sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Cum e mai bine?

Când am ajuns să ţin halba de bere pe burtă, în echilibru perfect, am realizat că sunt pe drumul cu repede înainte spre nimic. Spre zero. Spre ciu-ciu distracţie. Spre o viaţă de "legumă". Aşa că am început să mă uit în stânga şi în dreapta, prin cărţi şi internet, să aplec urechea la unul sau la altul care dorea să scape de kilogramele care prisosesc. Sau mai bine zis, care te copleşesc. Oare când începi să gâfâi privind şiretul de la pantofi, când treptele îţi devin duşman de moarte, sau când orice oglindă în care te priveşti pare o oglindă de la bâlci, să devină semn că eşti pe cracă? Sper că nu m-am trezit prea târziu. Bine, dar nu despre aşa ceva doream să pălăvrăgesc, ci despre partea de mijloc, adică ce naiba începi să mănânci când vrei rezultate de sănătate şi scăpare de kilograme. Logica spune că trebuie să bagi mai puţin în tine, dar să nu te înfometezi. Unii spun că trebuie să mănânci doar anumite chestii, alţii cuvântează că trebuie să mănânci doar unele chestii într-un anumit fel, iar alţii că trebuie să te fereşti de unele preparate ca draq de tămâie, alţii zic că trebuie să renunţi la unele plăceri cam dulci, sau că degeaba mănânci sau nu mănânci dar trebuie să te mişti, sau  mai nou, să alegi doar ce-i din zona ta şi cât mai tradiţional. Apăi dacă o luăm tradiţional, cam trebuie să renunţăm la porumb, cartof sau roşie, că le-au adus de peste ocean. Adică mâncare potrivită şi curată, asezonată cu niscaiva mişcare. Şi nu doar din pleoape în poziţia Bundy! În fine, cert este că trebuie să faci ceva, iar eu am zis clar: nu pot renunţa la multe. Păi frăţie, fără pâine nu pot, fără ciocolată, nu mai zic de prăjituri de casă, nu pot să traiesc, fără sărmăluţe, şi pot continua pe încă trei pagini. Cel mai crunt a fost cu micul dejun, că trebuie să mănânci. Şi înainte mâncam, şi încă bine de tot, una sau două cafele acompaniate cu patru sau cinci ţigări. Este! Aşa că am început cu o alună, cu o măslină, cu un ou sau un caşcaval, ba un sălămior, ba ceva fructe, câte un pic, câte un pic, am ajuns la aşa ceva, cum vezi mai jos în poză. Salam crud-uscat, ou, legume, brânzică, pâine din secară, fructe şi ceva mişcare! Pe scurt, mâncare cât mai puţin procesată, cât se poate din regiune, şi din când în când pun oasele la treabă.
Bafta si mic dejun în fiecare zi!


vineri, 9 ianuarie 2015

Dobitocul la volan

Dobitocul biped, nu cel patruped care trudeşte din zori pâna în seară pe tarla. Mă refer clar, în formă peiorativă. Astăzi, după ce că eram şi în grabă, am reuşit în nici o sută de metri să-mi ridic tensiunea aproape de explozie. Un dobitoc după altul, că ăştia umblă în haită. Primul, opreşte de-a-n curulea în colţul intersecţiei, iar al doilea, ca un marţian venit prima dată pe planeta asta şi este habarnist total de legile pentru circulaţie rutieră, opreşte de-a dreptul pe zebră, pe trecerea de pietoni în paralel cu un alt cretin, care plecase de lângă maşină. Pe unde draq să treci? Iniţial am vrut să-l fac cu ou şi cu oţet, să-i aduc aminte de casă, şcoală, mamă şi alţi strămoşi, dar ce naiba vină aveau? Poate acasă, ai lui, au încercat să-i explice zi de zi că trebuie să-şi respecte semenii, la şcoală învăţătorul sau profesorul îi dădea bineţe în fiecare zi, dar totul degeaba. Am tras, totuşi, aer în piept şi am dat jos geamul şi să-i explic în cuvinte normale că a oprit aiurea, şi ne bloca, şi pe noi cei din trafic, dar şi pe orice pieton care ar fi dorit să traverseze regulamentar, pe zebră. Cu ocazia asta, mi-am adus aminte, ca în filmele apocaliptice, într-o clipită, de sute de cretini din trafic, de zeci de situaţii care te amuţesc prin priveliştea etalată în faţa ochilor. Am expirat şi i-am spus că e în locul nepotrivit, că aşteaptă şi din contrasens alţi oameni încremeniţi în maşinile lor. Ce crezi? Îmi arată, nervos, că vorbeşte la telefon! Băi, rămâi mut! Ori privirea mea a fost explicită, ori baieţii de pe trotuar, nu ştiu care mai mult sau mai puţin, cert este că şi-a mutat prostia după colţul străzii, într-un loc în care nu încurca (deocamdată) pe nimeni. Un dobitoc tâmpit. Tâmpiţi care opresc unde nici cu gândul nu gândeşti. Un tâmpit. Un dobitoc. Băi, dar oriunde mergi îl întâlneşti, că eşti în Sud sau în Transilvania, în Dobrogea sau Banat, în Moldova sau Oltenia, oriunde. Şi cam cu aceleaşi comportamente, îl zăreşti şi prin ţările vecine. E dobitocul posesor de nesimţire maximă, blochează pe cine vrea el, când vrea el, parchează pe trecerile de pieton şi pe locurile celor cu dizabilităţi, parchează pe două locuri, frânează fără pretext (fără a avea în faţă pe cineva sau ceva), merge ca tembelul fără lumini aprinse în prag de seară şi pe ceaţă, aprinde becurile de ceaţă pe vreme senină, depăşeşte fără să semnalizeze, merge în dorul lelii pe drumul cu o singură bandă de sens, aruncă mizeriile pe geam sau îţi taie calea de-a-n boulea,  şi culmea tot el este cel nervos dacă-i spui că deranjează aiurea-n tramvai. Uf, şi taximetriştii! De data asta fără poze, că mă enervez prea rău şi-i păcat de telefon. Şi încă o chestie, când ai nevoie de un poliţist (curcan, gabor, caraliu,) să-şi facă treaba, ioc, nu găseşti nici dacă tragi cu tunul, mai ales acum pe gerul ăsta.
Baftă şi drumuri fără dobitoci!
PS
Apropos de curcani inteligenţi (că se supără câte unu' când spun că e pleonasm expresia miliţian prost) şi parcări/staţionări de-a-n puleaurea, îmi povesteşte un coleg, cum doi caschetari se iau de el, şi-i mai trag şi o amendă, că a avut tupeul să oprească în faţa grădiniţei să-şi lase copilul, în zonă neinterzisa de nici un semn de circulaţie şi fără să obstrucţioneze pe careva. Ci doar pentru simplul fapt că avea interzisă staţionarea pe sensul opus!? Băi, eşti nebun!?





joi, 8 ianuarie 2015

Mazăre, d'aia gustoasă

Ce să mai pap, ce să mai pap? Păi, hai să scot o punguţă de carne din congelator şi oi vedea mâine ce iese. Carne, fund de lemn, cuţit şi eu. Eu mă uit la toate, şi ele, nu cred că se gândeau la mine. Carnea, credeam că este felii pentru friptură, când colo, ceva bucăţele pentru mâncărică. Mda, eu aş dori ceva mai simplu, aşa că fac cărniţa bucăţele mici, mici de tot şi apoi le pun într-o tigaie pe foc. Le las cam un minut, două, cât să înceapă a se schimba culoarea, apoi pun o bucată de unt de la ţară, ulei de măsline şi un sfert de cană cu apă, un praf de sare de mare şi piper multicolor. Le zăpăcesc, aşa uşor, cu o spatulă din lemn şi mă gândesc cu ce aş putea îmbogăţi mâncărica. De aseară am stabilit să fac ceva cu mazăre, mazăre boabe congelată şi hrănitoare. Altă mazăre... nu se înghite. În timp ce amestecul din tigaie mormăia şi clipocea în şoaptă, am purces la tăierea mărunt şi pe îndelete a unei cepe măsurată, din priviri, ca fiind potrivită. Ar mai merge şi un morcov, şi încă unul baban. Curăţat şi feliat mărunt, mărunt, l-am înfrăţit cu ceapa şi cu amalgamul fremător şi înfierbântat. Amestec, las tihnit, amestec, las tihnit, tot aşa vreo patru sau cinci minute, şi presar un praf de cimbru, iar învârt şi amestec, iar las la tihnă, după care vărs punga de mazăre congelată. Uite aşa, toată şi deodată. Învârt, amestec, împrăştii, adun, iar amestec şi omogenizez, la foc molcom, încă câteva minute. Să fi fost şase sau şapte minute, habar n-am, dar am luat o bucăţică de carne şi câteva boabe de mazăre, şi într-un glas m-au anunţat: suntem gata, ne poţi savura. La ce foame zăcea în mate, mai de grabă era vorba de mâncat hulpav, de halit, de devorat, de mistuit, de... Cert este că m-am înfruptat de două ori. O dată de foame, şi a doua oară, cam la juma' de oră, de pofta. O tentă dulceagă însoţită de o aromă de grătar dată de cimbru şi părpălirea de la început, suculent de la mazăre amestecat cu puţină cosistenţă (să-i spun al dente? nici făcut dar nicidecum crud) de la morcov, pe scurt, o chestie care-mi place al naibii de mult.
Baftă şi nu sta pe gânduri!






Ignorantul

...aruncă chiştocul unde vrea.
...scuipă unde-i vine.
...ascultă muzică dată la maxim în maşină, cu geamul deschis.
...fumează unde-i tună, fără să întrebe.
...fluieră a pagubă şi-n casă şi pe câmp.
...plescăie de-i singur sau nu.
...îşi uită ochii în fesele unei tipe, şi grohăie avansuri.
...stă pe fb la terasă, cu prietenii.
...caută bombiţe în nas, dacă-i în codru sau nu.
...bate cuie la oră de somn, fără să-şi anunţe vecinii.
...claxonează în fracţiunea de secundă numărul unu, când se face verde la semafor.
...prăjeşte în bucătărie cu uşa larg deschisă către toţi vecinii.
...se face că vorbeşte la telefon atunci când vrei să-i dai bineţe, de parcă ai fi ciumat şi el mare bengos
...stă cu ceaţa aprinsă la maşină, în miez de zi şi în clar de lună.
...spune "datorită" la belele şi "din cauză" la reuşite.
...pentru el, salam şi minune compun muzică clasică.
...crede că cea mai cunoscută carte este asul de treflă.
Mai adaugă şi tu, că m-am săturat.
Baftă, o zi fără...!


marți, 6 ianuarie 2015

Cu porţia

Când eram mic, pe vremea dinozaurilor cum ar spune zăpăcitul de Johny, drămuiam dulciurile. Nu conta că erau de casă sau nu. Cine a prins cel puţin cinci, şase ani de copilărie înainte de '89, ştie ce spun. Eu am prins şi anii '70, când se găseau tot felul de bunătăţi pe la cofetării, restaurante sau raioanele de delicatese şi importuri din alimentările vremii. Uite, acum îmi aduc aminte de aroma care-ţi gâdila nasul de la mare distanţă. Intrai în alimentară şi de la douăzeci de metri ştiai unde este raionul cu minuni din alte ţări. Curmale, arahide, alune prăjite sau nu, fistic prăjit sau nu, migdale, smochine, cacao vrac sau ambalată, cafea boabe şi prajită şi neprăjită, sau cafea râşnită pe loc, piper, cuişoare, ce să mai, o nebunie de arome. Aşadar, alegeam ce alegeam şi apoi salivam până acasă de parcă-mi trecea Niagara prin gură, iar acasă porţionam dulciurile pentru cât mai multe zile, să mă pot delecta un timp îndelungat. Ehe, dar cine reuşea să respecte? Eu, nicidecum, până la prima masă erau dispărute întru totul, iar apoi începeam cu cerşitul pe la soră-mea, că avea mai multă cumpătare. Cam asta simt când ajung în faţa unei vitrine pline cu dulcegării orientale, îmi fac o mică socoteală, să cumpăr pentru mai mult de o zi. Şi ce să vezi? De cumpărat, cumpăr, dar de mâncat... De data asta mi-a ieşit, mi-a ajuns şi a doaua zi, şi poate chiar şi pentru a treia zi, am luat de am luat, nu m-am jucat. Să fiu sigur!
Baftă şi îndulcire pe îndelete!




PS
Dă-l draq de cântar!