sâmbătă, 3 mai 2014

comandă la domiciliu, da sau nu?

Ați primit vreodată altceva, alt produs, față de ceea ce ați comandat?
Ați primit vreodată ceea ce ați comandat, dar de altă calitate?
Nu știu de ce, de fapt bănuiesc de ce, nu fac comenzi on line. Hotărât nu. Doar mâncare, și asta doar după ce am poposit cel puțin odată în localul respectiv. În Ploiești am favoriții mei, Nabucco și Taxi Pizza. Dacă de Nabucco, v-am mai povestit ce mâncăruri bine așezate, aromate și proporționate au. Despre Taxi Pizza, ce să vă povestesc, pe verificate, eu zic, și nu numai eu, că au cea mai buna pizza din orașul nostru, al găzarilor. Cu ceva timp în urmă am zis să mai testăm și altceva, ceva unde nu am mai mers de mult timp, așa că hai la Casa L... Ne fiind inspirat să fac poză produselor și a bonului de la livrare, nu dau direct numele restaurantului dar vă îndemn pe toți care sunteți în Ploiesti, sau în trecere să vă serviți de la Nabucco și Taxi Pizza (din păcate la Taxi Pizza sunt doar comenzi telefonice dar la cum îl cunosc pe jupân, ar putea face o cârciumă pe cinste). La restaurant n-am ce comenta, servire plăcută, politicoasă și promptă, mâncarea faină - cel puțin ce am ales noi - curat și aerisit. Peste timp, acum circa șapte-zece zile, am avut de ales: să mă apuc de gătit repede ceva sau să dau un telefon. Consultându-mă cu cel mic, am ajuns la varianta Casa L.... Livrarea a fost în timpul promis la telefon. Vine papa, începem să înfulecăm dar ceva nu era cum trebuie. Supa de pui era asemănătoare cu cele din popasurile de pe drumurile europene la preț de menu complet, mai cu zeamă dar cu pui în altă parte. Bine...hai să vedem felul doi. Felul meu a fost cum a mai fost dar al copilului... Șnițelul era tăvălit într-o tonă de cocă și prăjit intens...foarte intens. Și trebuia să fie șniței parizian...Mor de ciudă că nu am făcut poză. Ce să mai încolo și încoace, a fost o mostră de a nu comanda la telefon dacă nu vei/nu vei putea verifica. O să mai sun la ei, dar când va veni băiatul cu livrarea, am să desfac tot, tot, tot și am să gust din fiecare produs, și am să fac poze de va fi nevoie și am să le promovez inconștiența peste tot. Apoi voi plăti, dacă e cazul. Uite așa îți pierzi clienții, și nu numai cel servit aiurea în sictir, pe care nu-l poți vedea la masă în cârciuma ta. Și nici n-o să-l mai vezi.
Baftă și fără surprize neplăcute!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu