Sfântul Cablu

Cu ceva vreme în urmă, un concetăţean îşi revărsa năduful pe edilii noştri, că nu fac nimc pentru oraş, trec anii şi mandatele aiurea-n tramvai. Nu ai unde să te plimbi, să te recreezi, imaginea oraşului este una cam gri şi deloc ordonată. Primul impuls a fost să-l contrazic. Să-i spun că avem parcul de la Bucov, da, dar nu este în Ploieşti. Să-i spun că avem parcul de la Sala Sporturilor, da, dar este cam mic, în special vara. Să-i spun că avem parcul dintre Caraiman şi Catedrală, da, dar cam periculos. Periculos pentru ce-i mici care vor să bată mingea. Să-i spun că avem parcul "Dero", da, dar este şi mai mic, infim pe lângă cel din Vest. Bine, dar în mijlocul urbei? Avem un pietonal, mic spre minuscul cu juma' de terasă vara, cinci bănci şi mini vegetaţie. Iar vara, în mijlocul zilei... nici o bucăţică de umbră. Dădeam o idee cu steagurile, pe aleea de la teatru, sau dacă nu, ceva busturi cu somităţile urbei, nu pentru umbră, pentru ochi, minte şi suflet. Câştigă şi sculptorii o pâine, iar fiecare găzar mai învaţă ceva istorie despre peticul de pământ pe care se zvârcoleşte zilnic pentru ziua de mâine. Poate cu ocazia asta mai aflăm şi despre oameni cu ceva coloană vertebrală şi cuvant drept. Mai avem şi zona de la LeMeVe spre gară, marele bulevard cu castani. Adevărat, cât de cât mai curat în comparaţie cu acum zece-cinsprezece ani. Cum ţi se pare? Suficient? Eu zic că-i cam puţin. Şi va părea şi mai puţin dacă în plimbare arunci privirea spre clădiri, pomi sau către albastrul cerului. Vei vedea, fără greşeală, cabluri. Cabluri, peste cabluri. Cabluri negre, cabluri şi mai negre, unul după altul şi unul peste altul, aliniate, înşirate, împletite, încurcate, de-a valma. Îţi violează ochii, îţi întunecă privirea şi-ţi strepezeste irisul. Ete, o clădire veche, frumoasă şi surâzătoare, dar nenorocitul cablu, o întristează, o împresoară de jur împrejur. Aici un pom, ar fi verde şi sănătos, dar este otrăvit de-un cablu. Aici, uite, o intersecţie largă, privelişte deschisă, dar nu, nu se poate, ai un cablu, ai zeci de cabluri. Parc, trotuar, intersecţie, alee, bulevard, străduţă, parcare, stâlp, pom, bloc, toate au un lucru în comun. Omniprezentul cablu. Cred că suntem Republica Cablu. Uf, mă scoate din sărite! Dacă tot se pun borduri, se sapă în continuu, parcă se tot cauta diplomele "Lenuţei codoi" sau al mai ştiu eu cărui tembel de politician, neam de nas mare din lemn. Bă-i primari troglodiţi, că nu doar la noi s-a inventat cablul atârnat, ci în toată ţara strănepoată a Daciei, mai faceţi un business pe bani publici şi îngropaţi cablurile, faceţi bani din şi cu tehnologie. Pariu că ve-ţi câştiga voturi.
Baftă şi să aveţi edil isteţ!

Toate-s bune şi frumoase!

Am fost la târg, la târg de fiare pe roţi. Am fost să-mi clătesc ochii, să văd ce naiba mai născocesc marii producători, cei de volum şi cei măreţi în calitate. Toate-s bune şi frumoase dacă ai loc de parcare. Dacă mergi de dimineaţă, după ce te cafeleşti, găseşti locuri berechet. Toate-s bune şi frumoase dacă-i soare şi frumos. Cine naiba a gândit târgul în mijloc de toamnă, în hale imense ce cu greu se încălzesc, colac peste pupăză, un vânt de-ţi crăpau urechile şi începeai să boceşti mai dihai ca la telenovele. Toate-s bune şi frumoase dacă vânzătorul îţi zâmbeşte. Eu asta n-am să o înţeleg, de ce mergi la târg, ca expozant-vânzător şi uiţi acasă sau birou, zâmbetul, cheia către client. Clar că ai parte, ca expozant-vânzător, de enşpemii de întrebări de la enşpemii de ciudaţi, şi cumpără poate unu singur, doar un amărât sau chiaun provincial pierdut în gânduri mii şi mii. Toate-s bune şi frumoase, dacă ai bani pentru ce-ţi pofteşte sufletul. Eu aş vrea un Volvo sau un Jaguar. Dar n-am marafeţi, aşa că mă uit lung, al naibii de lung. Toate-s bune şi frumoase, dacă ne-am socoti un pic. Una peste alta, am găsit una bună şi frumoasă pentru pofta inimii, una bună şi frumoasă pentru pofta minţii, şi una bună şi frumoasă pentru pofta parcărilor neaoşe.

Mică pe dinafară, mare pe dinăuntru!

Baftă, să ai una bună şi frumoasă!

Liniile încălzesc!

Da, liniile încălzesc. Încălzesc imaginaţia. Totul este legat de linie. Linie aici, linie pe margine, linie de contur. O vezi, e uşor curbată, ici şi colo pătrunsă de o strălucire, apoi dispare. Dispare cu tâlc, dispare cu întrebarea pe buze, dispare subtil, dispare ca să explodeze, să-ţi umple privirea, să-ţi încânte visurile.. să te lase mut.
Mama Natură a creat linii peste tot şi în toate cele. Linii drepte, frânte şi curbe. Liniile drepte sunt suple, te îndeamnă spre mai departe, spre viitor. Liniile frânte îţi pun creierul "pe moaţe" cu unghiuri ciudate, suprapuse şi răsucite în spaţiu. Liniile curbe... sunt liniile dorite de toţi. În special, la ce-i natural şi firesc. Dar... la ce-i artificial?
Baftă şi linii curbe în... garaj!

Două creioane şi o hârtie

Nu şiu cât de nostalgic e fiecare, dar evoacarea întâmplărilor din timpuri trecute, ale copilăriei, naşte emoţii puternice, trăiri autentice în care sunetele, imaginile şi mirosurile se regăsesc, se scot din cotloanele minţii şi plesnesc prezentul. Acum, rememorez mirosul hârtiei curate, băţoase ca o cămaşă apretată, hârtia de matematică cu pătrăţele mici, mici de tot şi mirosul inconfundabil al gumei de şters din capătul creionului mlădiu. Aseară, într-o discuţie despre dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor, ne-am pomenit că povestim cu patos despre jocurile copilăriei, jocuri care te ajută la dezvoltarea personală, conştient sau nu. Două creioane şi o hârtie, suficient pentru distracţie. Dacă ai timp de trândăveală, de cheltuit aiurea-n tramvai, în loc să-ţi toceşti buricele degetelor în taste sintetice şi stereotipe, de calculator sau telecomandă, nu-i mai bine să-ţi încerci, să-ţi exersezi imaginaţia într-un joc de GO pe hârtie? Sau un "fotbal geometric", dacă nu vrei "spânzurătoarea". Sau începi cu naivul "X şi 0", apoi un "avioanele" sau "războiul", sau ŢOMANAPT, dacă nu, un primar "pâinicile". Ei, ce spui? Tocmai vine frigul, ai caiet şi creioane?

http://jocuridincopilarie.ro/jocuri-de-interior/jocuri-pe-hartie/page/2/

http://castravet.com/jocuri-pe-bancile-scolii/

Baftă şi distracţie maximă!

Culorile Toamnei

Cu T mare. E o Doamnă, Doamna Toamnă. De mic copil mă înfriguram la auzul numelui ei. Adică vine frigul? Nu o să mai pot sta afară la fel de mult? Şi trebuie să încep a mă încotoşmăna în fel şi fel de haine? Şi nu o să mai avem flori? Nici frunze prin copaci? Şi începe să plouă? Şi ziua e mai scurtă? Şi, şi, şi. Şi să vezi că nu e chiar aşa. Cred că se potriveşte foarte bine treaba cu paharul, cum îl vezi, juma' plin sau juma' gol? Hai să-l vedem plin, chiar la refuz. Cum se zice mai nou, full. Păi avem cu ce să ne bucurăm gâtlejul, dăi cu must, dăi cu sirop sau nectar, că deh, culesul este în toi. Fructe cât vezi cu ochii, în pieţe, tarabe şi magazine, la margini şi răscruci de drum. Ia neamule cât vrei pe două parale. Vorba vine. Apoi, priveşte în jurul tău. Dacă primăvara-ţi umple ochii de verde în mii de tonuri, uită-te la Doamna Toamnă ce bogată-i, ce cobinaţie mirifică de culori naşte în fiecare colţ de lume, de la verde închis la auriu sau stacojiu. O plimbare-n parc, o ieşire la deal, o privire pe fereastra maşinii, o melancolie la fereastra casei, orice, doar priveşte. Opreşte-te o clipă... deschideţi nările şi inspiră adânc (nu în autobuz)... e Toamnă. Ascultă... gâzele sunt încă lângă noi. Toamna ne umple cămările, ne pregăteşte pentru iarnă, să avem savoare în bucătărie şi în viaţă chiar dacă termometrul nu mai este un prieten foarte bun. E momentul să profităm de ultimele plimbări degajate, nestingheriţi de hainele groase şi greoaie. Viaţa pulsează în continuare.
Baftă şi parfum de relaxare!

Jocurile, jucăriile şi distracţiile copilăriei

Azi de dimineaţă, un prieten a reuşit, ce-i adevărat prin intermediul internetului şi a faimoasei reţele de socializare, să-mi provoace o avalanşă de nostalgii zâmbitoare, nostalgii pline de farmec, larmă, voioşie, nostalgii care au tresărit abundent chiar năvalnic, ca un vortex intergalactic, în micul creieraş ce-l posed. Treaba era cam aşa, să nu-i mai trimită nimeni invitaţii la jocurile generate pe acea reţea de comunicare-socializare. Momentul în care am citit mesajul, a fost declicul mental de care povesteam. Şi să o luam cătinel, una după alta, distracţiile la care ne dedam în anii copilăriei, ani care majorităţii ne-a dat energie şi cultura către mişcare, vorba lui Florin Pictoru, camarad din adolescenţă: cam toţi din generaţia noastră arătăm bine în comparaţie cu puştii ăştia, mai o chelie sau un păr grizonat, o mică burtică, dar tot mai facem mişcare. Ce-i adevărat ca au cam dispărut maidanele, iar în curtea şcolii este câte un cerber (nevinovat pe de altă parte) care nu te lasă să baţi mingea din poartă în poartă sau la coşul de baschet. Să revin, la jocurile şi jucăriile copilăriei:
- tricicletă - cine a avut? Cred că eram un mic Guliver pentru gângănii, atunci când făceam primele curse cu Dănuţ sau alţi mici pitici "de betoane". Pedalare, dă-i din picioare, gâfâie, urlă, primuuul! Gambe nu glumă.

- şotronul - primul sport - aruncare, săritură, aplecare, altă ţopăire, altă aruncare, ţopăire, săritură, întoarcere, ţopăire, stop. Echilibru zdravăn, ce să mai zic. Hai să vedem câţi puşti sunt în stare să se încalţe şi să se lege la şiret, totul din picioare! Aşa'i Mari? Hi,hi,hi!

- pititea - prima căutare - fugi, ascunde-te, priveste pe ascuns, fugi, sau numara, iscodeste, asculta, vezi si fugi. Dezvoltarea simturilor de vanator, copoi, de supravietuitor.

- coarda - ambiţia vitezei - mai iute şi mai mult. Ţopăiam şi număram până începeam să ameţim şi să behăim de sete. Parcă ne pregătem de box pentru olimpiadă.

- leapşa - fugi, sări, fugi, eschivă, fugi, zig-zag, uf. Viteză, rezistenţă şi imaginaţie.
- pac-pac sau hoţii şi vardiştii - sau cea mai tare combinaţie între pititea şi leapşa, să te fereşti, să te ascunzi, să fugi, să iscodeşti.
Mai erau şi alte jocuri, jocuri pentru copiii care tindeau către adolescenţă.
- ruble - decupam toate cutiile de chibrit din casă, fiecare cartonaş avea valoarea lui. Îţi aduci aminte ce căutam bidoane? Bidoane de ulei, d'alea de un litru, le echilibram cu nisip şi pietricele, apoi concuram pe cartonaşe până rămânea vreunul falit.
- căpăcele - de bere sau suc, cu atenţie aplatizate. Ca şi rublele, fiecare era cu valoarea lui.
Când vremea încerca să ne dea de furcă, umpleam orele libere cu jocuri de şah sau cărţi. Dacă pentru unii, şahul era mai plictisitor, cu cărţile ne întreceam în jocuri care mai de care mai fanteziste: 21, tarnim, kems, licitaţie, macao, wist sau renţ.
Ehe, vremuri pline de mişcare, emulaţie şi imaginaţie.
Baftă şi să auzim de bine!

Ceramica - lavoarul pentru baie

Eternul (de câteva sute de ani, fie vorba pe bune) de lavoar... mini băiţa pruncilor cât o franzelă, lacul din casă, cişmeaua de la perete, şi sprijinul din ceas de noapte chefliu. Lavoarul din baie ne oglindeşte viaţa, precum pantofii. Ordonat, curat, haotic, murdar, comun, stilat, elaborios, pracitc, sau... Poţi privi şi socoti în fel şi chip. E adevărat, ţine şi de buget, dar având în vedere că-i o organizare, amenajare sau construcţie pentru o perioadă nedefinită clar, adică poate fi pentru o perioadă foarte îndelungată, pentru unii dintre noi, chiar pentru toată viaţa, merită o atenţie crescută asupra decorării, completării şi organizării camerei de baie cu lavoarul atât de necesar. Poţi alege din mai multe variante de material, ceramică (adică porţelan), compozit, metal sau roci naturale, neprelucrate termic. Eu votez pentru ceramică - porţelan. Sunt cele mai des întâlnite, se întreţin foarte uşor datorită stratului de sticlă (glazură) şi găsesc în piaţă o varietate de nedescris în culori sau nuanţe care mai de care mai bizare sau mai originale şi la preţuri felurite, pentru toate buzunarele. Prefer alb, alb cu reflexie albăstruie, denotă curăţenie, igienă. Apoi, prefer un lavoar combinat cu mobilier, şi în special varianta cu montaj suspendat. Lovesc mai mulţi iepuri. Întâi, fiind suspendat, pardoseala o pot curăţa eficient în timp record. Partea secundă, organizare - există fel şi fel de mobiliere, unul mai practic, altul mai atrăgător, cu sertare mai mici sau mai mari, cu uşi singulare sau multiple, cu balamale normale sau soft close. Trei - arată diferit, ca mine, ca tine, ca vecinul, ca omul de la piaţă, etc. Nu arată ca baia ta sau a lui, ca a nimănui. Suntem diferiţi, simţim diferit, şi fiecare are orgoliu. Patru - pot opta pentru mnobilier alb, în culori naturale, acoperit cu furnir sau colorate ca de bâlci. Dacă spaţiul este generos, să am o baie de peste patru metri pătraţi, aş prefera un lavoar cu montaj pe blat sau chiar încastrat în blat, dacă nu, chiar două. Dar, dacă tu, ai o baie de serviciu, care nu este prea încăpătoare, o poţi utila cu un lavoar de colţ sau unul normal (cu prindere în perete) de dimensiuni reduse. La ora actuală poţi opta pentru un lavoar cu proprietăţi de autocurăţire, lavoar cu protecţie antibacteriană sau pentru un lavoar fără preaplin - mai uşor de igienizat, iar dacă este nevoie, găseşti şi pentru persoane cu dizabilităţi.
Baftă şi inspiraţie!