duminică, 28 februarie 2016

Biscuim, Măria Ta!

   Călătoresc prin toată Țara Românească, și în Sud și în Nord, și în Moldova și în Banat, și pe Someș și pe Dunăre, și prin Câmpia de Vest dar și prin Țara Bârsei, ce să mai, prin toate plaiurile mioritice, mai mult sau mai puțin bucolice. Prin peregrinările mele, profesionale sau personale, caut un mixt optim, cel puțin pentru hatîrul meu, de masă și pat. De la bunică-mea citire, să nu refuzi niciodată un pat și o farfurie. Ei bine, caut sălașuri de o noapte sau chiar de o săptămână, lucrativă să zic așa, care să fie curate, confortabile pe cât posibil, bineînțeles pe un buget de bun simț, dacă sunt în apropierea centrului de oraș, sărutmâna, și foarte important să fie cu o bucătărie gustoasă. Nu musai chilipir, nici cu farfurii ultra-mega pântecoase și pline pe măsură. Nu, cu păpică bine gătită și pe cât se poate cu tentă de bucătărie liniștită, nu d'aia pe repede înainte, și cu multe ingrediente vegetale. Legat de păpică, căutările se îndreaptă către hotelurile organizate cu bufet suedez la micul dejun. Majoritatea hotelurilor au un mic dejun... Bufetul îți dă posibilitatea să-ți începi ziua mai altfel, și nu fac referire musai la o burtă care să pârîie, ci la posibilitatea de a selecta ce-ți place, sau chiar să-ți organizezi un mic dejun pe placul tău. De data asta, trebuia să ajung la Cluj, Cluj Napoca. Aveam de ceva vreme locul de tragere, dar mă gândeam să schimb, parcă acolo nu mai era ce era. Se blazase. Din două butoane, internetul îți deschide zeci, sute de posibilități. Dau în sus, dau în jos, și ceva îmi sare în ochi: Biscuit. Biscuit!? Culoare, prospețime, altceva. Rezervare online prin intermediari de best price și gata.

   Hotel Biscuit, strada Priveliștii, undeva pe lângă Observatorului. Stânga, dreapta, semnalizare clipoc-clipoc, dreapta, clipoc-clipoc, hotelul nu vrea să se dezvăluie. Marșarier, dreapta, clipoc-clipoc, iarăși dreapta, blocuri, blocuri, stai pe avarie, clipoc-clipoc, waze, dreapta și iată-l. A durat ceva, nu este prea ușor de găsit. Ghenă și parcare. Îl găsesc cam greu dar sunt onorat cu un loc de parcare de vis. "Dacă aveți alarmă, ar fi bine să o puneți" zise căutătorul din gunoaie. Omul străzii era sincer, corect și binevoitor. După două minute de conversație mă lămurisem de el, dar nu despre loc. Ce dracu fac? Plec? Hai să hai, hai să văd hotelul. Umbră și penumbră, trepte sterpe, ciment scorojit. Dau colțul, și totul se schimbă. Lumină și curățenie. "Bună seara, am o rezervare la Dumneavoastră pe..."    Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, fac o piruetă. Nu, nu există cameră ascunsă, iar domnișoara cred că-i sigură că am picat din lună. "Pot să văd camera?'" Nici aici nu este cameră ascunsă. Totu-i veridic, real, palpabil. Zâmbetele? Băi, sunt reale, nu-s false, nu-s din ceară! Hai că vedem maine, și așa m-am enervat pe marea firma de booking. Pentru ce dracu ai setări dacă nu le folosești!? "Avem parcare, la subsol, aveți loc fără probleme!" No bine, cred că nu mai apelez la intermediari. "Da, vă pot ajta cu ceva? Să știți că am rezolvat și cum micul dejun, vă așteptăm maine dimineață. La ce ora?" Să mă ciupesc?
   "Bună dimineața, urmați-l pe colegul." Minunat! Fresh! Colorat! "... și o omletă? Da, desigur!"
   Aș putea să-ți povestesc mai mult, să-ți disec fiecare imagine întipărită pe retină, cum sunt făcute mesele sau scaunele, cu ce faianță este decorat peretele, ce găsești pe mese și sub mese, ce poți citi pe pereți, ce culori am avut în cameră, ce broscuță colorată, ce postere și tablouri sunt pe hol, ce... Ce pot să-ți mai spun!? Că-i la îndemâna oricărui investitor să creeze altceva, să schimbe blocurile mohorâte sau spațiile cimentate violent și în exces, în locuri de vis, sau măcar în locuri care să te împingă la visare, la zâmbete lăuntrice. " ... mă pregătesc de master, dar îmi place să gătesc și mai câștig și un ban." Și cafea, să nu uiți de cafea. Știu sigur că vei ajunge aici, și neapărat te vei bucura de cafea. "... atâta apă este suficientă, iese o cafea aromată și tare, nemaipomenită fără îndulcire."
   Baftă și savoare! Oriunde!




PS
Sunt "inteligent" tocmai am sters cateva poze din telefon. Cred ca erau cele mai expresive. Uf!

joi, 25 februarie 2016

De ce doar noi!?

   De ce doar noi, bărbații!?
   Alergam prin 0101100110 dis-de-dimineață, alimentat de zor cu o cafea mare și neagră, fără scorțișoară, și mă amuzam de ceea ce mai pune unul sau altul/alta prin mendrele FB-ului. Când, ajung la o postare de la Bright Side. Îmi plac tare mult postările făcute, practice, amuzante, chiar înțelepte, cel puțin din pucul meu de vedere. De data asta un filmuleț animat, despre cum să trăiești fericit în viața de cuplu.

În prima fază, să-ți dai de bună ziua, să te saluți, să-ți iei la revedere de la persoana iubită, să o țuci la prima oră. Să-ți urezi o zi faină, plăcută, reușită, etc. Chestie de energii, bla, bla (sau nu) ezoteric. De acord și cu desenul, el pleacă (primul) la treaba lui, și se sărută în pragul ușii. Bun!
Stai și sporovăiește. Foarte bine! Față-n față la o limonadă, cafea, vin roșu' sec, șampanie, la ce-ți face plăcere, stai și depănă toate faptele din zi.  Cu ocazia asta mai ai habar și despre activitățile extra timpului petrecut împreună, de colegi/colege, trăznăi făcute de unul sau alta, etc. Desen corect, el și ea față-n față cu câte un ciob plin de licoare, în mână. Corect!
Băi, ce să zic. Da! Trebuie să spunem, că dacă nu spui "te iubesc!" jar mănânci, dar să o spui zilnic... Nu știu, eu nu sunt fabricat așa. Dar, părere bună, zic totuși, trebuie să-i spui persoanei de lângă tine "te iubesc" în fiecare zi  dar nu musai textual. Va înțelege felul tău. Desigur!
  Aici sunt de acord 50%. De ce? Păi pentru cei 50% da, trebuie să faci chestii amuzante în fiecare zi, dacă este posibil. Zâmbetul este magic, și magia interioară a zâmbetului îți va deschide multe uși, și multe clipe de răsfăț. Inclusiv dacă vrei să ieși cu prietenii la o bere sau un fotbal! Este? Cealalaltă jumătate, restul de 50%, de ce nu sunt de acord. De ce este desenat doar bărbatul ca fiind creativ!? Voi, fetele, de ce nu sunteți reprezentate, și de ce doar noi cântăm, de ce doar noi aducem flori, de ce doar noi trebuie sa facem diverse surprize? Nu că aș dori să primesc flori.
   Fetelor, credeți ca nouă nu ne plac surprizele? Nouă nu ne place să vă prostiți într-un anumit fel?
   Dragobetele este și pentru noi!
Am zis, baftă!
PS
Baftă băieți!


marți, 23 februarie 2016

Magic vs. pomu' lăudat

   Se spune, din bătrâni, că nu-i bine să te duci cu sacu' la pomul lăudat, că-i posibil să-ți iei plasă. Sau să nu-ți faci ținte înalte, mari așteptări, că-i posibil să ți-o furi, adică să te păcălești. Și într-o vorbă și-n cealalaltă, concluzia este simplă, este foarte posibil să rămâi cu buza umflată, să te arzi, să ți-o iei în freză, să... Să te oftici, pe scurt. Și, pe bune, dacă-i o singură dată întâmplare întâmplată, ca să zic așa, și asta poate că sunt un optimist incurabil, chiar cu tentă de inconștient câteodată, și sper să fie nemaipomenit, să fie "waw", să fie magnific.
   Mă duc la Cluj, unde am avut baftă de o cazare foarte plăcută, cochetă și colorată, dar o să-ți povestesc în curând. Ei bine, la Cluj mă întâlnesc cu niscaiva colegi dar și foști colegi, și ne aciuăm printr-un loc călduț ca să ne potolim foamea, sau pe înserat să stăm la o sporovăială. Ei bine, ne hotărâm să păpăm la Joben, local cu reclamă, cu zeci de îndemnări de la zeci de oameni. Găsim lejer locația, găsim și loc de parcare (cu peripeții) găsim și masă liberă, ne facem comozi și într-o clipită apare o domnișoară plină de zâmbete și șarm, cu coloană vertebrală și limba română la ea. Eu optez pentru paste, iar colegul pentru un hamburger. Ne scufundăm în scaunele comode și tăifăsuim despre interior, eu vălătucind de zor. Ei bine, cel sau cei care au gândit interiorul au spart limitele, au citit suficientă literatură SF încât să viseze cu ochii deschiși, să transpună în realitate idei nevăzute și nebănuite. De vei vizita locația, de la intrare până la baie vei avea parte de o experiență vizuală fantastică, muzica-ți va gâdila auzul, suficient de tare să ai habar de ceea ce cântă, dar potrivit pentru a te auzi cu comesenii, dar dacă ești cu muzica de mezel sau comercial, în cap, cred că-i bine să mai respiri înainte să intri.
   Sosește domnișoara cu păpica. Aranjament drăguț, colorat și inspirat, după mintea mea. Miros fain și temperatură potrivită. Gust... Păcat, mare păcat. Pastele mele nu erau suficient fierte, și mă oftic rău de tot, iar hamburger-ul colegului era uscat. Din sutele de locuri unde am mâncat paste... Păcat, doream să-i aplaud, chiar la scenă deschisă, dar m-am potolit. Am mulțumit scurt, mai mult pentru locație, atmosferă și ambianță, am plătit corect pentru cele pozitive și am purces ăn alte zări.
   Totuși, dacă ajungi în marele oraș de la poalele Feleacului, nu-ți refuza o vizită la Joben, e fain, e altceva, îți pune creierul pe moațe și mai mult ca orice, poate nu vei avea ghinionul meu și vei putea intra în magica lume a lui Jules Verne. Eu asta am simțit.
    Baftă și plimbări interesante, eu am să continui să mă duc la pomu' lăudat!
PS
Cafeaua e bombă! Bună, bună, bună!









duminică, 21 februarie 2016

Si la bine, si la greu!?

   "Hai sa mergem, sa vedem ce gasim, poate avem noroc si prindem locuri bune." Afara Soarele ne amageste, cica ar fi cald, ma rog, pentru perioada asta, este destul de cald, dar aerul ne imbratiseaza rece si o idee cam aprig, cu ceva vant in pupa. Acceleram, pasim mai grabnic, cand... Cand ce sa vezi, ioc, nimeni, doar noi. "Aveti bilete la tribuna intai, mai sunt? Da, in orice sector, la orice tribuna! Pai, cum asa? Asa, simplu!" In loc sa ma incerce o bucurie ca-m prins locuri bune, ceva imi indoaie sufletul, unde-s restul? Cum care restul? Cei care-si dadeau cu caramida-n piept ca-s mari iubitori, mari fani, mari sustinatori de echipa! "Tati, dar e bine pentru noi! Taticule, putem sta intr-un loc bun, dar preferam sa prindem un bilet intr-un colt dar sa vuiasca stadionul, sa trepideze, sa se zguduie!" Imi inghit cuvintele, stiu ca multi sunt suparati pe patron, pe primarie, pe guvern, pe galaxie si pe Stan Patitu'. Si pe buna dreptate, dar nu se poate fara noi, fara mine, fara tine, fara el, fara ea, fara noi toti. Acum ce ar trebui sa facem? Sa mestecam in barba si sa dracuim de zor!? Nu stiu daca-i o solutie buna sa spargem seminte-n fata tv-ului si sa suduim clipa neagra a Cosmosului cand au inceput potlogariile, nimic nu se intoarce, dar putem reinitia, putem ajuta revenirea. Banii pe un bilet nu rezolva problema, nici pe zece sau zece mii de bilete, dar azi, si meciul urmator, si celalalt si tot asa, putem visa. Vom fi mii in tribune, vom fi mii care vom canta, vom fi mii care vom aplauda fiecare atac, fiecare iesire din aparare, fiecare tackling, fiecare jucator... Ei, jucatorii vor prinde aripi, vor zburda, vor alerga in fiecare secunda, vor transpira, pentru ei si pentru noi, pentru culori, pentru banii lor, pentru bucuria noastra, pentru cariera lor, pentru aplauzele noastre, pentru palmeresul clubului, pentru zambetele noastre, pentru toti!
   Si la bine si la greu?
   Da si la bine si la greu, HAI PETROLUL!
Bafta si zambete pe stadion!
PS Surpriza in drum spre stadion... Lume, lume, lume optimista :)

miercuri, 10 februarie 2016

Salată viteză

   Da mă, știu că nu ai timp, nu-ți poți dezlipi pleoapele, și nu ai habar când tic-tac-ul ți-a furat timpul, și nici când dracu' ți-ai pierdut cinci minute să-ți alegi țoalele. Da' vrei să ronțăi ceva bun, să-ți priască până-n prânz și să ai energie, chef de viață dis-de-dimineață și dacă se poate, să-ți bucure ochii și mațul, așa-i?
   Mișcarea numărul unu, am pus două ouă luate din raftul "templului" universal, cu jurământ că sunt de la găini care au cotcodăcit în aer liber sub supravegherea cerului, ei le-am luat și le-am scufundat într-un ibric plin cu apă rece și le-am pus la fiert. Fix... Habar n-am câte minute. Imediat am pus cafeaua la preparat. Am pus mâna pe câteva roșii cherry și le-am secționat, fix pe din două. Vreo șapte. Am debitat (ce-am dat-o tehnic) și câteva felii de castravete pe care le-am vânturat împreună cu juma' de ardei căpiat retezat în  câteva bucățele, cu niște frunze despicate de mărar, într-un bol. Nu mare. Dar nici mic. Dacă pui și ceva ulei de măsline iese mai bun. Și piper. Eu sunt generos, cu piperul. Ouăle, să nu uit de ele, le-am fiert tare, nu foarte, dar suficient. Nu știu câte minute trebuie să țin ouăle la fiert pentru a ieși beton. Șase minute, sunt suficiente? De când le pun cu apă pe foc, sau de când începe să fiarbă apa? Să fiarbă apa la foc mocnit sau la foc iute? Ia zi! Mă rog, fiind dimineață, și dorind să am energie, am pus și trei felii de mușchi afumat, tăiat șuvițe. Sincer, au fost patru, dar prima era vie și a sărit direct în gura mea. Sinucigașă. Am mai făcut ceva, lângă salată, că asta a ieșit, am pus și o felie de pâine din secară cu semințe de susan. Bine, nu am pus-o am mâncat-o cu poftă. Da brânza? Am mâncat-o aseară!
   Fix șapte minute. Dacă mă concentrez, cred că în altă dimineață am să spăl și bolul/castronul și furculiță și cana de cafea savurată în timp ce urechile filtrau știrile și ochii se înfrățeau cu degetele prin taste mici și negre.
   Baftă și o zi nebună de frumoasă!

marți, 9 februarie 2016

Țup-țup în farfurie

   Vrei să pui ceva în strachină, ceva să-ți încălzească sufletul, să-ți ostoiască dorul de mâncare șezută în tihnă, savuroasă. Dacă te uiți în galantar, ai zeci de bucățele, numai bune de tăvălit prin tigaie sau de așezat în cuptor. De data asta, ne-am oprit asupra câtorva pulpe de țup-țup, la care gândeam deja cam cum le voi veni de hac, că le voi vârî în cuptor, doar că nu știam când le-o veni sorocul. Și le-a venit, n-a durat mult.
   Patru bucățele, cu os cu tot, le-am așezat în tava neînfricată, apoi cu sare, piper și cimbru m-am apucat să împopoțonez bucățele de carne. Să ști că le-am uns și cu ceva ulei de măsline, nu mult, așa cât să ia savoare. Dar nu m-am zgârcit la ceapă și la usturoi, am făcut feliuțe mici de tot cam șapte căței de usturoi, care veneau cam cât o căpățână mică. De usturoi, nu de altceva. Aha, și ceapă cum îți ziceam, cam una zdravănă, că eu am folosit juma' că era mutantă rău de tot. Am mai pus morcovi, tăiați așa ca niște feliuțe care semănau cu felii de chituci din lemn, doar că mici și portocalii. Ca să nu le fie sete, am pus apă, multă, cred că vreo opt sute de mililitri, dar cred că trebuie să-i pui suficient ca și cum s-ar pregăti de băiță, ca și când ți-ar veni apa până la gât, cât să nu te îneci. La fel și pulpițele, de țup-țup.
   Să nu uit, că am talent, am pus și vin, alb brebenele, și știi cât? Cam vreo patru gâlgâituri cu sticla aproape de orizontală, adică cred că vreo trei sute de mililitri. Asta așa, că am precizie. Când m-am apucat de organizat tabăra din tavă, am dat drumul și la cuptor, ca să fie pregătit de devorat nebuniile din tavă.
   Preț de o oră, cam atât am lăsat să se zbenguie tot amestecul din tavă, apoi am adăugat și cartofii. Am tras la loc foaia de cort peste tabără, și preț de juma' de oră au început să bolborosească și cânte care cum putea. Am tras foaia de cort, adică aluminiul făcut folie, și am lăsat să continue distracția nud, ca să se părpălească un pic. La final... La final am pus în farfurie, cu câteva fire de mărar presărat peste, și am dat atacul că nu mai puteam răbda. Aveam băluțe.
   Baftă și nu-ți refuza un țup-țup la tavă!



sâmbătă, 6 februarie 2016

Plec la mă-ta!

   Pun pariu, pe ce vrei, că ai auzit de bancul ăla cu câștigul la loto. Care din ele? Păi ăla în care un tip intră val vârtej pe ușă și-și întreabă nevasta dacă-și ține promisiunea că în momentul când vor câștiga la loto, împart câștigul iar ea își face bagajul și o taie, cu bagaj cu tot, la mă-sa. Ea confirmă pe urmă află că-i vorba de un câștig derizoriu. Așa-i că-l știai?
   Ei bine, după o sesiune de dat la glezne prin magazine, trec pe lângă o loterie și conform metehnei, pun un bilet, variantă simplă și sus și jos, că de, dacă este să fie noroc, păi să am bulan nu glumă. Din neant vine întrebarea, așa în șagă, când vom câștiga la loterie, și tot din neant, percutează răspunsul: dacă câștigăm, plec la mă-ta! Zic eu, cu gândul colorat de portocali, Soare, pil-pil, caracatițe la grătar, Sierra, valuri înspumate, Mr. Wok, tinto pe terasă, înghețată pe paseo, tricouri în vant (că plete ciu-ciu), crăciun pe plajă, mojito la Charles și... 
   Tu unde-ți bucuri ochii dacă-ți pleznește norocul în buzunar?
Baftă!








joi, 4 februarie 2016

Tradițional. Pe bune!?

   Ce aveți, ce gătiți tradițional? Invariabil ceva carne prăjită combinată cu cartofi, invariabil, prajiți. Dă-o naibii de treaba, chestia asta o auzi și o vezi cam în toate colțurile bătrînului continent. Când a venit cartoful pe la noi? În epoca bronzului? Ciuci de măciuci, altceva nu se poate imagina? Mda, mai sunt și mâncăruri cu bază pe coca fiartă sub formă de găluști sau pernuțe. Nu știu care-i plagiatorul care-i originalul dar pe bune, oriunde te duci nu ai cum să te simți departe de casă.
   Prima dată am pațit-o la Roma. Hai să mâncăm ceva special, ceva neapărat italic, și am nimerit la... La un restaurant chinezesc. Pe bune! Este adevărat, ulterior am rămas profund marcat de vasta bucătărie italiana, inspirată din toate colțurile fostului imperiu. Asemenea în Spania.
   De data asta, cam la o mie de kilometri (o mie și ceva două sute, mai precis) nimeresc într-o lume plouată, și la figurat, și dă-i și caută o crâșmă, altceva față de alea cu geamuri belite fad și scaune din aluminiu. Și găsim... Un minunat restaurant chinezesc, pe bune! Și dacă tot am ajuns pe lângă o astfel de locație, de ce dracu' să nu profit și să-mi gâdil papilele cu ceva ce savurez în plină vară, nu de altceva dar îmi este al dracu' de dor de vară.
   Una peste alta, îmi doresc să găsesc prin restaurante, pe la noi nu pe aiurea-n lume, și ceva rețete neaoșe, ceva de prin cărțile lui RA Roman sau a Sandei Marin sau ceva de la bunica celui care stăpânește cârciuma.
   Baftă și poftă mare, oriunde ai fi!




miercuri, 3 februarie 2016

Mic și îndemânatic

   Ai idee despre lucrurile mici și utile? Sunt convins că ai auzit și o grămadă de vorbe, de afirmații, că alea bune sunt în chestii mici. Pana acum ceva vreme eram și nu prea de acord, dar ca să vezi poveste, cum ajungi de dai dreptate.
   Pleci la drum, și nu unul de câteva ore, ci unul de câteva zile. Și mergi, și te preumbli și caști ochii în stânga și-n dreapta, dai din gură, bagi în gură, tot ce face un om în fiecare zi. Ete, și vine o dimineață când vrei să-ți tragi nădragii pe tine, și constați uimit că ai slăbit o tonă peste noapte.  De vis, așa-i? Da nebunică, nu mai stau pantalonii pe tine! Te uiți la ei, ei la tine nu, te uiți în oglindă și ei zâmbesc larg, de parcă ar avea gură până la urechi, mă rog, adică toată talia. Nu mai ai nasture! A făcut pe nebunul, s-a revoltat și a zbughit-o prin alte zări. Primul lucru, te transformi în cel mai tare cercetaș, podele, colțuri, găuri, scaune. La dracu, e chiar sub piciorul tău! Ei tocmai pentru momente de acest gen, ca să le feresc, inclusiv pe ăla de a merge legat cu o sfoară sau cu o pată de cafea cât palma pe crac, am preferat să fiu ca orice om gospodar cu un tractor. Adică cu o pereche de pantaloni la îndemână, de rezervă, că nu se știe ce face nebunul din tine, adică din mine. Dar, și unul mic, o chestie mică care devine mare. Ce faci când ai buna inspirație să îndeși într-un cotlon al bagajului un micromosorel, un set de prim ajutor pentru situații de gen? Pui mâna pe ac și ață și te apuci de lucru manual. Manual și util.
Bafta și ia-ți un tractor!


marți, 2 februarie 2016

Lasko sau bunul-simț

   Minunat? Curat? E minunat pentru că este curat. Sunt a patra oară prin țara asta mică printre munți. De fiecare dată mă minunez de curățenia pe care o văd la fiecare colț, comparativ cu ce văd și prin Spania sau hai-hui prin lume, dar aici se simte mai pregnant bunul-simț. Da, bunul-simț, și nu au trei bile, doar două ca și noi, normale nu spațiale, ca și noi, Poți spune că sunt mai demult în această horă europeană, și ce. Și noi avem oameni, ca și ei, și ei au fonduri, ca și noi, și ei au edili, ca și noi, și ei au firme de casă, ca și noi, și ei au străzi, ca și noi, și ei au parcuri, ca și noi, și ei au străzi, ca și noi, și ei au... ca și noi.
   Bunul-simț îl au, nu ca și noi. Nu trebuie să vină nimeni să te tragă de mânecă să faci nu știu ce lucru în bunul-simț, vorba unui amic, am început să ne bucurăm de normalitate.
   Câteva chestii simple, poți sa-ți plimbi cățelul, indiferent de talie, în lesă. Poți reprezenta arta stradală în sens familial fără conotații prost înțelese sau interpretate. Poți hrăni sălbăticiunile fără să faci mizerie, la ei o normalitate la noi o raritate. Poți face sport stradal fără să te simți sfredelit de o mie de ochi frustrați conduși de minți înguste. Poți!
   Apropos, Lasko este un oraș micuț, pierdut într-o vale, un fel de Azuga o țâră mai mare, la fel ca Azuga are o făbricuță de bere, la fel ca Azuga, tot o capră are ca simbol, doar că făbricuța funcționează din plin și poate fi vizitată. Poți!
   Apropos de fobia înfuriată despre fumat, poți fuma liniștit pe stradă, ai coș cu scrumieră la orice pas și terase utilate (ca să zic așa mai tehnic) și pentru confortul fumătorilor (la fel ca în Praga, Cracovia, Marbella, Roma și unde mai dorești prin bătătura asta unională a bătrânului continent.
   Câte râuri ai văzut în România? În câte ai văzut pești zburdând în apă? În câte ai văzut bălăcindu-se rațe și gâște sălbatice?
   Îmi poți spune că și la noi a început să se simtă vântul schimbării, dar e mai degrabă o adiere cu perdea ieftină la fereastră din termopan banal din plastic.
   Am copilărit în Nord, un cartier la margine de Ploiești, dar aveam un părculeț plin cu statui, locuri de joacă (funcționale), alei șerpuite și pomi de toate felurile și ține-te bine, nu prea puteam juca pititea deoarece era luminat, și culmea se întâmpla în mijlocul anilor gri. La sfârșitul lor s-a dus dracul, câte ceva.
   Minunat că-i curat, nu trebuie un studiu de impact de patru mii de pagini, nu trebuie consfătuire publică și calcul de șutit banii publici.
Baftă și spor la plimbare!