Mă dusei

   Păi, mă dusei...
   Acu' vreo şapte ani, pe la Craiova. Mă luase Răzvan de o aripă şi a zis că-i musai să văd centrul Băniei, că-i moment potrivit. Nu ploua. Dar nici Soare nu era. Am văzut una biserica, veche ce-i drept, nişte trotuare, cam deşelate ce-i drept, şi niscaiva blocuri, cam întunecate ce-i drept. Şi ceva case vechi, cu tencuială paradită rău de tot. Ce să mai, o imagine numai bună de pus pe fugă turiştii.
În rest, multă speranţă de bine, de prosperitate. 
   Păi, mă dusei...
   Acu' ceva zile, să tot fie vreo trei săptămâni, sau mai puţin de o lună, şi ce să vezi... Am crezut că au pus ăştia în funcţie teleportorul, că au pornit să frece sigla de la oltsitu' de pe piept (vezi star şi trec) şi să mă ducă într-o altă dimensiune.
   Cristi, cel mai nou oltean din dream team, a ţinut morţiş să văd una dintre grădinile Craiovei. Aia botanică, căci (ce-mi place să o dau în dudele mării) cea mai mare din parcare rămâne pentru data viitoare, când o să fie ziua mai lungă şi filmul foto cu mai multe cadre. Aşa că, în Grădina Botanică poţi ajunge cu autopingeau sau cu motorizatu' parcat pe unde poţi şi apoi să o iei la pas pe aleile fain separate, cele umbroase de cele cu insolaţie, poţi vedea milioane de flori, pomi şi arbuşti, cu mai multă sau mai puţină explicaţie despre ce este şi de unde vine şi la ce-i bună planta.
   Concluzie... Merită să stai vreo 2-3 ore şi să-ţi relaxezi ochiu', gamba şi creieraşu'.

    Păi, mă dusei...
    În centru vechi. Pe înserare. Fără aglomeraţie. Cu puzderie de terase. Nebunie de mirosuri, şi nicidecum d'alea pestilenţiale. Grafiti gârlă, şi de pozat şi de închis aparatul. Clădiri faine, cu staif, cu tencuială nouă şi geamuri drăguţe. Unele, geamurile, le-as împrieteni cu o praştie. Statui faine, d'alea de cauţi ca un tâmpit, prin occident, ca să faci poze cu ochelarii pe nas şi îmbrăţişaâd un bronz pupat de toţi albii, galbenii, negrii şi roşii de pe planetă, şi să pui poza pe zidu' lui ţuchenberg. Dacă pui pe instagram, alege # cu românia şi cu steagul tricolor, asta aşa de sanchi, că dă bine să promovezi ţara ca să ai şi mata de o pensie de la turiştii care-şi freacă cardul prin hotelurile şi restaurantele din românica, unde lucrează venetici şi "speranţişti" care plătesc taxe la stat ca să-ţi iei pensie. Am mai ziso' p'asta, dar să nu uiţi că ban la ban trage, şi paduche la păduche!

  Concluzie finală, cu ultim raspuns, valabil şi definitiv!?
  Să-ţi iei vreo două zile de relache prin Craiova, o să pui în balanţă şi ceva orăşele de prin Transilvania, şi o să simţi că nu-i tot draq negru ca pucioasa (atenţie dâmboviţeni, nici un apropo dubios - asta aşa ca să mă dau în bărci că ştiu cu harta) şi că merită să speri, că merită să te plimbi prin ţara ta, cu ceva marafeţi de cheltuială de dormit şi de halit şi să-ţi clateşti ochiu'.
   Era să uit, dacă nu nimeresti o parcare, bagă pe harta din telefon, parcarea din centru. E mare şi curată şi doar un şfanţ pe oră. Dacă n-ai chestii electronice, treci la varianta clasică: întreabă un trecător, un taximetrist sau un poliţist! Sper să găseşti... Un poliţist!
   Baftă şi plimbare sănătoasă!

Echipa

   În fotbal, echipele au un manager, antrenor/antrenori (principal, secunzi și pe rol/post de jucător) și jucători. Mai sunt masorii, magazionerul, bucătarul și șoferul. Mai avem pe cineva la relaţiile cu publicul, ceva oameni de şi pentru imagine, pe cineva care se ocupă de competiţii şi alţi TESA - să le zicem aşa, niscaiva mape adică. Managerul creează planul de dezvoltare al echipei iar restul îl transpun cât mai fidel sau chiar îmbunătățesc acolo unde sclipirile de moment sau experiența aduc un plus de eficiență și/sau valoare. Managerii pot fi șefi sau lideri. În timp, se constată înmulțirea liderilor, se schimbă optica sau informația este mai facilă, sau echipa este deschisă la nou. Sau toate la un loc, sau câte un pic din fiecare.
   Antrenorii sunt de multe ori huliți. Ba că fac jocurile în echipă pentru unul sau altul, ba că ascultă prea puțin dorința unui atacant sau ofurile unui fundaș. De obicei sunt luați "de șefi", sunt între ciocan și nicovală. Mulți chiar sunt "șefi", îndeosebi dacă nu au rezultatele scontate. Într-o lecție de management, de la un manager către un antrenor, a fost subliniată clar ideea: să fii intransigent cu tine, apoi cu echipa... Altă idee: ce-ți dorești? Dar pentru echipă?
   Jucătorii. Sunt jucători de fotbal și fotbaliști. Buni și sclipitori. Muncitori și oportuniști. Altruiști și egoiști. Toți își doresc reușita, o carieră de invidiat. O carieră plină de "succesuri", bătăi de felicitare pe spate și strângeri de mână însoțite de zâmbete largi și cuvinte meșteșugite care să gâdile ego-ul. Unii, răbdători și buni marcatori, ajung faimoși, care mai muncitor sau sclipitor, ajunge chiar antrenor. Unul mai renumit altul mai nimerit. Altul se transferă, ba că-i năzărește câinele cu covrig în coadă, ba e un campionat mai dinamic, ba nu mai are răbdare.
   Echipele se fac și se desfac, evoluează și involuează, promovează sau retrogradează, câștigă cupe și campionate sau intră în anonimat. Ce-și dorește fiecare? Echipă puternică (tehnic și tactic) cu onoare, abnegație și discernământ în fața porții.  
   Totul se poate construi cu răbdare, comunicare și altruism. Manageri, antrenori și fotbaliști, nu uitați unul de altul și totodată de bucătari sau magazioneri, de masori sau șoferi. Toți fac o echipă, o echipă ce poate fi invidiată și dorită din vestitul și sofisticatul apus pană în îndepărtatul, diversificatul și promițătorul răsărit. Privește atent, în stânga și în dreapta, în față și în spate, mereu vei avea un coechipier de ajutor în atac sau în apărare, pe bancă sau în tribună. Fiecare jucător este propriul antrenor și manager, poate deveni liderul echipei. Fiecare se poate transforma într-un model de urmat, năzuința unui junior și speranța coechipierilor.
   Bafta și echipă meritorie!

TOŢI!

   Nu trebuie să renunţăm!
   Ca în orice sport, dacă eu renunţ, oponentul va câştiga!
   Dacă noi renunţăm, ei vor câştiga!
   O nouă revoluţie?
   O REVOLUTIE curată, liniştită, de mătase, cu cap. Cred că asta-i sperie cel mai mult şi mai rău. Să fim uniţi, TOŢI, să facem TOŢI o nouă revoluţie, să naştem un nou timp, o nouă era pentru noi TOŢI, pentru tine, pentru el şi ea, pentru ei şi pentru noi, pentru noi TOŢI. Să punem TOŢI umărul la imobilizarea acestor buruieni politice conduse de nişte minţi mârşave şi laşe, să-i imobilizam efectiv, fizic, să-i imobilizăm şi să-i punem sub cheie.
   Prefer să mai platesc înca o taxă, taxă pentru alegeri anticipate, şi sigur de data aceasta vom avea un parlament (cu mai puţine persoane) şi un guvern trezit, atent cu ceea ce se întâmplă în jurul lui.        Tebuie să ne adunam mai mulţi ca până acum, TOŢI dacă se poate, ca să nu abereze actuala putere că vocea străzii este de fapt o şoaptă care nu reprezintă majoritatea. Şi nu numai, trebuie să vină în sprijin şi formatorii de opinie, cei lucizi şi drepţi în gând, să fie şi în faptă. Le mulţumim pentru gândurile motivaţionale, gândurile sănătoase de viaţă şi de economie, dar trebuie să fie alături de noi... Acolo, cu TOŢII! Nu şovăi, că-ţi ucizi viitorul, nu te gândi că eşti într-un oraş mic, departe de capitală şi că prezenta ta în stradă nu contează. Contează! TU contezi! Gîndeşte, respiră, şi hai!
   Baftă, ne vedem în stradă, TOŢI!

Simplu!

   Ma uit la televizor si ma furnicaie pielea. Un cor imens canta, canta din toti rarunchii de amutesc maimutele in Madagascar si incremeneste Condorul in Anzi, canta din ce in ce mai tare, canta cu patos. Se aude doar You'll never walk alone!
   Cum oare poti fi sigur ca nu vei merge in uitare, ca nu-ti vei sterge singur pasii, ca-n oglinda vei vedea doar lucirea stearpa a luminii artificiale, ca vei scartai cheia-n broasca fara sa-ti raspunda presul a asteptare, cum vei putea bea cafeaua privind singur in gol? Cum oare vei putea sa nu-ti trimiti singuri vederi din colturi tulburi? Cum?
   Gandurile au zburat in lung si-n lat, au revenit si s-au spulberat, au renascut din cenusa ametelii si s-au energizat la verdele de pe ecran. Da, verde! Verde-i viata, este renastere in cart de an si de viata, cu putere de refacere si repetare. Verdele-i omniprezent, te imbata si te insufleteste. Asa-i ca zambesti primavara? Asa-i ca verdele te face sa zambesti? Asa-i ca atunci cand fata ti se lumineaza de zambet, ai usurat putinta de ajuta? Asa-i? Ce usor este sa zambesti, te costa un fleac si te imbogateste pe data.
   Zambesti, si sufletul pluteste, zambesti, si spiritul altruist se misca, se insufleteste...
   Asa-i ca nu-i greu? Asa-i ca iti doresti sa te insotesti? Zic ca-i simplu, si tu o gandesti de mult, la fel si el, si ea, si ei, si... Stim ca astfel ne unim energiile si nicodata nu vom fi singuri. Doar noi hotaram.
   Bafta si You'll never walk alone!

  
  

Guaca-haihui

   Guacamole. Mancare venetica, culoare turbata si gust... Nici nu stiu cum sa-l descriu, l-am luat ca atare si am mancat de... De parca se sfarseau zilele. Eram aproape de capatul continetului, si, acolo "probez" tot ce prind, tot ce este comestibil. Guacamole, o nebunie de gustare, si cel mai bine este...
    Sa-ti faci singur. De ce? Pentru ca pui ce vrei, cat vrei si fara conservanti si/sau coloranti, sa-ti faci mai sarat sau mai picant, mai mult sau mai putin, pentru toata lumea sau doar pentru tine.
    Prima data, n-am stiut, m-am cam chinuit cu frcutul, era tare si l-am pasat... Mai mult, nu!
    Acum, a doua oara, l-am lasat in paner vreo trei zile, s-a mai copt si s-a fragezit, era ca o masa usor pastoasa, ca de piure rece. L-am taiat, bucata de avocado, nu piureul, pe din doua pe axa longitudina, si l-am scobit cu ajutorul unei linguri. De ciorba. Tot miezul l-am stropit cu zeama de lamaie, din belsug, ca sunt generos si-mi plac acriturile, apoi am rasfirat juma' de ardei capiat rosu ca focu', taiat in bucatele paralelipipedice. Dupa ardei, am amestecat si cateva rosii cherry (as manca dimineata, la pranz si seara) mici si taiate foarte mici in bucatele nedefinite ca forma geometrica, si ceva sare. De fapt, sare iodata si piper nehotarat la culoare. Ce-am mai pus? A, da! Marar si patrunjel, cam... Cateva fire din fiecare, tocate impletit, mic, mic, si foarte mic. Am mai pus si ceva merisoare. Da, ce te miri? Merisoare, stafidite si aromate, ne-bu-ni-e! Era sa uit de ceapa, deoarece am pus-o. Ceapa! Juma' de ceapa rosie, care nu era mica, dar nici mare, cam asa, cat un pumn de copil de cam doisprezece ani. Si lipie sau biscuit sau... Ceva mega-ultra crocant pe denumirea de crackers, ce naiba, doar suntem murdarei la gurita de jengleza...
   Daca a fost bun? Pardon, gustos? Eu zic ca da, si bun si gustos. 👌 Si daca nu ma crezi, eu zic sa incerci, degraba, sa-ti pui ce mai doresti. Ce-mi pare rau ca nu am pus? Ardei, ardei iute ca focu'!
   Bafta si imaginatie in farfurie!