Hai, se poate!

Citeam nişte chestii pentru muncă. Chiar erau interesante, dar simţeam că citesc în van, că înţeleg cuvintele dar nu înţeleg sensul. Nu mă concentram, mai bine zis nu mă puteam concentra suficient. Simţeam o nelinişte interioară, o nelinişte nedefinită pe moment. Am luat o pauză, gândindu-mă că voi putea să mă relaxez. Am dat ceva butoane prin presa sportivă, apoi prin reţele de socializare. Neliniştea mă urmărea, îmi susura în creieri, îmi strivea scăriţa şi ciocănelul, îmi dădea crampe în sinapse, mă urmarea ca o umbră. Ceva de care ori cât ai încerca, nu vei reuşi să scapi. Neliniştea asta stresantă, are şi un nume... măria sa plagiatorul suprem, prinţul vrăjelilor, contele minciună... victor ponta. Neliniştea asta este agasantă, omniprezentă şi tinde să devină eviscerală. Să escaladeze şi să bruscheze viaţa, viaţa mea. Cred că şi viaţa ta, şi a lui, şi a ei, şi a lor, a tuturor. Este neliniştea pentru ziua de mâine, ziua mea şi a ta, a copilului meu şi al tau. O nelinişte mincinoasă, hoaţă, perfidă, josnică, otrăvitoare şi subversivă. Neliniştea asta are o mie şi una de feţe, feţe schimonosite de rânjete bete de putere, feţe înveninate de curvăsăria banilor, feţe cu spaimă întipărită de frica de puşcărie. Neliniştea asta, o putem strivi ca pe un purice, goni ca pe o javră turbată, o putem stinge cu calm, linişte şi luciditate. Putem fi liniştiţi nu nervoşi, putem fi calmi nu iritaţi, putem fi hotărâţi nu sfioşi, putem fi noi nu nişte neghiobi, putem fi senini nu prădalnici şi hapsâni, putem fi veseli nu trişti, putem fi călători nu priyonieri în propira casă şi ţară, putem fi cu speranţă în suflet nu posomorâţi fără un şfanţ în buzunar, putem fi frumoşi nu încruntaţi cu privirea tulbure de durere, putem fi prieteni cu orice din corice colţ de ţară, putem fi surâzători nu strâmbi la suflet, putem fi cu soare în ochi în plină toamnă arămie. Pentru toate astea, trebuie să fim puţin activi, să ne plimbăm puţin în Sfânta Duminică, să facem un mic gest, să ştampilăm propriul viitor. Viitor meu, al tău, al lor, al nostru. Vreau să mă pot uita în ochii fiului meu, vreau să pot vorbi cu el fără de frică. Acum zâmbesc, simt că pot, că ştiu, că vreau. Tu?
Te aştept la alungarea neliniştii, nu fi leneş şi obedient, hai să pregătim o iarnă ca-n poveşti, un viitor senin şi, în timp, să avem riduri doar de înţelepciune.
Baftă şi zâmbeşte, se poate!

indicativ	prezent	eu pot
		tu poţi
		el/ea poate
		noi putem
		voi puteţi
		ei/ele pot

Iubeşte-l, e al tău!

Acolo te-ai născut, acolo ai făcut primi paşi, acolo ai început să-ţi cunoşti universul, acolo ai început să te formezi ca om, acolo ai simţit primii fiori ai dragostei, acolo îţi trăieşti (poate) toată viaţa.
Era dimineaţă, o dimineaţă gri, umedă, uşor friguroasă. Se anunţa Doamna Toamnă. Atunci când eşti în trafic, îţi zboară mintea în o mie şi una de colţuri, priveşti fără să înţelegi noima multor lucruri, eşti uşor absent la ce se întâmplă în jurul tău. Dar, câteodată ceva îţi dă refreş, te întoarce la procesul de gândire şi privire activă şi raţională. Cam aşa am petrecut clipe lungi, ale naibii de lungi, stând bară la bară, cu un sunet în urechi, de focă răguşită, de la ştergătoare, privind din stânga în dreapta şi din dreapta în stânga, pe ce bandă se avansează mai repede. Când... când deodată, zăresc cu coada ochiului o imagine un pic sărită din tiparele momentului. Iniţial gândul a fost... un cocalar care şi-a pus super semn pe cutia lui cu patru roţi, un frustrat care-şi vede covrigul din cauciuc imbecil, vreun volan de monopost. Dar... surpriză! O persoană mândră de oraşul ei! O persoană mândră de ce are, conştientă de valoarea maşinii şi a vieţii persoanale. Bravo! Lecţie pentru oratorii de patriotism local şi naţional. M-am ofticat că nu am putut ajunge în paralel cu maşina lui/ei, pentru a felicita posesorul de coloană vertebrală şi morală. Eu sunt Găzar, Nordist de pe Cameliei, crescut într-un melanj urbano-rural dat de vecinătatea câmpului agricol de marginea oraşului şi constructiile noi din Republicii, inspirat de amalgamul românesc din toate colţurile ţării, amalgam aşezat de comunişti în urbea răgăţeană pentru propăşirea neamului. Vivat Ploieşti!
Baftă şi fii mândru de originea ta!

Se poate până la capăt? DA, se poate!

Nu ştiu cum, dar ştiu că DA. Se poate până la capăt.
Eram enervat de ceea ce se întâmpla, nu puteai să circuli pe această porţiune de trotuar, s-a asfaltat şi degeaba. Trebuia să priveşti atent după maşini, apoi să bagi un sprint pe asfalt, cam de vreo zece metri şi să ţopăi iarăşi pe trotuar în claxoane stridente şi amabilităţi de şofer cocalar. Doream să zic cocalar cu un neuron, sau cocalar tembel, sau cocalar prost, dar tot cu un pleonasm mă alegeam.
Mai târziu, mai cu forcepsul, dar a ieşit, ideea s-a născut şi a prins contur, chiar s-a materializat într-o reuşită. Ras, tuns şi frezat. Acum avem un trotuar aerisit, loc suficient să treacă om pe lângă persoană, cetăţean pe lângă republican şi turmentat pe lângă stâlp şi gard.
Baftă şi trotuare pentru toată lumea!

Sfântul Cablu

Cu ceva vreme în urmă, un concetăţean îşi revărsa năduful pe edilii noştri, că nu fac nimc pentru oraş, trec anii şi mandatele aiurea-n tramvai. Nu ai unde să te plimbi, să te recreezi, imaginea oraşului este una cam gri şi deloc ordonată. Primul impuls a fost să-l contrazic. Să-i spun că avem parcul de la Bucov, da, dar nu este în Ploieşti. Să-i spun că avem parcul de la Sala Sporturilor, da, dar este cam mic, în special vara. Să-i spun că avem parcul dintre Caraiman şi Catedrală, da, dar cam periculos. Periculos pentru ce-i mici care vor să bată mingea. Să-i spun că avem parcul "Dero", da, dar este şi mai mic, infim pe lângă cel din Vest. Bine, dar în mijlocul urbei? Avem un pietonal, mic spre minuscul cu juma' de terasă vara, cinci bănci şi mini vegetaţie. Iar vara, în mijlocul zilei... nici o bucăţică de umbră. Dădeam o idee cu steagurile, pe aleea de la teatru, sau dacă nu, ceva busturi cu somităţile urbei, nu pentru umbră, pentru ochi, minte şi suflet. Câştigă şi sculptorii o pâine, iar fiecare găzar mai învaţă ceva istorie despre peticul de pământ pe care se zvârcoleşte zilnic pentru ziua de mâine. Poate cu ocazia asta mai aflăm şi despre oameni cu ceva coloană vertebrală şi cuvant drept. Mai avem şi zona de la LeMeVe spre gară, marele bulevard cu castani. Adevărat, cât de cât mai curat în comparaţie cu acum zece-cinsprezece ani. Cum ţi se pare? Suficient? Eu zic că-i cam puţin. Şi va părea şi mai puţin dacă în plimbare arunci privirea spre clădiri, pomi sau către albastrul cerului. Vei vedea, fără greşeală, cabluri. Cabluri, peste cabluri. Cabluri negre, cabluri şi mai negre, unul după altul şi unul peste altul, aliniate, înşirate, împletite, încurcate, de-a valma. Îţi violează ochii, îţi întunecă privirea şi-ţi strepezeste irisul. Ete, o clădire veche, frumoasă şi surâzătoare, dar nenorocitul cablu, o întristează, o împresoară de jur împrejur. Aici un pom, ar fi verde şi sănătos, dar este otrăvit de-un cablu. Aici, uite, o intersecţie largă, privelişte deschisă, dar nu, nu se poate, ai un cablu, ai zeci de cabluri. Parc, trotuar, intersecţie, alee, bulevard, străduţă, parcare, stâlp, pom, bloc, toate au un lucru în comun. Omniprezentul cablu. Cred că suntem Republica Cablu. Uf, mă scoate din sărite! Dacă tot se pun borduri, se sapă în continuu, parcă se tot cauta diplomele "Lenuţei codoi" sau al mai ştiu eu cărui tembel de politician, neam de nas mare din lemn. Bă-i primari troglodiţi, că nu doar la noi s-a inventat cablul atârnat, ci în toată ţara strănepoată a Daciei, mai faceţi un business pe bani publici şi îngropaţi cablurile, faceţi bani din şi cu tehnologie. Pariu că ve-ţi câştiga voturi.
Baftă şi să aveţi edil isteţ!

Toate-s bune şi frumoase!

Am fost la târg, la târg de fiare pe roţi. Am fost să-mi clătesc ochii, să văd ce naiba mai născocesc marii producători, cei de volum şi cei măreţi în calitate. Toate-s bune şi frumoase dacă ai loc de parcare. Dacă mergi de dimineaţă, după ce te cafeleşti, găseşti locuri berechet. Toate-s bune şi frumoase dacă-i soare şi frumos. Cine naiba a gândit târgul în mijloc de toamnă, în hale imense ce cu greu se încălzesc, colac peste pupăză, un vânt de-ţi crăpau urechile şi începeai să boceşti mai dihai ca la telenovele. Toate-s bune şi frumoase dacă vânzătorul îţi zâmbeşte. Eu asta n-am să o înţeleg, de ce mergi la târg, ca expozant-vânzător şi uiţi acasă sau birou, zâmbetul, cheia către client. Clar că ai parte, ca expozant-vânzător, de enşpemii de întrebări de la enşpemii de ciudaţi, şi cumpără poate unu singur, doar un amărât sau chiaun provincial pierdut în gânduri mii şi mii. Toate-s bune şi frumoase, dacă ai bani pentru ce-ţi pofteşte sufletul. Eu aş vrea un Volvo sau un Jaguar. Dar n-am marafeţi, aşa că mă uit lung, al naibii de lung. Toate-s bune şi frumoase, dacă ne-am socoti un pic. Una peste alta, am găsit una bună şi frumoasă pentru pofta inimii, una bună şi frumoasă pentru pofta minţii, şi una bună şi frumoasă pentru pofta parcărilor neaoşe.

Mică pe dinafară, mare pe dinăuntru!

Baftă, să ai una bună şi frumoasă!