duminică, 30 august 2015

Dimineață aromată

Ce-ți dorești atunci când soarele începe să se furișeze printre gene și-ți dă un ghiont în iris? Un somn mai lung? O zi plină? În orice caz, îți dorești o zi bună, o zi cu suflet. O zi cu suflet, o zi în care simțurile să-ți fie alintate, să simți că trăiești din plin într-o lume colorată și aromată. În lumea largă, lângă tine și la tine în farfurie. Uite așa, cu aromă-n gând, am pus de o cafea parfumată îmbogățită cu un praf de scorțișoară. Când rotițele au fost suficient gresate, am pornit la luptă în bucătărie. Nu există zi fără lupte cu cărnuri, fructe și legume. Acum am pus ochii pe roșii și mozzarella, adică să cuceresc o salată caprese. Da, simplă, gustoasă, colorată și aromată, dar nu în orice fel, ci în stil pur neaoș, amețit de inovație și curios de combinativ. Am feliat roșiile și mozzarella, dar nu le-am tolănit, așa fad, pe farfurie, ci am inserat între porțelan și roșie, una felie de mușchi țigănesc. Atât de subțire încât puteai zări cerul însorit din miezul unei nopți urbane. Pentru gust și textură. Apoi, că nu s-a terminat gândul nebun așa de brusc, am înfrățit busuiocul cu mărarul verde și înmiresmat, iar peste toată etalarea din farfurie, am fluturat un praf de piper multicolor. Uleiul de măsline a plimbat aromele, de pe o parte pe alta, până le-au contopit într-o vâltoare de simțuri trezite la viață în muguri de zi însorită. Ce mai rămâne? Un mârâit de plăcere!
Baftă și o zi aromată!


sâmbătă, 29 august 2015

Traiască ardeiul!

Dimineață. Destul de dimineață, atât de dimineață dar nici chiar așa, dar ceva dimineață încât mă gândeam că voi ajunge târziu la birou. Drace, e Sâmbătă! Stop joc și schimb de obiceiuri. Mai întâi mi-am inundat gâtul cu o cană de cafea. Fără ghimbir sau scorțișoară, doar cafea. Și apă. După ce ochii au început să se sincronizeze cu urechile, mâinile și picioarele, am purces la ostoit alarma din mațe. Două ouă smotocite vârtos într-un castron, cu mărar din belșug și ceva piper înfrățit cu oregano. În tigaie am răvășit ceva mușchi țigănesc, jumătate de ceapă galbenă și două felii de unt. Să nu uit, am aruncat și ceva semințe de chimen. Și ardei. Ardei mic, verde, lucios și al dracu de obraznic. Obraznic până la lacrimi. O chestie care nu o fac la omletă, nu o așez tip plic sau nu o rulez în stil clătită. Nu! Mie îmi surâde din farfurie doar în poziția grămadă organizată pentru halit în spirit viteză-hapsân. Dacă nu ai folosit până acum ardei iute într-o omletă, pe bune, ai ce să regreți. Nu pune mult, un varf, un sfert, hai o treime dacă ești cu suflet curajos. Vrei o dimineață sprintenă, aromată, parfumată și colorată? Bagă-ți imaginația în priză și sigur te vei desfăta cu chestii de neuitat.
Baftă și aromă în viață!

PS
Am uitat de cașcaval, l-am ras la sfarșit, ca să fie doar o țâră înmuiat în căldura omletei iar peste legume, am dat un praf de busuioc.
 Hai bafta!
https://www.youtube.com/watch?v=gSG_a_wJwkY

  

sâmbătă, 8 august 2015

Neamu' lu' Văicăreală?

Dacă ai spor mare la A de treflă, mai bine bagă un clic în "icsul" din dreapta sus, dacă ai chef de aruncat câteva clipe pe lângă tine, stai o țâră și aleargă-ți ochii prin aceste rânduri. Încerc să fiu scurt, cât se poate de scurt, să-ți spun că iubesc cititul pe hârtie, foarte mult, dar nu dau la coadă nici tehnologia. Iubesc cititul pe hârtie, pentru că așa am fost învățat, pentru că are o altă savoare, pentru că are un miros al timpului, pentru că... De aceea, când o tulesc într-o vacanță mai lungă sau macar o plimbare de sfârșit de săptămână, mă înarmez cu publicistică tip Dilema veche și neapărat și ceva integrame hard. Au legătură între ele, îți mai aleargă neuronii, și totodată te împing spre înainte. Cum așa? E clar că cititul, și nu mă refer la atletismul printre tabloide, te învață despre multe lucruri, ăți dechide bibilica, te ajută la atingerea scopurilor în viață, îți dezleagă întrebările. Ete așa am aflat din numărul DXCVIII că nația noastră nu a fost din străbuni o nație de plângăcioși, de văicăreți și de fugari de răspundere, ci ne-au cam format cei înroșiți de marele frate de la răsărit. Țăranul român, știa să suduie la necaz și apoi știa să-și ridice fruntea ca să meargă mai departe, nu să stea milog sau să se dea cu capul de pereți aruncând vina în cârca oricui, numai să nu pice el de fazan (biata pasăre a ajuns simbol peioriativ). Zicerea că românul face haz de necaz, a rămas doar afirmație de caterincă ieftină, fără formă de cric pentru moral, ci doar ajutor de lamentare fără a face săritura din groapa mâhnirii. Încă o chestie interesantă în această ediție, este dezvăluirea gradului de sinucideri înfăptuite în lumea europeană, unde noi balcanicii și meridionalii stam mult mai bine în comparație cu vesticii sau nordicii, și asta doar faptului că ne exprimăm emoțiile, chiar și cele negative. Acum, vă rog, să nu rămânem cu ideea că înjuratul birjărește ne va lipi zâmbetul pe buze și vom ajunge la Nirvana fără pic de transpirație sau extaziere a sinapselor. Emoțiile ne însoțesc din prima clipă de orăcăială până în prima clipă de trecere a Stixului.
Baftă și respiră emoțiile!
http://dilemaveche.ro/
 

vineri, 7 august 2015

O celulă cu încă o celulă...

Ai copil? Sau ai stat în preajma unui copil care a sărit de vârsta de trei ani? Ei bine, cam atunci încep să apară întrebările, firești de altfel, de genul ce-i aia, sau unde-i aia, dar "de ce"-ul va fi omniprezent, până spre vârsta de șase ani. În acea perioadă vin și întrebările incomode, dar firești, de tipul pe unde ies copiii, sau când aduce barza copiii, sau cum iese Moșu' pe gaura cheii, apoi, după încă vreun an, începe să întrebe de ce-l doare micul prieten dimineața când pijamaua este în stil cort (la fetițe nu știu ce se întâmplă, ce întrebări apar, pentru că nu am) și ate chestii reale care au parte de răspunsuri fabuloase, uneori chiar spumoase. Eu unul am făcut tot felul de comparații sau metafore, de multe ori însoțite de gestică și onomatopee demne de circari. Ei bine, acum am primit în direct, la oră de maximă audiență, o întrebare firească, ridicată la fileu cu ajutorul producătorilor de țigarete și  a statului de drept, întrebarea a sunat astfel: ce este sperma! Punct. Întrebare aruncată pe masă, fără beep, cu doamne și domnișoare mirate sau amuzate de întrebarea enunțată de un chip copilăros și senin. Răspunsul a fost destul de școlăresc, am ăcercat să mă substitui profesorului de bioogie, și am explicat în direct, cum stă treaba cu celulele în corp și cum se unesc după o luptă scurtă și apoi apare homo sapiens calculatoris.
Baftă și cuvinte la voi!

joi, 6 august 2015

Relaxare acolo unde...

Fiecare își dorește clipe de relaxare. Cred. Sper. Eu unul, știu cum vreau, cum îmi place să mă relaxez, să ma relaxez familial cu prietenii dar câteodata și ascetic, urban dar și rural, montan sau maritim, în vreme însorită sau ploioasă, cuminte sau nebunatic, latent sau efervescent, în fel și chip, doar să nu treacă timpul fad sau cu stres (inutil). Relaxarea la care râvnesc unsprezece luni pe an, este cea nimerită la capătul pământului, pentru noi balcanicii, acolo unde marea se înfrățește cu oceanul, acolo unde iarna este o poveste, acolo unde florile te încântă tot anul, acolo unde portocalii sunt omniprezenți, acolo unde ficușii sunt cât brazii, acolo unde lumea te salută cu zâmbetul pe buze chiar de te văd prima oară, acolo unde stai pe plajă între anonimi senini fără un șfanț în buzunar și oameni cu grija afacerii viitoare, acolo unde Soarele te mângâie trei sute de zile pe an, acolo unde plaja este nesfârșită. Relaxare acolo. Acolo unde Santana, Gipsy Kings, Gary Moore și Spanish Guitar strunesc corzile și-ti ung sufletul ăn timp ce simțurile sunt dezmierdate de un tinto roja în murmur babilonian în seri terminate când Soarele îi face cu ochiul Lunii. Relaxare acolo.
Baftă și relaxare!













     

duminică, 2 august 2015

Autobuzul zburător

Din vremea griului multiplu și al programului de două ore de la tv, noi românii am învățat să stăm oricând și oricum, la coadă. La coadă la orice vrei și ce nu vrei, că-ți trebuie sau nu, dar trebuie să stai, să fii solidar cu ceilalți, interesul comun de a te înșirui într-un izbăvirea gleznelor pe golgota tâmpeniei. Dacă ețti singur, nu exiști. De ce dracu să stau la coadă, când acum, în majoritatea copleșitoare a situațiilor, nu (mai) este necesar. Poți plăti dările și în mediu online, poți merge la ce magazin dorești când dorești, poți sta pe scaun și în autobuz (adevărat că nu chiar mereu) dar mai ales în aeroport. Sau așa ar trebui săarate normalitatea. Frăție, știu ce însemnă transportul în comun, cel de pe vemurile gri, când trebuia să iei lecții de rugby și de contorsionism ca să poți ajunge din punctul A în punctul B cu ajutorul autobuzului, tramvaiului sau a troleului sau (unii) cu ajutorul metroului. Era ceva mirific, olimpiadă de vară și de iarnă în fiecare an, clasamente ale celor mai aglomerate trasee, ornarea autobuzului cu oameni agățați de balustrade pecum bradul de crăciun cu globulețe și să nu uitămde prezența șuților care declanșau vociferări acerbe cu trimiteri multiple în câmpul muncii și simultan către origini călduțe. Ce să mai, o distracție. În ziua de azi, mulți am avut ocazia să călătorim cu avionul, să ne clătim ochii cu formele mirifice ale norilor chiar din mijlocul lor, să zărim rîuri și lacuri din locuri în care picioarele n-au călcat vreodată, să privim vapoarele din larg ca pe niște coji de nucă, să simțim forța creatoare a omului. Dar, că mereu există câte un dar, de ce naiba trebuie să stricam tot filmul ăsta? Indiferent că te pregătești de îmbarcare din România sau te pregătești de întoarcere în țară, mereu vei afla care-i poarta de îmbarcare fără să te uiți pe ecranele din aeroport. Hai bine, în țară îți mai iei țeapă, că se pleacă spre mai multe zări cu avioane burdușite de gălăgioși inutili. Dar când te întorci, sigur vei vedea la toate porțile de îmbarcare, oameni tolăniți pe scaune, butonând de zori în telefon sau pe tabletă, oameni răsfoind un ziar sau o revistă și copii efervescenți, ei bine, ai să-ți revezi compatrioții de la distanță. Nici nu este tras avionul, nici nu au sosit stewarzii și lumea-i buluc la bară. Ai două avantaje, observi imediat unde-ți garează avionul și totodată ai ocazia să-ți alegi scaunul pe care să-ți dezmierzi fundul după ce-ai băgat din glezne vreun kilometru prin duty-free. Sta-i așa, circul numărul unu. Circul numărul doi începe când călătorul cel inutil găglăgios, trebuie să-și bage bagajul în dispozitivul standard, că-i sigur, de la o poștă se zărește că-i prea burdușit, prea mare, prea lat, prea ca la dracu. Circul numarul trei, ai parte de el când ajungi la locul tău, șanse mari să fie ocupat, de parcă-i bancă din parc. Băi băiatule nu ești în parc, sau în autobuz, și nu existăhublou pentru toți, ai număr pe bilet, ca în sala de film, ca la teatru! Bine, bine, de unde dracu să știe ce-i aia film pe bune sau stal la teatru... Sunt acid, dar vreau să fiu, că-s mulți dobitoci care sar gardul. Și circul numărul patru, unde-ți mai pui bagajul de mână? Nu mai ai, stai cu el la picoare, că-i nebunul insistent și a trecut de poartă cu bagajul lui, trecut de cotele bunului simț iar tu, tembel corect trebuie să-i suporți nesimțirea nemărginită. Pe bune, cred că până la urmă am să călătoresc în avion cu însoțitor, o să-l fac pachet pe un minunat d'ăsta de or să mă trimită în țară cu gardă personală și chitanță pentru deranj. Acum mă trezesc, pentru cine dracu am scris? Ăștia caută pe net dot buță de maimuță și mezel sonor, că de citit... asul de treflă-i doar la păcănele.
Baftă și călătorii liniștite.