor nebun, socotind noi ăștia, cei spălați, apretați și călcați. Poate! Dacă până atunci, aveam repulsie doar de mizeria exterioară a cerșetorului, fără a fi un mizantrop intenționat sau educat, atunci a fost prima zi când i-am mulțumit cerșetorului. Oricărui cerșetor. Și azi. Ochii mari. Mari, mari de tot, și odată cu ei, am început să-mi limpezesc orizontul încețoșat.  
   N-aș construi mașini, mai precis nu pot, și nici nu-mi doresc, dar vreau să construiesc libertate!
Baftă!

PS
Ăsta-i unul din gândurile care m-au dus la urarea: Să te speli singur la cur!
http://haihuiculiviu.blogspot.ro/2015/12/sa-te-speli-singur-la-cur.html