Eşti în România. Ţară mare şi frumoasă, ape, râuri, munţi şi păduri. Insecte, păsărele şi mamifere. Sate, oraşe şi capitală. Oameni şi oameni. Unii, sunt cu "trese publice", veghează la bunul mers, al localităţilor, al judeţelor, al ţării şi al lor. Sau doar la al lor. Cum poţi să-ţi explici că doar la al lor? Simplu, te uiţi de jur în prejur şi cam asta vezi, cu mici excepţii. Ştiu, e vorba şi de bunul simţ, al nostru, al tuturor, când vorbim de drumuri, de şosele, de toate căile de călătorie din această ţară. Dar, pe bune de vreau să vorbesc de chiştoace (apropos, bravo Constanţa), hârtii şi alte tâmpenii aruncate de ignoranţi, needucaţi, cretini şi dobitoci. Na că m-am enervat, m-am reenervat! Coa*e, vreau să vorbesc de drumurile pline de cârmâz, jeg, mâzgă, cum naiba vrei să-i spui. Dacă-i vară, este praf. Dacă-i iarnă, e zăpadă, asta înţeleg, dar până la un punct. Dacă-i iarnă ai parte de pietriş, gârlă nu joacă. Şi aşa începe distracţia, un parbriz, un proiector de ceaţă, ceva, ceva se rezolvă, sau mai bine zis te rezolvi de niscaiva biştari. Şi mai este o situaţie. Ceaţa! Pe lângă faptul că-i uită Aghiuţă pe câte unii, cu becurile de ceaţă aprinse, când şi de vrei sau nu vrei, mai apare şi persista mizeria pe şosele. Frăţie, să-ţi spun în felul următor, am avut ocazia, de mai multe ori, să plec tutuca afară din ţară, cu maşina. Şi crede-ma, mii de kilometri, nu fâţa-fâţa la un shoping în Viena şi retur. E, un lucru m-a frapat, mai rău ca pe un ness, de fiecare dată: jegul care se înfrăţeşte cu maşina, de ajunge orice caraliu să facă pariu cu colegu' pe culoarea maşinilor oprite. Băi, am mers o dată, pe o ploaie de te udai la balls-uri, mai bine de şapte sute de kilometri, 700 km ca să ne înţelegem bine, până la Nădlac, şi constat cu uimire că maşina arată ca scoasă din spălătorie. Ei bine, până la Lipova, arăta ca o janghină aruncată la tomberon. Altă dată, am mers prin Italia şi Slovenia, vreo şase sute de kilometri prin ploaie, 600 km, idem, la fel, identic. Maşina era bec! Cum draq se întâmplă la noi, nu ştiu, e magie frăţioare. Plec din faţa blocului, în cam cinci kilometri, ciu-ciu oglinzi retrovizoare. Iosefini e peste tot! Ba nu frăţie, jegul este peste tot! Ajung la Miercurea Ciuc, bag calorii în trăsură şi totodată bag un mic şmotru la geamuri şi faruri. Ies din oraşul în care încremeneşte mercurul, şi surpriză, geamurile sunt la loc, adică n-au plecat, sunt la fel de jegoase ca în urmă cu cinci kilometri. Bă, dă-o în colo de treabă. Mă uit la străzi, dacă în sud, ai pământul lângă asfalt, clar de unde vine jegul, aici mai cu moţ, drumul are ori pământ pe margine, ori bordură! Dacă-i pământ, ura, ai jeg, dacă-i bordură, ai parte tot de jeg. Unde draq să se ducă jegul? Oare aşa de tâmpiţi erau inginerii dinainte de '89, de făceau drumurile uşor bombate? Să se scurgă ce vrei şi ce nu vrei de pe stradă, şosea, bulevard, etc. Să se ducă la Aghiuţă să-i facă în necaz, să nu mai stea la noi. Sau guvernul ia şpagă şi de la spălătoriile de maşini? Fi-v-ar jegul al draq!
Baftă şi drumuri curate!
PS
Am vrut să fac poze, dar mai bine vă priviţi maşinile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu