Mâncare tradiţională

Mâncare tradiţională. Pe bune? Iată cum s-au adunat gândurile, după o zi plină cu de toate, întâlnire cu camarazi vechi, cafea aburindă, stors de creieraşi cu pălămide dar şi interacţiune relaxată, logică şi productivă cu creieraşe puse pe fapte mari, pedalat prin ploaie pe drumurile patriei şi finalizare cu o zeamă roşie de Tohani, tocmai în umbra munţilor. Ptiu drace, merg la sute de kilometri pentru a savura esenţă din glia de baştină. Apăi să-ţi spun de unde au venit gândurile astea. Un tip hulpav de viaţă mă-ntreabă de datul în butoane despre ceva papară pentru burdihan. Păi timpul a fost pe sponci şi inspiraţia dusă pe copcă. Aşa că, stând în poziţia scaun, şi aruncând ochii prin meniu, socot pe repede înainte că ceva nu-i potrivit. Păi, măi călătorule, de te duci undeva, departe de casă, ar cam fi potrivit să-ţi doreşti ceva bunătăţi d'ale locului. Cum mergi prin nordul ţării şi te înfrupţi dintr-o ciorbă Rădăuţeană soră cu Raiul bucal, sau te azvârli, pe malurile Dunării, cu furculiţa într-un peşte răpitor, sau pe la Miercurea Ciucului într-un gulaş frate cu orgasmul bucal, de ce n-ai face la fel oriunde te poartă ochişorii? Eu unul, mă consider un norocos, am putut colinda cam prin toată ţara plus ceva zări late pe continent. Dacă la iberici mă desfăt cu toate năzbâtiile mării şi uscatului, sau la itali rup cântarul în două datorită pastelor, pe la polaci sfârtec cârnaşi şi salate dulci, pe la noi de ce să nu zăpăcesc un bulz, sau o saramură iute ca iadul? Eu aş propune o lege, o lege a desfrâului culinar, să fie obligat fiecare cârciumar să pregătească minimum cinci sau şase bucate neaoşe, ale locului. Ce dacă eşti la un hotel sau o pensiune, la o cârciumă de centru vechi sau din colţ de stradă, să-ţi poată gâdila simţurile cu ce se face acolo din moşi strămoşi. Amice, la tine se fac sarmale din podbal? Sau ceva castraveţi umpluţi cu verdeţuri de vară? Sau placintă de dovleac? Poate ai o stână în apropiere, şi vrei să mă zăpăceşti cu un iaurt de capră! Oare crezi, că un călător fugit dintre blocurile gri, nu doreşte ceva ce să miroasă a bunici, a vatră şi fân proapăt cosit? Că-i corporatist sau turist de weekend, nu crezi că vrea să ude merindele cu o ţuică stoarsă din prune pârguite în dealurile tale? Sau să-şi tragă sufletul cu o socată înmiresmată? Cârciumare, scoate naibii cartofii ăia prăjiţi şi grătarele omniprezente, taie rândurile din meniu în care şniţelul este inventat şi răzinventat, din cărnuri banale şi blege. Culmea, gazdele la care trag deobicei, prin diferite colţuri de ţară, sunt gazde cordiale cu locaţii curate, dar aş dori să-mi desfăt simţurile cu ceva neaoş, ceva de acolo, ceva colorat şi aromat cu gust originar. Drept faptă nesăbuită, m-am răstit la o porţie de papanaşi, care fie vorba...
Te pa şi baftă!    

http://www.gustos.ro/sfaturi-culinare/bucataria-romaneasca/legenda-papanasilor.html

Glonţul

Acum ceva zile, am văzut un documentar despre gloanţe. Ce se întâmplă atunci când un glonţ trece prin mai multe materiale, ce se întâmplă când un anumit glonţ, de un anume calibru sau material, penetrează material după material, ţesut natural sau artificial, sau apa în diferite stări de agregare. Apă în diferite stadii de agregare. La fel şi viaţa. Şi eu, şi tu, şi ei, adică noi toţi, am auzit în limba maternă sau mai stiu eu în ce limbă modernă, comparaţii sau metafore cu şi despre viaţă. Viaţa este ca vinul. Viaţa are suişuri şi coborâşuri. Viaţa nu este doar în roz. Viaţa este un munte pe care toţi trebuie să-l urcăm, şi fiecare din noi poate continua până a doua zi dimineaţa. Dar dacă vom compara viaţa cu un glonţ. Adică viaţa nu are curbe în nici o direcţie a spaţiului, gravitaţional sau nu, nu descrie traiectorii descendente sau ascendente, nu te dă de pereţi şi nici nu te buşeşte de podea. Nu! Bine, o să-mi spui că şi glontul are o traiectorie descendentă. Nu! Nu avem gravitaţie, avem doar energia de start, ca la naştere. Doar merge mai departe, înainte, neabătut. Ca şi viaţa, la fel şi glonţul, se va opri, va avea un finiş, de poveste... sau nu. Ca un glonţ să fie mai performant, să penetreze mai abitir ca ori care alt glonţ, trebuie să aibă un armurier cu ştaif, unul cu mâini şi minte meştesugite. Cam aşa trebuie să fie primul profesor. Să-ţi făurească o formă potrivită, să-ţi dea o idee despre ce te aşteaptă. Apoi, vine arma. Unde-ţi îndrepţi glonţul? Către o ţintă facilă sau... Viaţa-ţi freamată sau... 

Te pa!

     

Lacul

Un lac este o oază de linişte. Ar trebui, măcar. După mulţi, foarte mulţi ani, am avut ocazia să văd o altă faţă a lacului Snagov. Ca şi în urmă cu mulţi, mulţi ani, lacul îţi oferă o desfătare pentru ochi, urechi şi chiar şi pentru nări. Dar... Dar nu în orice loc. Păsări, batracieni, "drone" naturale, peşti şi mamifere, arbuşti, stuf, pomi şi răgălii. Toate aceste fiinţe s-au unit într-un melanj magic, pentru a-ţi mulţumi că te străduieşti să le priveşti. S-au alăturat pentru a-ţi gâdila simţurile, pentru a putea rătăci într-un rai, real, palpabil. S-au vorbit să se însoţească în vremuri, până la sfârşitul lor, pentru a putea ca eu, tu şi ei, să ne putem dezmorţi oasele înţelenite în haosul contemporan. S-au întâlnit pentru a te fermeca, pentru a te face să-ţi doreşti mai mult, să trăieşti mai bine şi mai curat, mai sănătos şi mai vesel. Mai vesel! Aer, apă şi ceva pământ. Insuliţe şi canale, loc deschis şi loc ferit. Case, da, case peste case, case lângă case, unele adevărate opere arhitecturale, altele... Locuri de un verde îmbătător, verde natural străpuns de culori sintetice... gunoaie. Peisaj violat de găleţi pentru vopsea şi peturi de băutură ieftină, spălătoare de creier. Îmbuibaţi şi adormiţi. De prostie şi de kitsch. Să fie bling-bling. Totuşi, una peste alta, lacul Snagov, rămâne un loc nebănuit de prietenos, prielnic pentru îmbinarea plăcutului cu utilul, să-ţi limpezeşti o ţâră mintea şi să-ţi antrenezi amintirile din şcoală. Botanică, zoologie, chiar geologie. Ce este aia? Cum trăieşte? Dar acolo? Dacă vrem să avem grijă de noi, trebuie să avem grijă de ceea ce este lângă noi, culmea, este cea ce chiar încearcă să ne ocrotească.

Poţi sta în apropierea tumultului, dar într-o linişte deplină, o linişte...

Baftă, caută locurile liniştite de lângă tine!

PS

Mulţumim Jason Multipla Pink!

 

Sport, natura, tinerete.

Suna a limba de lemn? Suna desuet? Oricum ai dori sa denumesti, ideea e ca te trimite catre aer liber, miscare, prospetime, pe scurt... chef de viata. De unde mi-a venit? Ete, uite asa, strivind fesele de scaunul masinii, si tocind de zor amprentele pe telefon, in asteptarea nazdravanului la un concurs de limba Romana, aud deodata vacarm, chiote, aplauze si incurajari. Ce sa fie, ce sa fie? Pun pas dupa pas, pret de vreo o suta de metri si ajung la Bulevardul cu castani. Ce sa vezi? Copii ghiotura, parinti, bunici si matusi, frematau de zor, se agitau, care cum, unde, cand si de ce. Pai, pentru un concurs de alergare. Concurs pentru tanci de toate varstele, greutatile si pregatirile. Pici cat o bancuta, slabanogi sau rotofei, antrenati pe maidan sau doar pe scarile din bloc, cert este ca toti sunt cu ambitia turata la maxim. Sincer? Ma incearca o nostalgie, dulce si parfumata, despre alergarile din parc, din jurul blocului, sau din liziera de la Nord, din vremurile cul alb-negru, pionieri si Mihaela. Vremuri cand alergam din zori pana in seara, ne prafuiam din cap pana-n picioare si mancam fructe de pe unde apucam. Sport, natura, tinerete. Nu stiu cine a organizat, am zarit doar cateva pancarte cu icurajari pentru "tocilarii de la IL Caragiale". Ma bucur enorm pentru aceasta desfasurare sportiva, si ma bucur foarte mult si pentru incurajarile adresate celor silitori la scoala, si apropos Sport, natura, tinerete, indiferent de vartsa sau sex.
Te pa si hai la dat din glezne.                          
PS scuze pt eventualele balbe, telefonul nu-i pc  ;-)

"Bună dimi"

"Bună dimi" pe FB.
Nu pot spune că ador vreo reţea de socializare, dar FB-ul consider că este destul de reuşit, mai ales în situaţia când doreşti să păstrezi legătura cu cineva la distanţă, să ai habar de prietenul de peste ocean sau din vreun colţ de ţară, de ai poftă de ceva presă online sau să vezi instantabrusc moaca cuiva.
Sunt de acord şi cu cei care vor să-şi transmită starea emoţională de moment, înţeleg perfect pe cei care vor să-şi arate ultima cucerire turistică, culinară sau muzicală. Înţeleg şi aprob faptul că vrei să-mi arăţi lipsa de sinapse ale unora, mai ales dacă vorbim despre organele de conducere şi...
Mă rog, înţeleg multe postări pe FB, dar nu înţeleg postările cu două, trei sau patru cuvinte şi un gălbejit mic şi rotund, în care vrei să-mi spui că eşti bine, ai dormit fantastic de fain, micul dejun a fost orgasmatic bucal şi că ai un tonus cu care spargi munţii. Felicitări! Dar, că mereu există câte un dar, de ce eşti egoist/egoistă!? Dă şi mata de ştire lumii, ce te-a facut să zâmbeşti, ce ţi-a trecut prin faţa ochilor, încântă-ne cu ceva. Sunt atât de curios de imaginaţia fiecăruia, de materializarea bucuriei, încât, mă jur, abia aştept să redeschid FB-ul mâine dimineaţă. Şi încă ceva, eşti atât de răvăşit/ă încât nu poţi termina de butonat un cuvant? Vrei ca plăcerea dimineţii (mele/noastre) să fie răscolită, efectiv faultată, de ceva neterminat? Tu, cum te simţi când eşti neterminat/ă? Cât despre mine, dimineţile-mi clătesc ochii şi pe drumurile patriei, în lung şi-n lat, şi mă bucur nespus de revederea Soarelui în drum spre muncă, mă încarcă de energie şi-mi lipeşte un zâmbet imens pe moacă şi în moral.
Te pa şi să ai o zi/seară/dimineaţă de poveste!

Exerciţiu

Exerciţiu.
Definiţia este amplă, pentru un cuvant simplu la prima vedere. Exerciţiu... temă variată, sens multiplu şi înţelegere diferită.
EXERCÍȚIU, exerciții, s. n. 1. Acțiune fizică sau intelectuală, făcută sistematic și repetat, în scopul dobândirii sau perfecționării unor deprinderi sau abilități. ♦ Instruire a militarilor pentru mânuirea armelor și executarea acțiunilor de luptă. ♦ Temă servind ca mijloc pentru însușirea de cunoștințe într-un anumit domeniu. 2. (Despre un funcționar, o persoană oficială; în sintagma) În exercițiul funcțiunii = în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. 3. (Ec.; în sintagma) Exercițiu bugetar = perioadă egală cu anul bugetar pentru care se elaborează, se aprobă, se execută și se raportează bugetul. [Pr.: eg-zer-] – Din fr. exercice, lat. exercitium. 
Într-o zi, m-am hotărât să exersez cerebelul, să-i mai dau ceva de lucru şi desfătare... în acelaşi timp. Să-i dau ceva nou, ceva ce să mă ţină departe de ecrane. De televizor, de calculator sau de telefon. Am reuşit, parţial, către tentativă de încercare. Bun pleonasm! Aruncând mintea în jurul meu, am descoperit un aparat foto. Nu la mine, la Bodo. Eu aveam o petardă şi un (aproape) bridge, adică unul care face ceva poze dacă nu eşti pretenţios. Aşa că am stat şi am cumpănit şi am hotărât. După o scurtă informare am purces la drum, la apăsat pe declanşator. După aproape un an, pot spune că sunt praf, praf după aparat dar şi praf în execuţie. De ce? Păi, ce părea la început floare la ureche, s-a dovedit că-i de fapt o artă şi nu la caterincă ,o artă (cică) modernă, ci pe bune trebuie să ai răbdare, ochi format, imaginaţie şi... ştiinţă. 
Pe lângă faptul că-ţi pune creierul pe moaţe, adică împricinatul aparat foto, îţi dă şi o linişte interioară şi unde pui că bagi la cap mai multe dintr-o călătorie, călătorie pe care o savurezi peste timp, mult mai bine, înzecit. Savurezi trecutul şi mai este o mică poveste... liniştea amplificată (dacă-mi permiţi) de către fotograf. Cine-ţi pocneşte timpanul şi-ţi încreţeşte irisul? Nicidecum ce-l care vrea să facă poză cu adevărat, indiferent de tehnologia deţinută, că-i tradiţională (artă frăţie), că-i nouă, că-i telefon isteţ, sau tabletă extraplată, ci acel cititor de as de treflă şi pleznitor de seminţe. Hai să facem un exerciţiu. Priveşte de jur împrejur, lasă-ţi mintea liberă şi zburdă... clic după clic.
Te pa!

Braşov... reîncărcat

V-am cam pişat cu Braşovul, dar la fiecare vizitare găsesc o altă faţă, un alt secret, un alt motiv pentru care să-mi trimită paşii prin alte cotloane. Destul de des aud că oraşul meu, al fiecăruia în fapt, este o aberaţie comunistă cu puţine rămăşiţe ale trecutului, puţine urme ale înaintaşilor, şi totodată, că în orice oraş conteporan nu ai avea unde să-ţi pierzi paşii, să-ţi arzi caloriile, să-ţi petreci clipele fericirii adolescentine sau toamna vieţii. Pe bune? Pe de altă parte, am întâlnit exaltaţi care decretează cu ardoare, că urbea lor este cea mai cea. Pe bune? Cum am redescoperit că Ploieştiul oferă locuri pentru patru sau chiar cinci weekend-uri, consecutive, de petrecere în aer liber, aşa descopăr noi plăceri oculare hoinărind hai-hui pe la poalele Tâmpei. Aveam un vis, visul de a scana Braşovul de pe delul cetăţii, deal scotocit cu privirea în urmă cu câţiva ani, chiar de sus de pe Tâmpa. Dar ştii cum se întâmplă de multe ori, pregăteşti din timp, calculezi, analizezi şi planifici, dar nu-ţi iese, ioc. Ba trebuie să ajungi în altă parte, ba nu mai pleci şi nu în ultimul rând... vine ploaia. O bună bucată de timp, se ştia, mai că nu trebuia să priveşti la meteo, ca vine ploaia. De unde să ai habar? Păi vin Vlăscenii la Braşov! Ete, de data asta, am potrivit-o de minune. O zi faină, cu umbrar rotativ sus pe cer şi termometru prietenos. Aşa că am luat-o la picior către cetate. Drumul e bun, potrivit pentru leneşi, bine asfalatat, superb şerpuit, cât să nu mesteci mult în mămăligă, doar stai în a doua şi urci tiltip. După un viraj de dreapta, frate cu acul de păr, ochii prind a citi istorie pură.

 Cu greu am rezistat tentaţiei de a intra în cetate. Gândul că pot vedea cavaleri în armuri, lănci, scuturi, tunuri sau arbalete mă împingea către poartă de parcă nimic nu mai conta. Dar ce să vezi, mama natură a îmbrăţişat dibăcia omului şi a rezultat o privelişte care-ţi trimite mintea în altă hotărâre. Să faci un tur, să vezi ce se apară, cum şi de ce.

 Nu ştiu cât noroc stă după fiecare, dar aflăm că restaurantul din cetate este închis, dar pazitorul ne invită la un tur de recunoaştere şi-şi goleşte desaga cu ştirile ultimilor ani în timp ce paşii ne sunt călăuziţi printre ziduri, pe scări întortocheate, sau la creneluri ameţitoare. Din loc în loc, privrea este frântă, violată de câte un aparat de aer condiţionat înfipt lângă grindă sau de prezenţa unor candelabre potrivite mai degrabă în gara unui orăşel uitat de lume.

 Ghidul cu ochi de vultur şi vorbă liniştită.

 Pe urmele străjerilor.

 Un pocal, dau un cal pe un pocal.

Istorie prin toţi porii. 

 Era cândva o apă rece, dar s-a dus.

 Lipseşte o masă lângă un scaun şi un cavaler în armură strălucitoare.

 Cerberul neînfricat.

 Unde?

Acolo?

Poate am prins ceva în poze, dar merită să-ţi toceşti pingeaua până sus la cetăţuie. Şi mai mult, merită să te întorci în larma zilei prin pădurice, nicidecum pe şosea. Dacă la dus, pe stradă, zăreşti bucăţi din istoria oraşului, la vale, prin pădurice, te vei rupe de tot ce este modern. Uite aşa, brusc!

 Mărturia omului dispare brusc.

 Efervescenţă şi linişte, dualismul naturii.

 Etatea...unu, doi, trei...

 Energia se transformă, nimic nu se pierde.

De urmezi calea din pădurice, te vei odihni în altă oază, o oază plină de gângurit penat, îmbrăţişări adolescentine şi contemplări mature.

 Imaginaţie!

 Trubaduri moderni.

 Trubadurul timpului.

 Ehe...

 Magazin-cafenea cu ştaif.

 Culoare şi aromă.

 Dacă faci o medie, ai o temperatură bună: cinspreze de afară şi patruzecişicinci din ţoi.

 Făurari de frumuseţe.

 Făurari de plăceri copilăreşti.

Ai recunoscut din prima, aici te porneşti, te opreşti sau te odihneşti. 

Baftă şi relaxare!